53.000 de lei și trei dascăli pasionați au schimbat șansele pentru viitor ale copiilor din Poienarii de Argeș #Nouă ne pasă

53.000 de lei și trei dascăli pasionați au schimbat șansele pentru viitor ale copiilor din Poienarii de Argeș #Nouă ne pasă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La școala din Poienarii de Argeș copiii vin cu drag, mai ales după ce școala lor a intrat într-un program menit să îmbunătățească rezultatele acestor tineri care se formează într-un loc atât de izolat geografic și cultural.

Din 2020 la școala din comună funcționează și un after school, iar copiii beneficiază de masă caldă de trei ori pe săptămână dar și de transport, povesteste Ana Maria Ivan, unul dintre profesorii care îi ajută pe copiii aflați în risc de abandon școlar să nu renunțe la școală.

Alături de Ioana Ghiga de la Teach for Romania și coordonatoarea programului ”Nouă ne pasă”, Ana-Maria Ivan a schimbat cu totul viața unor copii care, altfel, ar fi păzit oile și ar fi ajuns mai rar pe la școală. Cu un buget anual de puțin peste 53.000 de lei și trei dascăli pasionați de meseria lor, cei 16 copii ai comunei nu doar că învață într-un mediu cald, ci și aprofundează și se pregătesc pentru următorul pas: liceul.

Centrul "Nouă ne pasă" - Școala Poienarii de Argeș, județul Argeș

”Am făcut un club al elevilor și acolo se mai desfășoară o multitudine de ore de la after, unde avem tablă interactivă cu tot felul de cărți. Investiții foarte multe nu s-au făcut inițial pentru că sălile de clasă le aveam. Masa oricum este în sistem catering, deci nu necesită alte investiții, dar a fost mai mult investiție umană”, povestește Ana-Maria Ivan pentru spotmedia.ro

WhatsApp-Image-2022-10-04-at-14.14.16

Chiar și așa, ideea dascălilor de a face un after school s-a izbit inițial de reticența părinților din comună. După ce au înțeles despre ce e vorba și, mai ales că nu implică nicio cheltuială din partea lor, majoritatea au început să privească această oportunitate cu alți ochi.

ADVERTISING

”Am avut un singur caz în care sub nicio formă nu a vrut să lase fata pentru că ea era din prima căsătorie și mai avea încă trei frați vitregi. Am făcut tot posibilul, inclusiv am fost cu cei de la primărie, cu poliție, cu doctorul satului, să o convingem că e bine pentru copil. Nu, ea trebuie să fie acasă ca să aibă grijă de oi. Acesta a fost un singur caz, dar în rest toți ceilalți au fost ok mai ales că e vorba despre copii care au probleme la învățătură. Noi îi ajutăm inclusiv cu temele și tot părinții cumva scăpau de grija școlii”, mai povestește dascălul.

Cum era viața copiilor înainte de a veni la centru? ”Ajungeau acasă… dacă mâncau bine, dacă nu mâncau, muncă, curte și de cele mai multe ori veneau cu temele nefăcute, că n-aveau timp”, își amintește ea.

”Una dintre fetițe care, tot așa, are și ea o grămadă de oi acasă, dar își face timp să mai și învețe, mi-a zis ”Doamnă, anul ăsta dacă mă vedeți că o las mai moale să învăț ceva, să mă luați de moț”. Nu te iau de moț, dar văd eu cum fac să treacă lâncezeala. Noi avem o relație destul de frumoasă cu copiii”, mai spune ea.

ADVERTISING

Ana-Maria Ivan a studiat matematica și iubește școala românească așa cum era ea în urmă cu 30 de ani, conștientă fiind, însă, că are în față o generație care nu mai seamănă deloc cu cea de acum 30 de ani.

”Am făcut la un moment dat o lecție, împreună, română și matematică, cu literație, în care traduceam din română în română în sensul că traduceam problema de matematică în scriere matematică. Fiecare cuvânt din propoziția respectivă însemna un semn. Adică să facă ei corelații. Încercăm să facem lucruri cât mai frumoase, cât mai distractive”, spune dascălul, care subliniază însă că s-ar putea ca în România să nu se potrivească atât de bine mult lăudatul model nordic.

WhatsApp-Image-2022-10-04-at-14.14.15

”Fiecare țară are specificul ei. Nu poți aplica sistemul norvegian în România când românii nu sunt ca norvegienii”, explică ea, recunoscând însă că în formarea profesorilor stă un viitor mai bun al școlii românești. ”Cred că ar trebui o făcută o resetare totală și luat de la început cum era acum 30 de ani. Ca sistem, nu ca aplicare. Cu schimbarea tipului de profesor. Mai multă pedagogie făcută în școală”, mai spune ea.

ADVERTISING

Întrebată ce ar trebui făcut ca să aducem și școlile de la țară la nivelul școlilor de la oraș, Ana-Maria Ivan vorbește despre realitățile din România, țară care este până la urmă formată în proporție covârșitoare de sate și comune.

”În primul rând, Ministerul Învățământului nu ar trebui să mai ia decizii la nivelul Bucureștiului. Pentru că școlile cu tot ce trebuie din București sunt câteva. 60% din școlile acestei țări sunt ca a noastră. A noastră e bine, sunt unele și mai rău. Pentru că ei au luat acea decizie cu plata per elev, care pe noi ne termină. Pentru că acolo unde sunt copii puțini, vin bani puțini. Dar clădirile sunt la fel de mari ca celelelalte care au sute de copii”, explică ea.

Privind mai departe, însă, dascălul crede că nu doar ministerul este dator să susțină școlile din zonele izolate, din satele și comunele României.

”Firmele private care sunt la noi în țară ar putea să sponsorizeze, ca să aibă forță de muncă de calitate pe viitor. Există anumite parteneriate între anumite firme și liceele tehnologice, dar până ajunge copilul la liceul tehnologic, s-ar putea să se piardă pe drum. Ar trebui un parteneriat și cu școlile gimnaziale”, este de părere ea.

Partea bună este că lucrurile au început deja să se miște în acest sens.

Mulțumită programului ”Nouă ne pasă”, în anul școlar 2021-2022, 377 de profesori au susținut 2.442 de copii de la 84 de școli din 31 de județe, iar profesorii au reușit să ridice cu aproximativ un punct notele acestora și să crească prezența în clase a celor care au participat în acest program cu 80%. Ei au reușit să ajungă la zi cu materia și să-și continue parcursul școlar.

O parte din orele de educație remedială au fost susținute chiar de clienții eMAG, care au donat 160.600 de lei prin platforma eMAG și au susținut costul pentru 5.900 de ore de educație remedială. Programul a fost lansat în 2016 și este susținut de eMAG și de clienții eMAG, care pot dona către această cauză la sfârșitul fiecărei sesiuni de cumpărături, iar eMAG donează, de asemenea, către această cauză.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇