XTB le oferă investitorilor alternative pentru ETF-urile spot pe Bitcoin, indisponibile în România: ETN, vărul îndepărtat al ETF-ului, dar la fel de eficient

XTB le oferă investitorilor alternative pentru ETF-urile spot pe Bitcoin, indisponibile în România: ETN, vărul îndepărtat al ETF-ului, dar la fel de eficient
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Investitorii români care doresc să-și extindă portofoliul cu ETF-uri bazate pe Bitcoin, dar care nu au această posibilitate, deoarece opțiunea nu este disponibilă în țara noastră, au acum soluții. Compania de tip fintech XTB vine cu alternative pentru investitori, care vor putea opta acum pentru ETN-uri listate în Europa – un tip de instrumente de creanță listat la bursă pe principii similare ETF-urilor.

Aprobarea ETF-urilor spot pe Bitcoin de către autoritatea de reglementare a bursei din SUA SEC (Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare a SUA), de la începutul lunii ianuarie, a reprezentat un moment istoric pentru criptoactive.

Din acel moment, această clasă de active digitale a devenit mult mai accesibilă, iar datorită interesului celor mai mari fonduri din lume, procesul de investiție în Bitcoin a devenit mai bine structurat. Introducerea unui ETF spot pe Bitcoin a alimentat, așadar, un alt val de cerere pentru criptomonede, însă, în acest moment, în Europa (inclusiv în România), nu se poate investi în cele mai populare ETF-uri.

ADVERTISING

Cu toate acestea, XTB introduce în oferta sa instrumente care permit investitorilor să-și extindă portofoliul cu expunere la criptomonede.

Popularitatea ETF-urilor spot pe Bitcoin și boom-ul de pe piața activelor digitale produc un nivel ridicat de interes în rândul investitorilor. În această situație se află și România, deși ETF-urile spot din SUA nu au creat încă oportunități de investiții.

Totuși, acest lucru s-a schimbat, deoarece XTB, compania care oferă investitorilor acces instantaneu la piețele financiare prin intermediul unei platforme online și al unei aplicații mobile, a adăugat în oferta sa noi instrumente corelate cu spațiul crypto.

„În ultimele săptămâni, am lucrat activ pentru a răspunde nevoilor investitorilor referitoare la momentul în care va fi posibilă investiția în ETF-uri spot Bitcoin în Europa. Nu cunoaștem răspunsul la această întrebare, dar este cert că astfel de instrumente vor fi disponibile încă din prima zi de listare la bursele europene.

ADVERTISING

Cu toate acestea, văzând interesul din partea investitorilor, am decis să găsim o alternativă pentru cei care caută oportunități similare oferite de ETF-urile spot americane. De aceea, am ales ETN-urile listate în Europa.

Acest tip de instrumente, deși nu sunt foarte populare, de ani de zile le oferă investitorilor individuali posibilitatea de a lua poziții pe instrumente mai greu accesibile la brokeri de renume. Până acum, la XTB, am oferit posibilitatea de a investi în criptomonede doar prin contracte CFD”, explică Filip Kaczmarzyk, membru al consiliului de administrație al XTB.

Ce este ETN, vărul îndepărtat al ETF-ului, dar la fel de eficient?

ETN (Exchange Traded Notes) reprezintă un tip de instrument de creanță listat la bursă pe principii similare acțiunilor companiilor listate sau ETF-urilor. Emitentul ETN reproduce rata de rentabilitate prin angajamentul de a plăti investitorilor fonduri egale cu valoarea certificatelor pe care le-au achiziționat.

ADVERTISING

De asemenea, trebuie subliniat că ETN-urile aparțin așa-numitelor titluri bancare negarantate – adică, în cazul insolvenței emitentului, acestea nu sunt returnate investitorilor din Fondul de Garantare Bancară. Cu toate acestea, mai presus de toate, trebuie amintit că investiția pe piețele financiare este asociată, în mod automat, cu riscul, drept urmare fiecare decizie de investiție trebuie abordată în mod responsabil.

Încă de la finalul lunii februarie, oferta XTB include trei noi fonduri ETP (Exchange Traded Products), în special ETN-uri (Exchange Traded Notes), care vor oferi investitorilor posibilitatea de a lua poziții pe criptomonede. Două dintre aceste produse vor oferi expunere pe Bitcoin (BTCetc Bitcoin Exchange Traded Crypto [BTCE.DE] și VanEck Bitcoin ETN [VBTC.DE]), în timp ce al treilea va oferi expunere asupra unui  mix dintre cele mai populare 10 criptomonede în prezent (VanEck Crypto Leaders ETN [VT0P.DE]).

Despre XTB 

XTB este o companie fintech globală care oferă investitorilor individuali acces instantaneu la piețele financiare din întreaga lume prin intermediul unei platforme inovatoare de investiții online și al aplicației mobile XTB. Înființată în Polonia în 2002, în prezent sprijinim peste 936.000 de clienți la nivel global în realizarea ambițiilor lor de tranzacționare.

La XTB, ne angajăm în dezvoltarea continuă a platformei de investiții online care permite clienților noștri să tranzacționeze peste 5.900 de instrumente, inclusiv acțiuni, ETF-uri, CFD-uri bazate pe perechi de valute, mărfuri, indici, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Odată cu lansarea recentă a unui produs de investiții pasive pe termen lung - Planurile de investiții, clienții noștri pot să deblocheze potențialul în creștere al ETF-urilor și să își diversifice eficient portofoliile. Pe piețele cheie XTB, oferim beneficii de tip dobândă pentru fondurile neinvestite, permițând investitorilor' să își pună banii la lucru și să beneficieze chiar și atunci când nu investesc activ.

Platforma noastră online este o destinație de top nu numai pentru investiții, ci și pentru analiza și educarea pieței. Oferim o bibliotecă extinsă de materiale educaționale, videoclipuri, webinarii și cursuri pentru a-i ajuta pe clienții noștri să își perfecteze abilitățile de investitori, indiferent de experiența lor în tranzacționare. Echipa noastră de servicii pentru clienți oferă asistență în 18 limbi și este disponibilă 24/5 prin e-mail, chat sau telefon. În peste două decenii de activitate pe piețele financiare, am înființat 12 birouri în întreaga lume, inclusiv în Polonia, Marea Britanie, Germania, România, Spania, Republica Cehă, Slovacia, Portugalia, Franța și Chile. 

Din 2016, acțiunile XTB sunt listate la Bursa de Valori din Varșovia. Suntem reglementați de cele mai mari autorități de supraveghere din lume: Autoritatea de Conduită Financiară, Autoritatea Poloneză de Supraveghere Financiară, Comisia pentru Valori Mobiliare și Bursă din Cipru și Comisia pentru Servicii Financiare. 

Vizitați xtb.com pentru mai multe informații. 

Instrumentele financiare oferite sunt riscante. Investiți în mod responsabil.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇