Întrebat dacă există pe lume o familie fericită de la un capăt la altul și dacă aceasta reprezintă normalitatea, scriitorul francez Hervé Le Tellier, autorul unui roman autobiografic tulburător despre familie (Toutes les familles heureuses), explică într-un interviu acordat SpotMedia.ro că totul depinde de capacitatea de a oferi iubire absolută, fără a aștepta nimic în schimb. Și ne oferă câteva puncte de vedere privind relațiile dintre părinți și copii.
”Nu (există familii complet fericite – n.red.), dar cunosc familii care sunt mai fericite decât altele. Unde există iubire. Unde există fraternitate, afecțiune, prietenie. Ce știu sigur e că toți părinții greșesc cu copiii lor, atunci când încearcă să-i educe. Trebuie, pe de o parte, să-i ghideze și să-i lase liberi, pe de altă parte, să-i constrângă să facă anumite alegeri.
Fiul meu îmi reproșează acum că nu l-am forțat să învețe să cânte la pian. Am încercat la un moment dat, lui nu-i plăcea, așa că am renunțat. Și acum îmi spune că trebuia să insist”, spune Hervé Le Tellier, într-un dialog mai amplu cu Magda Grădinaru (aici integral).
Scriitorul arată că, de cele mai multe ori, relațiile dintre părinți și copii sunt marcate de neîmplinirile adulților și încercărilor acestora de a-și modela odraslele, pe care nu le-au putut alege, așa cum îți alegi prietenii.
”În ceea ce mă privește, știu că voiam să-i ofer totul fiului meu, o copilărie altfel decât ce am avut eu, plină de constrângeri și cu scopuri fixate de părinții mei, practic pentru a împlini visurile lor. Sartre spune că copiii sunt monștri care poartă visurile părinților lor. De altfel, este vorba întotdeauna de visurile neîmplinite ale părinților lor. Visurile mele au fost realizate, am scris așa cum am vrut, nu voiam să pun nimic pe umerii copilului meu.
Este acea imagine de caricatură a tatălui care visase să ajungă mare fotbalist și își împinge fiul să practice acest sport, sau al femeii care voia să devină dansatoare și care-și forțează fiica să facă dansuri clasice sau balet.
Există însă și alte cazuri, care sunt foarte des întâlnite, mai ales cel în care părinții decid ce să studieze copilul.
Eu poate că am fost un părinte rău, că nu mi-am forțat fiul să facă una sau alta, iată că acum îmi reproșează asta.
Așadar, nu există familii complet fericite, dar există familii unde există dragoste, o formă de dragoste care nu este bolnăvicioasă, condiționată, generată de dorința ca propriii tăi copii să te iubească pe tine”, spune autorul francez.
Copiii trebuie iubiți la modul absolut și fără condiții.
Hervé Le Tellier
”În familia mea, mama era tot timpul în căutarea afecțiunii noastre. Iar, atunci când exagera, ne făcea să ne simțim vinovați că îi facem rău, dacă nu îi arătăm că o iubim, că o abandonăm.
Relațiile familiale sunt de multe ori nevrotice, suntem prinși în legături cu copiii noștri, persoane care se dezvoltă de o manieră autonomă, deseori fără noi și câteodată împotriva noastră.
Un prieten este o persoană pe care o cunoaștem bine, motiv pentru care o iubim. Pe prieteni îi alegem, pe copii nu. Alegem să-l avem, dar nu știm cum va fi, vrem un copil, dar nu știm dacă vrem de fapt acest copil.
Tot caricaturali sunt și acei părinți care fie că au vrut o fată și au avut un băiat, fie invers, și care trebuie să se descurce cum pot cu realitatea.
Singura chestiune este, prin urmare, să fii capabil de acea dragoste absolută și care nu așteaptă nimic în schimb. Deseori părinții par a aștepta ceva de la copiii lor, să le dea ceva înapoi”, crede francezul.