Ligia Deca își apără legile "bune" în Parlament. USR: De ce ați cedat în fața industriei de meditații?

Ligia Deca își apără legile "bune" în Parlament. USR: De ce ați cedat în fața industriei de meditații?

Proiectele de legi ale Educației nu sunt doar bune, ci și extrem de necesare, susţine ministrul Educației, Ligia Deca, prezentă la Ora Guvernului în Senat. „În orice țară civilizată, educația înseamnă dialog, sub nicio formă dictatură”, acuză senatorul USR Ștefan Pălărie.

Ministrul Educaţiei spune că despre o reformă a educaţiei se vorbeşte de mulţi ani, dar 2023 este anul în care putem închide acest ciclu al încercărilor şi să începem să aplicăm măsurile care vor schimba faţa învăţământului din ţara noastră.

"I-am dedicat ultimii 7 ani de carieră"

”Am fost atentă de la preluarea mandatului la mesajele parlamentarilor. Sunt conştientă de importanţa misiunii care să creeze un cadru legislativ care să dea şansa oricărui elev să devină cea mai bună versiune a sa. Acesta este proiectul căruia i-am dedicat ultimii 7 ani de carieră”, a spus ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a arătat că legile dezbătute "nu sunt doar bune, ci şi extrem de necesare, dacă ne uităm pe orice indicator de performanţă al sistemului pe care îl avem la dispoziţie”.

”Pentru mine, cheia de control a reformelor propuse este capacitatea noastră, a tuturor, de a le susţine pe termen lung pentru a le vedea efectele reale. Şi mai am o cheie, să văd cum copiii, inclusiv al meu, îşi păstrează plăcerea şi curiozitatea de a merge la şcoală, pentru a învăţa să descopere lumea”, a precizat ministrul Educaţiei.

ADVERTISING

Deca a mai arătat că o lege bună se asigură că orice elev merge la şcoală, indiferent de mediul din care provine şi de veniturile familiei în care s-a născut, pentru că ”dreptul la educaţie nu trebuie să fie îngrădit de limitele financiare ale părinţilor”.

"O lege bună va susţine alegerea de carieră didactică a celor mai buni dintre tinerii României"

Aceeaşi lege bună poate asigura o viaţă mai bună şi pentru cadrele didactice. ”Ele merită să fie preţuite şi apreciate pentru misiunea de credinţă pe care o îndeplinesc zilnic. O lege bună va susţine alegerea de carieră didactică a celor mai buni dintre tinerii României şi m-am asigurat că fiecare profesor va intra la clasă cu suficientă pregătire practică, astfel încât să se descurce bine din prima zi, în folosul şi spre învăţarea vizibilă a elevilor săi”, a afirmat ea. 

Ligia Deca a spus că o lege bună are nevoie şi de capacitate de implementare.

”Finalizarea dezbaterii parlamentare va fi doar începutul unui mare şantier de transformare. Şi vom avea nevoie, ca ţară, de toate minţile şi resursele pe care le avem şi care înţeleg că viitorul este al celor care au încredere şi lucrează, onest, împreună. Pentru că legile pe care le vom dezbate împreună sunt nu doar bune, ci şi extrem de necesare, dacă ne uităm la toţi indicatorii de performanţă ai sistemului pe care îi avem la dispoziţie”, a mai spus Deca. 

ADVERTISING

Replica USR: Avem bani pentru pensiile speciale, dar nu avem bani pentru profesori

Senatorul USR Ştefan Pălărie i-a adresat ministrului Educaţiei un set de întrebări referitoare la "industria de meditaţii", la politizarea funcţiilor de directori, la "pomenile electorale" în cazul salarizării profesorilor, dar şi la mandatele "pe viaţă" ale rectorilor în funcţie" şi la conţinuturile educaţionale şi manualele după care învaţă elevii.

Senatorul Ștefan Pălărie (USR) a spus că „în orice țară civilizată educația înseamnă dialog, sub nicio formă dictatură”.

El a criticat-o pe Deca arătând că i-a luat mai mult de şase luni să găsească instituţia Parlamentului şi să intre într-o formă de dialog instituţional cu parlamentarii.

”În orice ţară civilizată, educaţia înseamnă dialog, sub nicio formă dictatură. Doamnei ministru i-a luat mai mult de şase luni să găsească instituţia Parlamentului şi să intre într-o formă de dialog instituţional cu noi. Nu înţelegem, aşa cum niciun părinte nu înţelege, de unde urgenţa de adoptare a legilor prin Parlament şi nevoia de a face o comisie specială”, a spus senatorul USR în plen. 

ADVERTISING

El a arătat că ”până acum, orice dorinţă de dialog a fost imposibilă”. ”Ne-aţi amânat, aţi tergiversat şi această Oră a Guvernului nu s-a putut ţine pe 1 martie pentru că eraţi la un interviu şi pentru noi eraţi prea ocupată”, a acuzat el. 

Pălărie a mai afirmat că ministerul i-a debarcat pe profesorii ţării din trenul parteneriatului pentru reforma educaţiei, mutând salarizarea în afara legii educaţiei naţionale.

”Nu înţeleg cum ne putem aştepta ca ei să ne mai susţină toate reformele pe care dvs le propuneţi în acest pachet de legi.

Deja profesorii se simt batjocoriţi, din 2017 încoace, de numeroasele tergiversări de creşteri salariale, şi pe obţinerea drepturilor băneşti în instanţă, într-un calendar de 5 ani de zile, în care grosul banilor va fi în anul patru şi anul 5.

Avem bani pentru pensiile speciale, dar nu avem bani pentru profesori”, a mai declarat senatorul. 

"De ce aţi cedat în faţa industriei de meditaţii?"

"De ce aţi cedat în faţa industriei de meditaţii din România, cea are împarte astăzi elevii în săraci fără viitor şi elevi cu bani care îşi pot cumpăra accesul la un examen special pentru ei în licee. În România, asta ne spun părinţii, învăţământul a ajuns zero dacă nu este însoţit de meditaţii (...).

Totuşi, a prezerva această situaţie şi pe viitor în legile educaţiei nu poate să fie decât anunţul iminent al unui mare dezastru.

De ce aţi cedat baronilor din PSD şi PNL, lăsându-i să pună în continuare directori şi inspectori? Suntem o ţară a interimatelor pe viaţă, aproape, şi lăsaţi primarilor, de asemenea, dreptul să demită directori de şcoli.

Aţi creat şi creaţi prin aceste legi o suită întreagă de posturi care vor avea loc la nivelul fiecărui judeţ, tocmai pentru aparatele de partid", a precizat Pălărie.

Senatorul USR a criticat-o pe Deca şi pentru lipsa unui program prin care să fie acoperite cheltuielile de transport, cele de masă şi de meditaţii.

"De ce aţi făcut o lege care lasă în continuare în urmă milioane de copii? Sunt părinţii care trebuie să acopere cheltuielile de transport, părinţii care trebuie să acopere cheltuielile de meditaţii. De ce nu generalizaţi un program cât se poate de simplu - masă, casă la nivel naţional pentru toţi copiii din România", a afirmat Pălărie.

Pălărie a chestionat-o, de asemenea, pe Ligia Deca cu privire la mandatele "pe viaţă" pe care le deţin rectorii, precum şi referitor la metodele învechite după care învaţă elevii.

"De ce le daţi rectorilor în funcţie mandate pe viaţă, v-aţi fotografiat cu rectorii la Craiova, i-aţi consultat intens, se pare, pentru că legea învăţământului universitar mai degrabă pare să fie scrisă chiar de către rectori şi pentru rectori. Dumneavoastră scrieţi şi propuneţi legi pentru România, nu pentru un grup particular şi restrâns de interese. Conţinuturile educaţionale şi manualele (...). Suntem într-o ţară care învaţă după conţinuturi - forme şi metode din anii '90", a conchis senatorul USR.

Proiectele de legi ale Educaţiei au fost aprobate în şedinţa de guvern de acum o săptămână şi au fost transmise pentru dezbatere şi adoptare în Parlament, în procedură de urgenţă.

A fost scos din legi acel articolul care vorbea despre grila de salarizare care ar porni de la nivelul salariului mediu pe economie.

Despre prevederile privind diversitatea şi orientarea sexuală şi introducerea materiei Religie la Bacalaureat, Ligia Deca a spus atunci că poartă discuţii continuu, cu reprezentanţii cultelor şi există un dialog instituţional în acest sens.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇