Vicepreședintele BCE: Incertitudinea pentru economie, mai mare decât în pandemie

Vicepreședintele BCE: Incertitudinea pentru economie, mai mare decât în pandemie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Politicile președintelui SUA, Donald Trump, provoacă mai multă incertitudine pentru economie decât era în perioada pandemiei de Covid, a declarat vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Luis de Guindos.

„Trebuie să ținem cont de incertitudinea contextului actual, care este mai mare decât era în perioada pandemiei. Ceea ce vedem este că noua administrație americană nu este foarte deschisă la continuarea multilateralismului, care este despre cooperarea între jurisdicții și găsirea de soluții comune la probleme comune. Aceasta este o schimbare foarte importantă, și o sursă importantă de incertitudine”, a spus Guindos pentru publicația Sunday Times, transmite Bloomberg.

În ultimele zile, mai mulți oficiali din cadrul BCE și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul războiului comercial, iar președinta instituției, Christine Lagarde, a atenționat asupra faptului că o escaladare a disputelor cu privire la tarifele comerciale ar putea avea un efect negativ asupra economiei mondiale.

La rândul său, guvernatorul Băncii Spaniei, Jose Luis Escriva, care este și membru în Consiliul guvernatorilor BCE, a afirmat, vineri, că prognozele de inflație și de creștere economică sunt supuse unor riscuri mari în ambele direcții și că o astfel de lipsă de predictibilitate face imposibilă realizarea de previziuni cu privire la direcția viitoare a ratei dobânzilor.

Conform celor mai recente prognoze ale BCE, publicate luna aceasta, economia zonei euro ar urma să înregistreze o creștere de doar 0,9% în acest an.

„Salariile reale au crescut, inflația este în scădere, dobânzile scad și condițiile financiare sunt mai bune”, a spus Guindos.

„Totuși, realitatea este că nu are loc o relansare a consumului. Asta deoarece consumatorii nu reacționează întotdeauna la evoluțiile veniturilor lor disponibile pe termen scurt. Posibilitatea unui război comercial sau a unui conflict geopolitic mai amplu are un impact asupra încrederii consumatorilor”, a precizat vicepreședintele BCE.

Întrebat despre planurile de majorare semnificativă a cheltuielilor cu apărarea ale guvernelor europene, Guindos a menționat: „Cu siguranță, asta este o decizie în direcția bună”, chiar dacă este mult prea devreme pentru a trage concluzii economice finale.

Cu toate acestea, „este posibil să aibă un efect pozitiv pentru creștere și un impact limitat asupra inflației”, a apreciat oficialul BCE

Guindos a reiterat încrederea oficialilor BCE că inflația este pe cale să ajungă la obiectivul de 2% al băncii centrale „la finele acestui an sau începutul anului următor” și a adăugat că „toți indicatorii referitori la servicii și inflația de bază se îndreaptă în direcția bună”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇