Ce spune Roxana Pop despre nevoia ca un contract să fie redactat de un avocat?

Ce spune Roxana Pop despre nevoia ca un contract să fie redactat de un avocat?
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

V-ați gândit de multe ori că până la a mai cere un sfat în plus de la un avocat, mai bine semnați un contract și începeți efectiv prestarea serviciilor? În aparență, contractele menționeză clar sub ce clauze se va desfășura o colaborare, ce penalizări sunt implicate, dar și ce costuri. În realitate, însă, sunt mulți cei care regretă că nu au apelat la un ajutor de specialitate și anume un consilier precum un avocat, înainte de a redacta un contract și a-l semna cu diverși colaboratori.

Roxana Pop, avocat civil Cluj, cunoscută pe nișa de drept civil avocat, menționează despre astfel de situații că este extrem de important ca, într-un raport contractual, contractul să fie redactat de către avocat. Iată de ce!

ADVERTISING

Clauze omise care vă fac să vă pierdeți șansele de a va securiza un venit sau alte drepturi

Ce e scris în contract e literă de lege, dar și ce nu e scris, nu se respectă. Așadar, sunt multe clauze pe care ați putea să le omiteți, din necunoaștere, desigur. Asta înseamnă și risc de a nu putea cere daune, de a nu putea recupera anumite sume investite. Un contract realizat cu sprijinul și consilierea unui avocat în drept civil, precum este avocat Roxana Pop Cluj, vă ajută cu siguranță să porniți cu dreptul într-o colaborare.

ADVERTISING

Spre exemplu, la capitolul clauze, acestea nu trebuie să fie general valabile, ci să fie adaptate conform unui domeniu de activitate, a unui profil de business. De asemenea, sunt destul de populare cazurile celor care se confruntă cu anumite clauze dezavantajoase, exprimate într-o manieră confuză. Ajung în cele din urmă în biroul unui avocat cu care doresc să se prezinte în instanță, pentru că au ajuns să constate că au parte de clauze abuzive.

Nu în cele din urmă, clauzele unui contract trebuie să fie conforme cu legislația actuală și actualizată. Să nu uităm că există și în acest domeniu o dinamică, legile se modifică destul de des. Un avocat poate fi elementul cheie în această poveste, să vă ajute să redactați contracte comerciale și nu numai, conform cu interesele business-ului și ținând cont de posibile situații de viitor.

ADVERTISING

Avantajele contractul redactat de către un avocat?

Atât pe termen lung, cât și pe termen mediu sau scurt, colaborarea cu un avocat este negreșit o decizie bună. Inserarea unor clauze proprii este iarăși un aspect de avut în vedere, conform avocat penal Roxana. Pe lângă acele clauze prevăzute în codul civil, părțile colaboratoare pot  cere și alte prevederi specificate clar în contract. Avocatul va veni cu forma finală, juridică, ce poate fi inserată într-un contract și care ține cont nu doar de sfera legală, ci și de interesele ambelor părți.

O astfel de abordare vă scutește de cazurile ulterioare când ajungeți să solicitați în instanță soluționarea unor conflicte cu un prestator de servicii. Pe principiul mai bine previi, decât să tratezi, iată că se aplică și aici acest tip de abordare. Nu uitați că un avocat este cel care vă poate oferi de la bun început un atu, are un aport strategic pentru clientul său și astfel, cu ajutorul și priceperea sa, puteți negocia contracte în beneficiul vostru.

Pentru mai multe detalii Roxana Pop vă așteaptă și în pagina sa oficială, roxanapop-law.ro.

Contact: av.pop.roxana@gmail.com


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇