Elevii vor primi patru tipuri de burse. Cea mai mare e pentru mamele minore

Elevii vor primi patru tipuri de burse. Cea mai mare e pentru mamele minore
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a aprobat metodologia de acordare a burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat (cu excepția liceelor militare). Vor fi acordate patru tipuri de burse: de merit (450 lei/lună), sociale (300 lei/lună), tehnologice (300 lei/lună) și pentru mame minore (700 lei/lună). Suma necesară pentru anul 2025 este estimată la peste 4 miliarde de lei.

Ce s-a schimbat

Ministerul Educației a precizat că metodologia a fost adaptată la constrângerile fiscal-bugetare, dar menține bursele sociale și flexibilizează acordarea celor de merit.

„Mă bucur că Guvernul a aprobat o variantă care respectă angajamentul meu pentru bursele sociale, cele care contribuie la menținerea copiilor în școală, dar și propunerile societății de a flexibiliza bursele de merit”, a declarat ministrul Educației, Daniel David.

Iată în ce condiții se vor acorda cele patru tipuri de burse:

Bursele de merit - 450 lei/lună

  • Se acordă primilor 15% dintre elevii fiecărei clase, cu medii de cel puțin 9,00.
  • În caz de medii egale, primesc bursă toți elevii aflați la limita procentului de 15%.
  • Se acordă și pentru performanțe la olimpiade naționale și internaționale recunoscute de minister.
  • Elevii admiși direct la liceu după premiul I la olimpiade primesc bursă de merit.
  • Pentru clasa a V-a, contează media primelor două intervale de învățare; pentru clasa a IX-a – media de admitere la liceu.

Bursele sociale – 300 lei/lună

  • Acordate elevilor din familii cu venituri mici, orfani, elevilor cu afecțiuni medicale cronice sau oncologice ori proveniți din familii monoparentale.
  • Se solicită anual, în primele 25 de zile ale anului școlar.
  • Pot fi cumulate cu bursa de merit.

Bursele tehnologice – 300 lei/lună

  • Pentru elevii din profesional și tehnologic, cu rezultate bune și purtare „foarte bine”.
  • Se pot cumula cu bursele de merit și sociale.

Bursa pentru mame minore – 700 lei/lună

  • Destinată elevelor-mame minore, pentru sprijinirea reintegrării școlare și prevenirea abandonului.

Condiții comune

Ministerul Educației precizează că bursele sunt condiționate de media 10 la purtare și de prezența la cursuri.

Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursă pentru luna respectivă.

Plata burselor se face lunar, prin școli, până la data de 20 a fiecărei luni pentru luna precedentă. Excepție: bursa lunii septembrie, care se achită în octombrie.

Finanțarea va fi asigurată din bugetul Ministerului Educației.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇