Vrei să studiezi în Franța? 15 lucruri de care să ții cont

Vrei să studiezi în Franța? 15 lucruri de care să ții cont
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Franța este o destinație de studiu preferată de tinerii din România, în principal din cauza limbii franceze, o limbă străină care se studiază la noi încă din școala generală. Desigur, sunt și alte motive pentru care tinerii aleg Franța ca destinație pentru studii și ulterior chiar pentru a începe acolo o carieră. 

Daca nu ești hotărât să faci acest pas important pentru viitoarea ta carieră, sau ai optat deja pentru Franța, dar te temi că adaptarea în această țară nu va fi ușoară, îți spunem câteva lucruri care te pot ajuta în acest demers.

  • Cel mai important aspect ține de modul în care te pregătești pentru plecare. Ai nevoie ca actele tale să fie traduse de departamentul de traduceri în franceză a unui birou de traduceri autorizat. Poți beneficia de consiliere gratuită, de traducerea documentelor de către un traducător autorizat de Ministerul Justiției din România, de autorizarea traducerilor și nu numai.
  • Franța are unul dintre cele mai prestigioase sisteme educaționale din lume, unele dintre universitățile franceze se află în topurile internaționale prestigioase. Ca student în Franța poți beneficia de programe de studii la cele mai înalte standarde, de programe bilingve, sau chiar de programe care sunt predate numai în limba engleză. Este important să știi că grupele de studenți sunt reduse, astfel încât vei putea să te bucuri pe deplin atât de atenția profesorilor, cât și de a colegilor.
  • Alege Franța nu numai pentru calitatea sistemului educațional, dar și pentru avantajele culturale pe care le oferă această țară. Vei avea la dispoziție muzee renumite și oportunități nenumărate pentru a le trece pragul. În calitate de student în Franța vei beneficia inclusiv de multiculturalitatea societății franceze. 
  • Adaptarea studenților din străinătate se face foarte ușor în Franța, studenții francezi sunt foarte prietenoși. Vei avea ocazia să te împrietenești și să colaborezi cu oameni care provin din diverse culturi.
  • Costurile vieții de student pot fi suportabile (chirie, mancare, transport), dar atenție, ele depind foarte mult de localitatea de destinație. 
  • Înainte de a pleca la studii în Franța, călătorește în această țară pentru a vedea cu ochii tăi cum arată locurile în care vei locui o perioadă. 
ADVERTISING

Actele cu care aplici la studii în Franța

În general, această informație poate fi obținută de la universitatea de care ești interesat, iar actele solicitate pot fi diferite, de la caz la caz. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, dosarul de care ai nevoie pentru a putea aplica trebuie să conțină:

  • foaia matricolă din cei 4 ani de liceu.
  • ultima diplomă de studii: poate fi vorba despre diploma de bacalaureat sau despre diploma de licență, dacă ești interest de admiterea  la masterat.
  • 1-2 scrisori de recomandare din partea profesorilor.
  • rezultatele unui test de limbă străină.
  • eseu motivațional.
ADVERTISING

Cum să înveți mai ușor limba franceză

Există multiple metode prin care poți învăța limba franceză. Iată câteva dintre ele:

  • înscrie-te la cursuri, din cel puțin 2 motive: beneficiezi de un profesor și în al doilea rând progresul este asigurat pentru că nu poți trage de timp. În plus, instructorul corectează greșelile și poate răspunde la întrebări. 
  • familiarizează-te cu cultura franceză. Astfel, îți va fi mai ușor să înveți limba străină.
  • încearcă să citești cărți în limba franceză, uită-te la filme franțuzești fără să le citești subtitrarea, comunică mult cu persoane care vorbesc nativ limba franceză.
  • învață cuvinte noi în context, în acest fel le vei reține mai ușor. 
  • nu lăsa să treacă prea mult timp între lecții, cel mai bine este să dedici măcar 15 minute pe zi studiului limbii franceze. 
  • încearcă să vorbești cât mai mult în franceză, chiar dacă în primă fază nu vei vorbi corect. După un timp, vei observa că vei vorbi mai cursiv și mai corect din punct de vedere gramatical. 
  • memorează expresii în context, pentru a le reține mai ușor.
ADVERTISING

Plecarea la studii în Franța poate fi una dintre cele mai frumoase experiențe pe care ți le poate oferi viața.