Cum scriem corect: „Aceeași fată” sau „aceiași fată”?

Cum scriem corect: „Aceeași fată” sau „aceiași fată”?

O trăsătură a limbii române, pe care o amintim adesea, este că „se scrie cum se aude”. Acest lucru înseamnă că limba română are o ortografie în mare măsură fonemică. 

În timp ce ortografiile etimologice sunt neschimbate de secole întregi, ortografiile fonemice necesită mai des unele actualizări prin prisma evoluției permanente a pronunției limbii. 

Cum scriem corect: „Dragele mele” sau „Dragile mele”?

Am scris mai sus că limba română are o ortografie „în mare măsură” fonemică, pentru că există și unele excepții, una dintre acestea constând în scrierea cu „e”, în loc de „ie” sau „i” , a unor pronume demonstrative de identitate, precum „aceea” sau „aceeași” . 

ADVERTISING

Din cauza pronunției asemănătoare, în comunicarea scrisă în limba română apar deseori confuzii, iar un exemplu des întâlnit este cel al pronumelor / adjectivelor pronominale demonstrative „aceeași” și „aceiași”. 

Cum scriem corect: „Voiam” sau „vroiam”?

Ambele variante sunt corecte, dar numai când se acordă corect cu substantivul înlocuit sau determinat. 

În cazul adjectivului demonstrativ de identitate la numărul singular, genul feminin, varianta corectă este: 

Aceeași fată mi-a scris și mie.” – propoziție în care „aceeași” este adjectiv demonstrativ de identitate care determină și se acordă cu substantivul „fată” .

ADVERTISING
  •  Variante corecte la singular: același băiat (masculin), aceeași fată (feminin); 
  •  Variante corecte la plural: aceiași băieți (masculin), aceleași fete (feminin).

Așadar, corect vom scrie întotdeauna „aceeași fată”, nu „aceiași fată” . 

Cum scriem corect: „Toți membrii” sau „toți membri”?

Din același registru, menționăm și formele corecte ale adjectivelor numite mai sus, atunci când sunt utilizate la genitiv-dativ: 

  • Variante corecte la singular G.-D. : aceluiași băiat (masculin), aceleiași fete (feminin);         
  • Variante corecte la plural G.-D. : acelorași băieți (masculin), acelorași fete (feminin).
ADVERTISING

aceiași fată - greșit

aceeași fată - corect


Articol scris de Izabela Manolache - Școala de Gramatică


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇