Rezultate finale Bacalaureat 2024: Peste 2.000 de candidați au promovat în urma contestațiilor

Rezultate finale Bacalaureat 2024: Peste 2.000 de candidați au promovat în urma contestațiilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rezultatele finale de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate de Ministerul Educației, pe bacalaureat.edu.ro.

Rezultatele s-au afişat atât online, cât şi în centrele de examen, cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidaţilor.

Rata de succes în sesiunea iunie - iulie 2024 a examenului de bacalaureat a crescut, după soluţionarea contestaţiilor, cu 1,8% pe ansamblul tuturor promoţiilor: de la 76,4% la 78,2%.

Comparativ cu procentele din sesiunile iunie - iulie din ultimii doi ani (75% - 2023 şi 75,2% - 2022), se remarcă un progres de 3%, a anunțat Ministerul Educaţiei după afişarea rezultatelor finale ale examenului.

ADVERTISING

În cazul a două lucrări - una la Limba şi literatura română şi una la Matematică - au fost identificate erori umane la încărcarea acestora, diferenţa între nota afişată iniţial şi cea finală fiind de 5,4 respectiv 3,55 puncte.

Cei mai mulţi candidaţi (18.852 - toate promoţiile) au obţinut medii situate pe segmentul 9 - 9.49, iar 59 de candidaţi au încheiat probele scrise cu media 10.

Au fost depuse 51.373 de contestaţii (54.632 - în sesiunea similară a anului trecut, 49.115 contestaţii - în anul 2022, respectiv 55.980 de contestaţii - în anul 2021).

ADVERTISING

După parcurgerea procedurii de reevaluare, pentru 48.896 de lucrări notele iniţiale au fost modificate (în plus sau minus, conform metodologiei).

A doua sesiune de examen din acest an se va desfăşura în perioada 8 - 30 august, fiind precedată de etapa de înscriere, 15 - 22 iulie.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiţii:

  • susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  • susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
  • obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise).
ADVERTISING

Înaintea contestaţiilor, rata cumulată de promovare a fost de 76,4%, în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%), respectiv cea mai ridicată din ultimii 15 ani (an de referință – 2009).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇