Genul epic - ce trăsături are acest gen literar și exemple de opere literare românești și străine

Primul contact pe care o persoană îl are cu genul epic se întâmplă în copilărie, atunci când părinții citesc povești, înainte de culcare. Printre cele mai citite se află nuvelele, povestirile și basmele. Odată ajuns pe băncile școlii, copilul începe să ia contact cu acest gen literar, să îi descopere trăsăturile, speciile, dar și opere ale scriitorilor români și internaționali. Apoi, vor începe o analiză minuțioasă a rândurilor așternute pe paginile cărților.

În cele ce urmează, vei descoperi cum se definește genul epic, ce trăsături are, care sunt speciile acestui gen literar, dar și câteva exemple de opere în care autorii își exprimă, în mod indirect, ideile și gândurilor.

1. Cum se definește genul epic

Atunci când un elev ajunge în băncile școlii și învață despre operele literare, prima întrebare va face referire, de exemplu, la modul în care se definește genul epic. Acesta este unul dintre cele trei genuri literare (epic, liric și dramatic). Ce reprezintă acest gen literar? Este o creație literară, narativă, prin care autorul dorește să transmită, în mod indirect, anumite idei, trăiri și gânduri prin intermediul acțiunilor personajelor, într-un anumit spațiu și timp. Modul de expunere a acestor aspecte reprezintă narațiunea. Există patru tipuri de narațiune, și anume narațiunea heterodiegetică, homodiegetică, ulterioară și simultană. Iată care sunt caracteristicile acestor patru tipuri de narațiune:

• Narațiunea heterodiegetică se desfășoară la persoana a treia;
• Narațiunea homodiegetică se desfășoară la persoana întâi;
• Narațiunea simultană se folosește de prezentul narativ;
• Narațiunea ulterioară utilizează o acțiune plasată în trecut.

De asemenea, într-un text epic se regăsesc patru moduri de expunere, acestea fiind narațiunea, descrierea, dialogul și monologul interior. În cele ce urmează, vei descoperi trăsăturile genului epic și modul în care ar trebui întocmită o analiză asupra unui text ce aparține acestui gen literar.

2. Unde se regăsește genul epic și ce trăsături are

Atunci când vine vorba despre analiza unui text literar, genul epic are mai multe trăsături de care un elev trebuie să țină cont. În primul rând, autorul operei va transmite, în mod indirect, gândurile, ideile și sentimentele, folosindu-se atât de personaje, cât și de acțiuni. Astfel, într-o asemenea operă literară vor exista naratorul, personajele și acțiunile. Trăsătura centrală a genului epic este reprezentată prin narațiune. Prin acest mod de expunere se vor relata întâmplările, într-un anumit spațiu și timp.

De asemenea, subiectul acestei opere literare trebuie să fie structurat pe mai multe paliere, și anume expoziția, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul. Pentru ca acțiunea să fie dinamizată, atunci trebuie să existe cel puțin un conflict în opera epică.

Conflictele pot fi interioare sau exterioare și care, de obicei, vizează personajele antagonice, interesele sau valorile. De exemplu, conflictul interior are valențe morale, cognitive, afective și psihologice. Conflictele exterioare se axează, de exemplu, pe zona socială, politică, materială și de interese, dar și asupra conflictelor între generații.

Într-o operă epică trebuie să fie definite timpul și spațiul. De altfel, există și alte două caracteristici pe care trebuie să le cunoști referitoare la reperele spațio-temporale. De pildă, în proza realistă, aceste repere creează iluzia realității (sunt prezente sub formă de obiective). În proza modernistă, apar monologurile.

Rezumând, cele cinci caracteristici centrale de care trebuie să ții cont, atunci când analizezi o operă epică, sunt:

• Autorul, care își va exprima indirect ideile, sentimentele și gândurile prin personaje și acțiuni;
• Acțiunea în sine, care formează cele cinci momente ale subiectului literar;
• Personajele, prin care autorul va transmite gândurile și acțiunile;
• Prezența naratorului, care este un element distinctiv într-o asemenea operă literară și se utilizează verbe la persoana întâi și a treia;
• Narațiunea, care reprezintă modul de expunere central al operei epice și care poate fi de patru tipuri (heterodiegetică, homodiegetică, ulterioară și simultană).

De asemenea, deși narațiunea este modul de expunere principal utilizat într-un text care are apartenența la genul epic, mai există încă trei moduri care sunt folosite. Și anume, descrierea, dialogul și monologul interior. Dacă narațiunea dezvoltă firul epic al textului, prin intermediul descrierii se va expune cadrul, locul și timpul acțiunii.

Dialogul, un alt mod de expunere utilizat în opera epică, caracterizează indirect personajele. De asemenea, oferă un dinamism aparte textului. Totodată, monologul interior expune trăirile pe care le are un personaj față de un moment sau o situație.

Însă, care sunt speciile genului epic și ce caracteristici au fiecare dintre acestea? Există 12 specii ale acestui gen literar, în proză, și anume schița, romanul, povestirea, parabola, nuvela, anecdota, autobiografia, biografia, basmul, mitul, memoriile și jurnalul. Există și patru specii ale genului epic în versuri, acestea fiind poemul, fabula, epopeea și balada.

Iată ce reprezintă aceste 12 specii ale genului epic în proză și câteva exemple:

• Schița are dimensiuni mai mici și este prezentată o acțiune restrânsă. În schiță există câteva personaje, iar întâmplarea este simplă și scurtă. Una dintre cele mai populare schițe este „Domnul Goe”, de Ion Luca Caragiale;
• Romanul are o acțiune desfășurată în mai multe părți, cu mai multe planuri narative și personaje. Exemple de romane: „Baltagul” (Mihail Sadoveanu), „Bietul Ioanide” (George Călinescu), „Cel mai iubit dintre pământeni” (Marin Preda), „Enigma Otiliei” (George Călinescu), „Frații Jderi” (Mihail Sadoveanu);
• Povestirea se desfășoară pe o secvență mai scurtă și care are, de obicei, un fapt relatat și câteva personaje;
• Parabola are, de obicei, personaje umane și obiecte neînsuflețite, acestea fiind prezentate altfel decât într-o fabulă. Un exemplu este Parabola fiului risipitor (Pilda fiului risipitor);
• Nuvela are un fir narativ, cu un singur conflict și câteva personaje. Intriga este construită cu atenție și se pune accent pe definirea unui personaj. Exemple de nuvele: „Moara cu noroc” (Ioan Slavici, nuvelă psihologică), „Alexandru Lăpușneanul” (Costache Negruzzi, nuvelă istorică), „În vreme de război” (Ion Luca Caragiale, nuvelă psihologică), „La Țigănci” (Mircea Eliade, nuvelă fantastică), „Sărmanul Dionis” (Mihai Eminescu, nuvelă fantastică), „La Hanul lui Mânjoală” (Ion Luca Caragiale, nuvelă fantastică);
• Anecdota se bazează pe evenimente reale și expune un eveniment amuzant, interesant sau curios. Sunt utilizate atât locuri locuri, cât și personaje reale;
• Autobiografia pune în prim-plan viața și activitatea autorului. Este scrisă la persoana întâi;
• Biografia pune în prim-plan viața și activitatea unei persoane;
• Basmul mai este cunoscut sub forma de poveste și prezintă o scriere fantastică ce cuprinde personaje cu puteri supranaturale. Exemple de basme: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viață fără de moarte” (Petre Ispirescu), „Prâslea cel Voinic şi Merele de aur” (Petre Ispirescu), „Sarea în bucate” (Petre Ispirescu), „Povestea lui Harap-Alb” (Ion Creangă), „Păcală” (Ion Creangă), „Zâna Zorilor” (Ioan Slavici), „Doi feți cu stea în frunte” (Ioan Slavici);
• Mitul este construit în jurul unor credințe populare antice. Personajele sunt, de cele mai multe ori, eroi sau zei;
• Memoriile sunt specifice autobiografiilor și vizează experiențele personale ale unui om;
• Jurnalul face și el parte din speciile autobiografiilor.

Iată ce reprezintă cele patru specii ale genului epic în versuri:

• Poemul are dimensiuni relativ mari și, de cele mai multe ori, prin intermediul acestei specii a poeziei epice se expune un caracter istoric sau mitologic;
• Fabula are o dimensiune redusă și se pune accentul pe fenomene naturale, animale, plante și obiecte.  Exemple de fabule: „Greierele și furnica” (Jean de la Fontaine), „Mierla și bufnița” (Grigore Alexandrescu), „Doi câini” (Alecu Donici), „Boierul și argatul” (George Topîrceanu), „Frunza” (Gheorghe Asachi), „Leul și țânțarul” (Andreievici Kralov), „Lupul și mielul” (Jean de la Fontaine), „Corbul și vulpea” (Jean de la Fontaine), „Boul și vițelul” (Jean de la Fontaine), „Elefantul” (Grigore Alexandrescu), „Leul deghizat” (George Topîrceanu), „Omul și rața” (George Topîrceanu), „Zmeul” (Alecu Donici), „Oda” (Ion Luca Caragiale), „Mic și mare” (Ion Luca Caragiale), „Țăranul și fiii lui” (Gheorghe Asachi);

• Epopeea are dimensiuni mari și sunt expuse fapte eroice, legendare, istorice. De cele mai multe ori, apare un grup de personaje sau un singur personaj căruia îi sunt puse în valoare calitățile. Epopeea prezintă un loc bizar și pune accent pe lucruri supranaturale. Un exemplu de epopee este „Anatolida”, scrisă de Ion Heliade Rădulescu;
• Balada expune un eveniment istoric, accentul fiind pus pe personaje legendare. Exemple de balade: „Meșterul Manole” (Ion Taloș), „Miorița” (Vasile Alecsandri), „Monastirea Argeșului” (Vasile Alecsandri), „Ștefan Vodă” (Gheorghe Dem Teodorescu), „Balada lui Ion Berciu” (Petru Bilţiu-Dăncuş), „Balada lui Pintea”, „Toma Alimoş” (Vasile Alecsandri), „Gruia lui Novac” (culeasă de Gheorghe Cătană), „Iancul Jianul” (Gheorghe Dem Teodorescu), „Oaia năzdrăvană” (Gheorghe Dem Teodorescu), „Brumărelul” (Vasile Alecsandri).

3. Ce trebuie să cuprindă analiza unei opere, în funcție de trăsăturile genului epic

Pentru a analiza o operă, trebuie să cunoști, mai înainte de toate, trăsăturile genului epic. Iar acest aspect poate fi îndeplinit pornind de la definiția genului epic. Pentru a efectua o analiză completă a unei opere epice, trebuie să începi prin a-ți face o listă cu caracteristicile genului epic pe care trebuie să le identifici în textul studiat.

Mai înainte de toate, trebuie să aibă un fir narativ. În această parte a argumentării că o operă aparține genului epic, trebuie să rezumi textul pe care l-ai citit. După ce ai rezumat textul, trebuie să pui accent pe ordinea cronologică în care se desfășoară acțiunea. Ideal ar fi ca argumentarea să fie efectuată în funcție de momentele subiectului (expoziția, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant și deznodământul). Trăsăturile operei epice pot fi expuse și în momentul în care argumentezi prezența naratorului din text. Acesta poate relata fie la persoana a treia, fie la persoana întâi. Dacă relatarea se face la persoana a III-a, atunci este un narator obiectiv, omniprezent, omniscient. În condițiile în care relatarea este efectuată la persoana I, atunci este un narator subiectiv.

În continuare, trebuie să expui personajele care apar în textul studiat și să precizezi derularea întâmplărilor. În această parte a analizei operei epice, ideal este să oferi cât mai multe exemple aplicate pe text. Apoi, trebuie să arăți că narațiunea reprezintă modul de expunere predominant. Aici poți oferi un fragment scurt de narațiune. De altfel, pentru a oferi cât mai multe detalii legate de personajul principal prezent în opera epică, dar și la locul în care are loc acțiunea, trebuie să apelezi la descrieri. Precum în cazul anterior, și aici se pot oferi fragmente din textul studiat. Apoi, se va pune accent pe dialog. Acesta contribuie la caracterizarea indirectă a unui personaj.

De asemenea, pentru a oferi mai multă credibilitate întregii acțiuni, se vor oferi exemple, din text, de coordonate spațiale și temporale. Se vor scoate din textul studiat câteva fragmente care transpune cititorul într-un anumit timp și spațiu. Pe lângă toate aceste detalii, trebuie să fie prezentă și o încheiere a argumentării. Toate informațiile expuse în analiză se pot comasa în câteva fraze, care să reprezinte ideea finală a analizei.

Genul epic este opera literară studiată îndelung de elevi, pe băncile școlii, reprezentând chiar unul dintre subiectele principale la teze și Bacalaureat. Atunci când vine vorba despre analiza minuțioasă a unui text epic, trebuie să se pună accent pe acțiune și personaje. Pentru a portretiza cât mai bine personajele, atenția trebuie să fie îndreptată către elementele care îi constituie imaginea. De exemplu, în cazul unei caracterizări directe, persoana care studiază textul trebuie să fie atentă la ceea ce relevă naratorul, la autocaracterizare sau la ce spun celelalte personaje.

Pe de altă parte, la portretizarea unui personaj prin caracterizarea indirectă, cititorul trebuie să fie atent la alte elemente, precum atitudinile, mimica și limbajul. De altfel, comportamentul, faptele și relațiile cu alte personaje sunt alte elemente importante ale analizei. În cele din urmă, numele, statutul social și vestimentația pot constitui elemente definitorii pentru portretizarea unui personaj.

În concluzie, prin intermediul genului epic, ideile și gândurile autorului sunt transmise, întotdeauna, în mod indirect. Acest aspect este îndeplinit prin intermediul personajelor prezente în text, dar și al acțiunii. Întotdeauna trebuie să existe conceptele de timp și spațiu. Narațiunea este modul de expunere predominant într-un astfel de tip de operă literară. Odată ce trăsăturile genului epic sunt parcurse în totalitate, se va putea efectua o analiză completă a unui text ce aparține acestui gen de operă literară.

Sursă foto: Pexels.com