Top 3 cărți pentru părinți care caută soluții în relația cu cei mici

Misiunea de a fi părinte poate fi de multe ori copleșitoare, mai ales atunci când cei mici sunt la vârste încă fragede, iar tu te confrunți cu tot felul de situații pe care vrei să le gestionezi corect. 

Stresul acumulat poate ajunge în scurt timp la cote alarmante, iar faptul că viața ta se transformă într-un lung șir de evenimente imprevizibile poate declanșa probleme mult mai grave, precum anxietatea sau depresia severă. 

Află de la noi ca nu ești primul și, mai mult ca sigur, nici ultimul părinte care se confruntă cu o astfel de situație. Din fericire pentru tine, o serie variată de cărți dedicate conceptului de parenting se află acum la doar câteva click-uri distanță: 

ADVERTISING

Descoperă oferta de carti despre parenting de la Curtea Veche

Din această colecție, noi am selectat 3 volume ce îți pot de un real folos, pentru a înțelege cum poți gestiona cât mai eficient relația ta cu cel mic, indiferent de vârstă. 

“Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor” de Ross Campbell, Gary Chapman 

#1 New York Times bestseller 

Un copil își dezvoltă într-o manieră proprie modul în care arată și receptează iubirea. De aceea, este important să știi cum poți descoperi și interpreta limbajul iubirii pe care cel mic l-a adoptat, deoarece îl face să se simtă confortabil cu abordarea respectivă. 

ADVERTISING

În această carte de parenting de la Curtea Veche, autorii identifică cinci limbaje de iubire generale pe care cei mici le utilizează de obicei. Înțelegerea acestora este deosebit de utilă, pentru a-i putea transmite în mod eficient și necondițional copilului sentimente de respect, afecțiune și implicare totală. Această manifestare a părintelui are un ecou pozitiv asupra sa.  

“Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte” de Julie King, Joanna Faber 

“Cele două autoare, experți recunoscuți în parenting, au scris un ghid practic, încărcat cu strategii și metode capabile să ducă la un rezultat imediat.” 

ADVERTISING
  • The Washington Post

Cele două autoare îți propun o serie extinsă de idei creative, dedicate părinților care se pot simți de multe ori singuri, în relația pe care o ai cu micuții lor. Acest volum de parenting dezvăluie o serie de sfaturi importante, pentru a ști cum să îl asculți, să îl determini să se exprime, să înțelegi ce gândești și să simți ce vrea copilul tău. 

Prin exemple și strategii simplu de pus în practică, această carte poate reprezenta un răspuns pe care îl căutai de ceva timp și te poate însoți într-o aventură fascinantă, al cărei unic scop este înțelegerea modului prin care îi poți transmite celui mic ceea ce simți, astfel încât să poată asimila aceste semnale. 

“Inteligența emoțională în educația copiilor” de Brian S. Friedlander, Steven E. Tobias. Maurice J. Elias 

“Poate că cel mai mare atu al acestei cărţi este faptul că o veţi citi cu plăcere. Autorii dau dovadă de umor şi deschidere, astfel încât subiectul relaţiilor şi al dinamicii familiale devine unul savuros şi agreabil”

  • The Journal of Primary Prevention

Dacă îți dorești ca cel mic să se bucure de o creștere ce are la bază inteligența și echilibrul mental, îți recomandăm acest volum din colecția de cărți despre parenting de la Curtea Veche. Prin exerciții practice și metode inedite de educație, poți contribui în mod activ la dezvoltarea psiho-emoțională a copilului tău. 

Cartea “Inteligența emoțională în educația copiilor” utilizează o terminologie extrem de accesibilă, atât pentru părinți, dar mai ales pentru micuți. Structura sa îți permite să înțelegi cum cel mic poate dobândi gradual aptitudini de viața esențiale, pentru a putea ajunge într-o buna zi un adult puternic și independent. 

Comandă acum aceste cărți de parenting de la Curtea Veche și aplică sfaturile descoperite în paginile acestora, pentru o relație mult mai productivă cu cel mic, din punct de vedere al dezvoltării sale emoționale! Acestea, alături de alte multe cărți de parenting la fel de interesante, sunt la doar un click distanță de tine. Tot ce trebuie să faci este să accesezi link-ul de mai sus și să profiți de preturile avantajoase de pe site. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇