UE aprobă roamingul fără taxe până în 2032

UE aprobă roamingul fără taxe până în 2032
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În urma reuniunii Parlamentului European, Consiliul European a aprobat, luni, prelungirea regimului de roaming la preţurile de pe piaţa naţională până în 2032.

După expirarea actualului Regulament privind roamingul (la 30 iunie 2022), cetăţenii vor putea continua să efectueze apeluri, să trimită mesaje şi să navigheze pe Internet, atunci când călătoresc în alte ţări ale UE, fără costuri suplimentare, informează un comunicat de presă al Consiliului European.

Regulamentul revizuit privind roamingul ajustează tarifele cu ridicata maxime pentru a asigura faptul că furnizarea serviciilor de roaming cu amănuntul la preţurile de pe piaţa naţională este sustenabilă pentru operatorii din întreaga UE.

ADVERTISING

Acesta sporeşte transparenţa în ceea ce priveşte serviciile care pot face obiectul unor costuri suplimentare şi, în acelaşi timp, îi va proteja pe clienţi de şocurile unor facturi cauzate de roamingul accidental în reţelele de telefonie mobilă nonterestre, atunci când se află pe feriboturi sau în avioane.

Politica utilizării rezonabile, care este menită să prevină roamingul permanent, va continua. Comisia poate sugera modificări ale acesteia după o analiză aprofundată a pieţei şi o evaluare corespunzătoare a impactului potenţial.

ADVERTISING

Regulamentul revizuit include, de asemenea, măsuri menite să asigure o bună experienţă a clienţilor în ceea ce priveşte calitatea serviciilor şi accesul la serviciile de urgenţă, inclusiv pentru persoanele cu nevoi speciale.

Comisia va monitoriza situaţia şi, dacă este cazul, va prezenta o nouă propunere legislativă pentru a reglementa plafoanele tarifelor cu ridicata şi, eventual, alte aspecte ale pieţei serviciilor de roaming.

În urma aprobării astăzi de către Consiliu a poziţiei Parlamentului European, actul legislativ este adoptat. După semnarea de către preşedintele Parlamentului European şi de către preşedintele Consiliului, actul legislativ se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi va intra în vigoare la 1 iulie 2022.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇