Ministerul Educaţiei anunţă, joi, că s-a decis forma finală a structurii anului şcolar 2026 – 2027.
Anul şcolar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile vor începe în 7 septembrie şi se vor termina în 18 iunie.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2027.
Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2027.
Programele naţionale ”Şcoala altfel” şi ”Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.
Aşa-numita vacanţă de schi, din luna februarie, va putea fi stabilită tot într-un interval de 3 săptămâni, deşi propunerea iniţială a fost să se reducă intervalul la două săptămâni.
În ceea ce priveşte propunerile de începere a anului şcolar în 15 septembrie, cu încheierea acestuia în 15 iunie, respectiv de eliminare/comasare a Programelor Naţionale ”Şcoala altfel” şi ”Săptămâna verde”, ministerul explică faptul că eliminarea acestor programe nu ar fi generat reducerea numărului de săptămâni de cursuri, cele două programe fiind cuprinse în numărul total al acestora.
”Începerea cursurilor cu o săptămână mai târziu, cu menţinerea numărului de săptămâni de cursuri (36), ar fi implicat decalarea cu o săptămână a încheierii cursurilor anului şcolar (25 iunie, faţă de 18 iunie), ceea ce are drept consecinţă decalarea cu o săptămână a examenelor naţionale (evaluare naţională şi bacalaureat 2027).
Considerăm că este în interesul superior al copilului ca examenele să nu se decaleze, date fiind etapele ulterioare (admiterea la liceu, pentru absolvenţii clasei a VIII-a, respectiv admiterea la facultate, pentru absolvenţii clasei a XII-a)”, au transmis reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
În ceea ce priveşte decizia de a menţine Programele Naţionale ”Şcoala altfel” şi ”Săptămâna verde”, aceasta este justificată de oficialii ministerului de faptul că scopul acestor programe este să creeze cadrul pentru desfăşurarea unor activităţi care să îmbine teoria cu aplicaţiile ei din viaţa de zi cu zi.
