Un nou protest în Capitală, cu 20.000 de angajați din Educație. Dascălii se duc vineri iar în marș la poarta lui Iohannis - UPDATE

Un nou protest în Capitală, cu 20.000 de angajați din Educație. Dascălii se duc vineri iar în marș la poarta lui Iohannis - <span style="color:#990000;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, Marius Nistor, a anunţat un nou protest al reprezentanţilor din Educaţie în Capitală, cu 20.000 de persoane.

Vicepreședintele FSLI, George Purcaru, a declarat la TVR Info că protestul a primit autorizație și va avea loc vineri. Inițial, Nistor a anunțat că va fi joi sau vineri, însă pentru joi era deja autorizat protestul Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”, având programate un miting în Piaţa Victoriei şi un marş pe străzile Capitalei.

ADVERTISING

Nicuşor Dan asigurase că, așa cum a făcut de fiecare dată în mandatul său, municipalitatea va autoriza toate solicitările de proteste.

Potrivit EduPedu.ro, dascălii au de gând, ca și data trecută, să-și înceapă manifestația în fața Guvernului, după care pleacă în marș spre Cotroceni, doar că acum pe ruta Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – urcare pod Basarab – str. Grozăvești – Bd. Geniului (sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piața Răzoare) – punct final Statuia Leu.

Manifestația urmează să se desfășoare între orele 11:00 - 16:00.

ADVERTISING

"Totul depinde de Guvernul României"

”Greva se poate încheia în momentul în care Guvernul vine cu o soluţie care să fie acceptată de către colegii noştri şi când colegii noştri vor decide acest lucru. Noi suntem deschişi la negocieri”, a anunţat liderul federaţiei Spiru Haret.

Întrebat dacă se va ajunge la amânarea examenelor, Marius Nistor a răspuns: ”Nu ştiu, în momentul de faţă nu am ajuns în faza în care putem vorbi de amânarea examenelor, dar cu cât se lungeşte acest conflict de muncă, există şi acest risc”.

ADVERTISING

Despre suspendarea grevei doar pe perioada examenelor, Nistor a arătat că Ministerul Educaţiei poate propune, dar decizia este strict a cadrelor didactice.

”Totul depinde de Guvernul României. Aşteptăm reacţia Guvernului”, a afirmat el. ”Noi am spus foarte clar ce vrem, vrem garanţii vizavi de grila de salarizare şi bineînţeles salariul debutantului, care ar trebui să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie. Deci, în momentul în care vor exista aceste garanţii, colegii noştri vor hotărî în cunoştinţă de cauză”, a adăugat Nistor.

S-au încurcat în cifre

Despre procentul cadrelor didactice aflate în grevă, Marius Nistor a precizat că ministerul se raportează la totalul salariaţilor din Educaţie.

”În grevă nu sunt doar membri de sindicat. Din datele ministerului, s-au retras 15.000 de oameni, majoritatea nu sunt membri de sindicat. Deci procentul este nesemnificativ şi nu influenţează, per ansamblu, legalitatea acestei acţiuni de protest”.

Marius Nistor a mai subliniat că ”în niciun caz nu trebuie acuzat vreun cadru didactic care s-a retras din acţiunea de grevă că ar fi spărgător de grevă”.

Greva din Educaţie continuă, dar sindicatele şi ministerul vin cu cifre diferite legate de numărul celor care rămân pe baricadele protestului. Dacă marţi la prânz Ligia Deca spunea că doar 53% dintre angajaţii sistemului rămân în grevă, sindicatele au furnizat seara un procent mult mai mare: de aproape 87%.

Diferenţa stă în modul de raportare, fiecare l-a ales pe cel convenabil lui. Astfel, ministrul Educaţiei s-a raportat la tot personalul din învăţământ. Iar sindicatele vorbesc despre cei care au decis să rămână în grevă dintre membrii de sindicat care au recurs iniţial la această formă de protest.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇