Admitere la programul de Masterat, Management Educațional, până la finalul lunii septembrie

Admitere la programul de Masterat, Management Educațional, până la finalul lunii septembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Până la finalul lunii septembrie, Universitatea Spiru Haret organizează Admitere pentru anul universitar 2024 – 2025 la programele de Licență și Masterat, în limita locurilor disponibile, în cele 5 centre din București, Craiova, Constanța, Brașov și Câmpulung Muscel. 

Domeniul de studii universitare de Masterat, Științele Educației, a adaugat din septembrie 2023 un nou program în oferta educațională a Facultății de Psihologie și Știintele Educației București, MANAGEMENT EDUCAȚIONAL, dedicat celor care doresc să devină lideri în educație. Masteratul Management educațional vine în sprijinul cadrelor didactice, directorilor de instituții educaționale și tuturor celor care aspiră la poziții de conducere în domeniul educațional.

Programul de studii de master Management educațional se adresează absolvenților programelor de studii de licență din domeniul Științe ale Educației sau din domenii conexe și oferă acestora cunoștințe și competențe necesare conducerii, coordonării și evaluării proceselor educaționale la diferite niveluri.

ADVERTISING

Într-o perioadă încărcată de profunde transformări în sistemul educațional, leadershipul în educație a devenit esențial pentru succesul și dezvoltarea școlilor, grădinițelor, dar și a altor instituții educaționale. 

Programul de Masterat Management educaţional asigură formarea de personal calificat în management, cu pregătire multidiciplinară în domeniul managementului educaţional. Obiectivul acestuia vizează satisfacerea cererilor de personal calificat în domeniul managementului în învăţământ, în vederea armonizării problematicii manageriale preuniversitare cu tendinţele actuale de management. 

„De la clasa școlară și până la nivelul catedrelor, școlilor, grădinițelor, cluburilor școlare sau oricăror alte forme de organizații și instituții cu scop educațional, cadrele didactice de succes au nevoie de abilități manageriale, pe care programul nostru de studii le formează și dezvoltă la nivel performanțial. Masteranzii parcurg discipline de sinteză și de aprofundare precum «Teoria generală a managementului educațional», «Legislație și politici educaționale», «Strategii pentru combaterea abandonului școlar», «Managementul proiectelor sociale și educaționale», «Managementul calității în educație» sau «Mentoratul în educație». Pe parcursul celor 2 ani de studii, masteranzii parcurg patru stagii de practică în instituții școlare și participă la proiecte de cercetare în colaborare cu asociațiile, organizațiile și instituțiile partenere ale facultății. Astfel, întregul program masteral este conceput astfel încât să pună pe primul plan formarea unor manageri de succes în educație“, spune Lector univ. dr. Loredana Bănică, Director Departament Psihologie și Științele Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației București, Universitatea Spiru Haret

ADVERTISING

Absolvirea acestui program deschide uși către funcții de conducere în învățământul preuniversitar și universitar, gestionarea și coordonarea instituțiilor educaționale şi dezvoltarea profesională continuă.

Programul de Masterat, Management educațional, durează 2 ani, forma de învățământ cu frecvență, iar pentruinformații și detalii de înscriere se poate accesa link-ul: https://admitere.spiruharet.ro/masterat/bucuresti/faculty-of-psychology-and-education-sciences-master-study-programme-education-sciences-ro/management-educational 

De ce să alegi Universitatea Spiru Haret?

Universitatea Spiru Haret  este recunoscută pentru standardele sale academice ridicate și pentru sprijinul oferit studenților pe tot parcursul procesului educațional. Cu o tradiție de peste 33 de ani, Universitatea Spiru Haret se distinge nu doar prin calitatea educației oferite, ci și prin infrastructura sa modernă, ce include spații de învățământ și laboratoare dotate cu tehnologie de ultimă generație, platforme educaționale de top, o gamă largă de oportunități extracurriculare, precum şi programe de internship, voluntariat, joburi, mobilităţi Erasmus+, baze sportive moderne, discount-uri prin legitimaţia de student ISIC şi multe altele. 

ADVERTISING

USH funcţionează prin intermediul celor cinci centre universitare din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Craiova şi Câmpulung Muscel, cu 11 facultăţi, ce includ 36 de programe de Licenţă şi 23 de programe de Masterat, absolvite de peste 340.000 de români!

Înscrie-te acum!

Procesul de admitere  la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Bucuresti se desfășoară în baza dosarului de admitere și a unui interviu, până la data de 30 septembrie2024. Taxa de înscriere este în valoare de 250 ron, iar taxa anuală de studii poate fi achitată în şase rate

La concursul de admitere pot participa absolvenţii cu diplomă de licenţă sau diploma echivalenta cu aceasta

Pentru a afla care sunt cerințele de admitere, numărul de locuri disponibile și procedura de înscriere precum şi alte detalii suplimentare, candidaţii sunt invitați să acceseze site-ul www.admitere.spiruharet.ro .

Împreună învăţăm să avem succes!


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇