Deși e tentant pentru autorități să închidă școlilele, pentru a limita răspândirea SARS-CoV2, dacă această decizia nu va avea efectul scontat, atunci vor fi generate noi pierderi în educaţie, avertizează ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
„În şcoli se respectă regulile de protecţie împotriva Sars-COV-2, mult mai corect decât în multe alte locuri. Educaţia nu te îmbolnăveşte, educaţia te ajută să te protejezi învăţând să respecţi regulile. A intra într-un scenariu în care închidem şcolile primele fără să luăm alte măsuri restrictive pe alte planuri pentru că am văzut declaraţia, prima măsură închidem şcolile, nu am înţeles ce alte măsuri urmează a fi luate, cred că este o variantă tentată să închizi şcolile primele fără să iei alte măsuri restrictive pe alte planuri.
Din păcate, dacă măsura închiderii şcolilor nu va avea efectul scontat, vom genera noi pierderi în educaţie, vom afecta sub toate aspectele elevii şi vom determina agravarea tulburărilor de socializare”, a explicat ministrul Educaţiei.
El a dat exemplul unui studiu realizat în SUA unde rata de infectare în rândul elevilor care învăţau online era mai mare decât a celor care mergeau la şcoală.
„Am văzut astăzi un studiu realizat recent într-o serie de şcoli din SUA care deservesc mai mult de două milioane de elevi. Cred că este valabil şi în România. Studiul arată că în mod surprinzător rata de infectare în rândul elevilor care învaţă online este mai mare decât în rândul elevilor care merg la şcoală. Adică atunci când nu merg la şcoală este posibil să mergi în alte locuri în care condiţiile de distanţare se respectă mai puţin decât în şcoli”, a spus ministrul.
Dacă rata de incidență a cazurilor de COVID-19 va depăși 6 la mia de locuitori, o carantinare a Bucureștilor nu este exclusă, iar situația aceasta e chestiune de câteva zile, a anunțat, duminică seară, ministrul Sănătății Vlad Voiculescu.
"Între a închide școlile și a închide centrele comerciale, cel puțin în week end, preferința mea și a Guvernului, cred, este evidentă – centrele comerciale”, a mai precizat Voiculescu.