Cum gestionăm începerea școlii din punct de vedere emoțional? ”Ca părinți, este important să ne ințelegem frica și să ne adaptăm la orice situație” - Interviu

Cum gestionăm începerea școlii din punct de vedere emoțional? ”Ca părinți, este important să ne ințelegem frica și să ne adaptăm la orice situație” - Interviu

Suntem în perioada premergătoare deschiderii școlilor, în care spiritele se încing. Și, pe deasupra, suntem în plină pandemie, există noi reguli pe care trebuie să le respectăm, suntem nevoiți să ne adaptăm din mers la situații noi – iar toate acestea pot provoca emoții negative pentru părinți, care le pot transmite mai departe și copiilor.

Tocmai de aceea avem nevoie de claritate în această perioadă, poate mai mult ca oricând.

Așa că am stat de vorbă cu Florin Alexandru, specialist în analiză comportamentală și inteligență emoțională, care studiază acestea aspecte inclusiv din perspectiva relațiilor părinți-copii și elevi-profesori. Împreună cu profesorul Florin Colceag, el a scris cartea „Copilul tău e un geniu”. De asemenea, a lansat o serie de board games pentru familie cu teme legate de exprimarea emoțiilor.

Cât de important este să ne încurajăm copilul/copiii să-și manifeste emoțiile? Și cum poate un părinte să le înțeleagă? 

Copiii își manifestă emoțiile mai tot timpul și o fac cu toată deschiderea. Consider că avem multe de învățat de la copii, pentru că ei sunt ce mai buni profesori ai noștri, ai părinților.

Iar un părinte poate înțelege doar ceea ce știe, dar din cauza modului în care am fost educați în trecut, nu prea ne descurcăm cu emoțiile – însă acest lucru se poate învăța. Ceea ce trebuie să facă este să-și dezvolte inteligența emoțională – calea sigură și directă în a înțelege lumea interioară a propriului copil.

Iar acum, în vremuri de pandemie, poate mai mult că oricând, ce putem face pentru ca să nu punem o presiune suplimentară pe viitorii adulți?

Să-i acceptăm pe copii exact așa cum sunt ei – dar asta presupune să ne acceptăm pe noi înșine exact așa cum suntem noi.

Iar aici intervine modul în care am învățat să avem o relație cu propria persoană încă din copilăria noastră, urmărindu-i pe părinți făcând acest lucru. Și așa începe programarea parentală, cea care ne-a învățat cum și în ce fel să interpretăm viața.

E vremea să învățăm cum să ne acceptăm pe noi înșine și cum să construim o relație frumoasă cu noi înșine, ca mai apoi acest lucru să se manifeste și în relația cu propriul copil.

Menționez că tot ce am spus mai sus se întâmplă inconștient din programele comportamentale neînțelese „scrise” în subconștientul nostru.

În triunghiul copil-părinți-școală, cum am putea gestiona deschiderea anului școlar din punct de vedere emoțional? Ce rol să-și asume fiecare? Și de ce? 

Rolul de îndrumător pe care îl avem ca părinți este îndeajuns – dar asta presupune să ne înțelegem frica și să ne adaptăm la orice situație va urma.

Florin Alexandru

Teoretic, noi știm să ne adaptăm, dar uneori frica este atât de mare încât nu ne lasă să acceptăm nouă situație și ajungem ca, într-un final, să nu acceptăm schimbarea.

Copiii au un singur rol – acela de a se bucura de copilărie.

Cât despre cadrele didactice, acestea ar trebui să se bucure de perioada asta în care toți ne schimbăm și devenim mai buni – fie că vrem, fie că nu.

Situația actuală este o oportunitate menită să ne învețe cum și în ce fel să acceptăm schimbarea ca parte naturală a vieții de zi cu zi.

Aud în jurul meu tot mai multe cazuri de părinți-elicopter, care orbitează în jurul copilului (prea) mulți ani. Din punct de vedere psihologic și emoțional, ce impact are un astfel de comportament asupra copilului? Dar asupra părintelui? Cum poate fi schimbat în (mai) bine? Unde începe independența copilului?

Aceasta este o altă extremă comportamentală care se manifestă ca o reacție la educația mult prea rigidă din trecut. Motivul este lipsa de echilibru a părintelui, care vrea să-i ofere copilului tot ce n-a avut în copilăria sa.

Evident că, în mintea micuțului sau micuței, apare credința că i se cuvinte totul și că nu are nimic de făcut pentru că există tot timpul cineva acolo care va face lucrurile în locul său – și de aici rezultă o sumedenie de probleme.

Un părinte are nevoie de echilibru în propria viață pentru a-și direcționa copilul spre o viață echilibrată.

Cum putem pregăti copilul pentru mersul la școală în vreme de pandemie?

Mai degrabă aș vorbi despre cum ne putem pregăti noi, ca părinți, pentru că ei se bucură de atmosfera de la școală, cel puțin la început.

Noi, adulții, suntem cei ce ne îngrijorăm în această perioadă. Și este normal așa, dar până la un punct – nu e OK ca această îngrijorare să ne provoace alte gânduri ce pot declanșa alte emoții nepotrivite de iritare, nervozitate, anxietate, disperare și chiar panică.

Iar aceste emoții se pot declanșa doar atunci când nu suntem conectați la noi înșine și nu stăm în prezent. Gândurile care duc spre o situație ipotetică ce ne sperie nu ne ajută cu absolut nimic – recomandarea este să observăm cum apar aceste gânduri, de unde vin și ce anume fac că aceste emoții să persiste. Doar observați-vă corpul emoțional și o să vedeți că atunci când punem lupa pe emoții negative, acestea își pierd din intensitate sau chiar dispar dacă rămânem cu atenția direcționată spre ele.

Desigur că este necesar să facem asta zilnic și e nevoie și de o o scurtă educație ce ține de protecția copilului: cum să poarte masca, cum să se spele, cum să între în contact cu ceilalți ș.a.m.d.

Care sunt lecțiile pe care un copil le poate învață din pandemie (despre el, de la alții, despre lume și despre viață)? Cum putem folosi această criză ca o sursă de înțelepciune? Și cum le putem insufla lor să se descurce în vremuri dificile?

Ei învață oricum tot timpul și sunt pregătiți pentru adaptare și provocări mai mereu. Uite, dacă noi, adulții, le spunem că învățăm să fim părinți în aceeași măsură în care ei învață să fie oameni responsabili, atunci le arătăm cum să fie vulnerabili, cum să lase sistemul de apărare deoparte și să se deschidă – iar asta o să îi ajute incredibil de mult pentru că vor ști, de exemplu, să ceară ajutor atunci când au nevoie.

O vorbă românească spune că lumea este rea. Dar această credință este veche și e un mit – pentru că dacă ceri ajutorul, o să rămâi uimit/ă cât de mulți oameni doresc să ajute mai tot timpul. Dar asta se poate afla doar dacă suntem vulnerabili și mai lăsăm din mândrie deoparte.

Cum îi putem încuraja pe cei mici să copilărească în vremuri de distanțare socială? Și noi să ne bucurăm de copilăria lor?

Ei copilăresc tot timpul – pentru că asta sunt, copii. Însă acum, mai mult ca oricând, au nevoie să se conecteze de la distanță – și tehnologia ne ajută foarte mult în acest sens.

Așa că recomand să îi lăsăm să stea cu prietenii și să facă activități comune, să le dăm voie să alerge în voie undeva în natură. Și dacă vine iarna, cu atât mai mult să ieșim și să ne călim – că de mult parcă nu am mai făcut asta, poate că acum e momentul.

Cum poate această perioadă de pandemie să le dezvolte creativitatea micuților?

E o perioadă bună pentru creativitate – pentru că atunci când te plictisești, devii creativ. Așa că bucurați-vă de roadele imaginației copilului vostru!

Suntem ființe emoționale și ceea ce simțim reprezintă de ce-ul nostru; simplul fapt că îl înțelegem ne arată calea prin viață, drumul, cărarea. Iar acest drum ne arată cum și în ce fel să ne bucurăm de viață, un drum pe care toți va trebui să îl facem la un moment dat – pentru că emoțiile nu pot fi păcălite în niciun fel. Emoțiile au darul să ne arate cum suntem și de ce suntem așa cum suntem, așa că a lucra cu emoțiile presupune să îți construiești exact comportamentul dorit.

Florin Alexandru