Sărăcia, lipsa oportunităților, a infrastructurii și accesul limitat la dispozitive pentru a face școala online au mărit anul trecut discrepanța dintre elevii din mediul rural și cei de la orașe.
Astfel, amintim că 37% dintre elevii de la sate au luat sub nota 5 la Evaluarea Națională în 2021 – și doar 4% au obținut peste 9. În mediul urban, ponderea celor cu medii mari e mai mare.
Mai mult, 380.000 de copii cu vârsta între 3-17 ani nu urmau nicio formă de învațământ la începutul anului 2019.
De asemenea, 38,1% din copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar aproape o cincime din copiii sub 6 ani trăiesc în condiții de deprivare materială severă, conform datelor Eurostat, citate într-un studiu realizat de World Vision România.
În plus, 17% din copiii de la țară merg zilnic pe jos peste 8 kilometri ca să ajungă la școală.
Cum 70% din populaţia cea mai săracă trăieşte în mediul rural, există o puternică corelare între inechităţile educaţionale înregistrate în România şi disparităţile dintre mediul rural şi cel urban, arată și un studiu realizat de UNICEF.
Judeţele nord-estice, predominant rurale, au cea mai mare pondere a populaţiei expuse riscului de sărăcie. Elevii din mediul urban se descurcă mult mai bine decât colegii lor din mediul rural atât ca performanţe, cât şi ca abilităţi. În 2014, doar 59% dintre elevii de la ţară care au susţinut examenul de bacalaureat l-au promovat, faţă de 76% dintre elevii de la oraş.
La testarea PISA din 2012, elevii din mediul urban au obţinut rezultate la matematică cu 59 de puncte mai mari decât elevii din şcolile rurale, echivalentul unui an şi jumătate în plus de studiu, mai precis cu aproximativ jumătate de an peste disparitatea medie înregistrată în ţările OCDE.
Rezultatele învăţării mai slabe din mediul rural sunt însoţite de un nivel mai ridicat al fenomenului de părăsire a şcolii şi al ratei de abandon şcolar. Rata de cuprindere în şcolile urbane este mai mare decât cea din mediul rural, la toate nivelurile de învăţământ, decalajul fiind şi mai însemnat la nivelul liceului.
Ce poate face fiecare actor implicat în educația copiilor pentru ca aceștia să fie mai bine pregătiți pentru viață, atât personală, cât și profesională
„Ar fi minunat ca fiecare să-și facă bine treaba acolo unde este, nimic mai mult, din punctul meu de vedere. O soluție națională și pe termen lung trebuie să implice o abordare sistemică. Altfel peticim pe ici, pe colo, dar nu avem rezultate durabile. Avem nevoie de o abordare care să aducă împreună decidenții politici, părinții și comunitățile locale. Avem nevoie de date care să ne arate cum stăm”, spune Camelia Crișan, cercetător la Fundația Progress și profesor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, pentru SpotMedia.ro.
Fundația Progress face parte din soluție, prin programe precum CODE Kids, care are ca scop formarea competențele copiilor de 10-14 ani, din mediul rural, în domeniul STEM pentru a-i ajuta la școală și în viitoarea lor carieră.
„Știți cât ne-a luat să muncim la bazele de date cu notele pe care le-au luat copiii la Evaluarea Națională în 2017, ca să vedem diferențe de note dintre urban și rural? Minim 10 zile. Eram trimiși când la Institutul Național de Statistică, când la Inspectorate Școlare, când la Eurostat. A fost o nebunie.
Nimeni nu știa să ne trimită spre un site de unde să luăm direct niște date pe care să ne întemeiem intervenția. Poate s-au mai schimbat lucrurile de atunci, dar vă dați seama că, în lipsa cifrelor corecte și relevant sintetizate, orice intervenție de politică publică este invalidă”, mai punctează Camela Crișan.
Ea mai spune că, pentru a salva educația, în egală măsură avem nevoie de un leadership vizionar, care să ne ducă copiii spre competențele celei de-a Patra Revoluții Industriale - și nu spre Evul Mediu întunecat.
„Am cunoscut în mediul rural profesori foarte dedicați, bibliotecari ce vin sâmbăta și duminica la serviciu să le permită copiilor accesul la calculatoare pentru ca să-și facă activitățile săptămânale, părinți de condiție foarte modestă care lucrau cu ziua, dar își trimiteau copiii cu sfințenie la cursurile de programare, spunând că știu că astfel le fac un viitor, primari care au cumpărat imprimante 3D din bugetul local, ca să aibă copiii posibilitatea să învețe.
Ce n-am văzut însă, și de asta nu sunt foarte optimistă, n-am văzut o viziune a viitorului educației de la decidenții politici. Când n-ai un plan, te învârți bezmetic în cerc și agenda ta e făcută de te miri ce chestiuni care se mai dau pe la știri. Discutăm la nivel național banalități în loc să propunem alternative și opțiuni pentru viitor”, completează Camelia Crișan.
Cât despre discrepanțele la nivel educațional dintre orașe și sate, ea spune că alinierea va fi posibilă printr-un efort concertat, care va reduce în primul rând discrepanțele socio-economice.
„Discut des cu Dragoș Iliescu de la Asociația BRIO, partenerul nostru în proiect. O variabilă care determină succesul, respectiv insuccesul școlar e nivelul de bunăstare al familiei elevului.
Dacă am reduce aceste discrepanțe, probabil prin creșterea accesului la resurse, respectiv să oferim elevilor o masă caldă la școală și măcar un sistem de activități extra-școlare, socio-educative post-școală, poate am vedea o reducere a disparităților educaționale urban-rural.
De asemenea, am putea oferi stimulente, astfel încât în mediul rural să meargă profesori mai bine pregătiți, știut fiind că gradul acestora de motivare are impact asupra performanței elevilor. Reiterez însă ce am spus mai sus: e necesară o intervenție sistemică, ca urmare a unei viziuni articulate despre viitor”, conchide Camelia Crișan.