O comună din Timiș a fost încadrată din greșeală în scenariul roşu pentru deschiderea școlii

O comună din Timiș a fost încadrată din greșeală în scenariul roşu pentru deschiderea școlii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comuna Bara din judeţul Timiş a fost inclusă în scenariul roșu pentru deschiderea școlii, deşi nu există niciun bolnav de COVID-19.

Cu o rată de infectare cu COVID de 6,43 la mia de locuitori, comuna Bara din judeţul Timiş a ajuns pe lista cu cele 43 de localităţi în care şcoala trebuie să înceapă după scenariul roşu.

În statistici apar trei persoane infectate, însă în realitate aici nu există nici măcar un bolnav. Cei trei infectaţi sunt de fapt din Lugoj şi au viză de flotant în Bara, unde însă nu au locuit niciodată. Numărul total al populaţiei din această comună este de 388 de locuitori.

ADVERTISING

7 elevi și 4 profesori, comuna nu are Internet

Potrivit News.ro, la şcoala din comună învaţă doar şapte elevi care au patru profesori. Pentru că la Bara nu există Internet, profesorii vor trimite fişe xerox copiilor, acasă.

”La Bara avem 7 elevi, 10 preşcolari şi 4 cadre didactice, plus contabil şi îngrijitoare, deci 6 angajaţi ai unităţii de învăţământ. Unitatea de învăţământ va pregăti seturi de documente, fişe, tot ce ţine de prima etapă a debutului de an şcolar. Printurile le vor fi trimise copiilor acasă. Nu e un efort foarte mare.

După 14 zile vor reveni la unităţile de învăţământ, pentru a face cursurile faţă în faţă. Am anuntat ministerul de faptul că nu avem Internet şi am solicitat şi 7 tablete, dacă există posibilitatea să fie transmise către unităţile de învăţămant din zona roşie.

Nu avem Internet la Bara şi soluţia este să apelăm la xeroxuri, care vor fi transmise elevilor din localitate”, a declarat Marin Popescu, inspector şcolar general al ISJ Timiş, pentru News.ro.

ADVERTISING

Autoritățile spun că analizează situația

Acum, autorităţile vor analiza din nou situaţia, pentru a scoate comuna din scenariul roşu, ceea ce le va permite copiilor să meargă la şcoală.

„În urma unor discuţii pe care le-am avut cu reprezentanţii DSP şi cu cei de la Primăria Bara s-a ajuns la concluzia că cei trei pozitivi de fapt nu locuiesc în comuna Bara. Ei au flotant în această localitate, dar pe deciziile de carantinare ei locuiesc şi sunt în carantină în localitatea Lugoj, acolo unde sunt şi monitorizaţi de structurile MAI pe perioada carantinei.

Pe statisticile naţionale ei apar ca şi pozitivi la Bara, dar în realitate ei locuiesc şi sunt în carantină în localitatea Lugoj”, a declarat Liliana Oneţ, prefectul judeţului Timiş, pentru Mediafax.

ADVERTISING

În plus, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă anunță că va lua în calcul posibilitatea avizării scenariului galben sau verde, dacă va primi o solicitare din partea Consiliului de Administraţie al şcolii.

În caz contrar, întrucât în zonă semnalul de Internet este aproape inexistent, cei patru profesori se vor deplasa la locuinţele elevilor pentru a le da fişe fotocopiate pe care să lucreze.

La nivelul judeţului Timiş, doar comuna Bara a fost încadrată în scenariul roşu pentru începerea anului şcolar, în timp ce în scenariul galben se află 12 localităţi.

Situația să fie analizată atent, mai ales în comunitățile mici

Într-o declarație pentru SpotMedia.ro, prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, recomanda, luni seară, autorităților locale să evalueze cu atenție contextul epidemiologic, mai ales în  comunitățile mici și în școlile cu un număr redus de copii.

”Nu e importantă doar incidența cumulată, e foarte important contextul epidemiologic local mai ales în localitățile mici, cu câteva mii de locuitori. Incidența poate fi dată de un singur focar, eventual concentrată la o instituție de îngrijire, sau poate să fie răspândire comunitară, ceea reprezintă o altă situație, care justifică introducerea scenariilor galbene sau roșii”, a declarat Alexandru Rafila pentru SpotMedia.ro.

Pe de altă parte, ”programul alternativ este un lucru bun, dar numai în școlile cu mulți elevi în clase”, spune acesta.

În  localitățile mici, unde numărul de elevi e redus (10 -12 elevi în clasă), această măsură nu se justifică pentru că elevii pot să stea distanțați. Măsurile trebuie aplicate adaptat în  fiecare localitate și școală, după evaluarea contextului epidemiologic și a situației fiecărei școli de către DSP și Inspectoratul Școlar”, a adăugat dr. Alexandru Rafila.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇