Ucraina începe exporturile de energie către UE. Primele vin deja în România

Ucraina începe exporturile de energie către UE. Primele vin deja în România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ucraina a început să exporte energie către Uniunea Europeană, au anunţat, joi, premierul ucrainean Denîs Şmîhal şi preşedintele Comisiei, Ursula Von der Leyen.

Primele livrări au plecat spre România încă de la miezul nopţii, relatează CNN.

”La doar trei luni de la primirea certificării energetice, a început mult aşteptatul export de energie electrică ucraineană în Europa! Astăzi (joi -n.red.), de la miezul nopţii, astfel de exporturi au mers în România. Volumul iniţial este de 100 MW”, a scris premierul ucrainean Denîs Şmîhal, într-o postare pe contul său oficial de Facebook.

ADVERTISING

”Numai în prima zi întreprinderea de stat Ukrenergo a câştigat 10 milioane de grivne din vânzarea accesului la trecerea interstatală”, a adăugat el.

Şmîhal a subliniat că potenţialul Ucrainei de export în Europa este de până la 2,5 GW.

”În acest scenariu, statul va putea primi mai mult de 70 de miliarde de grivne pe an", a mai spus el.

Preşedintele Comisiei Europene a salutat decizia, spunând că serveşte atât nevoilor Ucrainei, cât şi celor ale UE.

”Va oferi o sursă suplimentară de energie electrică pentru UE. Şi venituri atât de necesare pentru Ucraina. Deci este în beneficiul amândurora”, a scris von der Leyen, joi, tot pe contul de Twitter.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇