Preşedintele american, Donald Trump, a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA. De asemenea, Trump a semnat luni un ordin prin care a dublat tariful suplimentar pentru toate produsele chinezeşti de la 10 la 20%. Pieţele financiare deja au început să se clatine în faţa perspectivei acestor noi bariere economice.
„Va trebui să aibă un tarif vamal. Deci ceea ce trebuie să facă este, sincer, să îşi construiască fabrici de maşini şi alte lucruri în Statele Unite, caz în care nu mai au tarife”, a declarat Trump la Casa Albă, despre decizia de a impune tarife Canadei și Mexicului.
El a spus că „nu a mai rămas loc” pentru o înţelegere în urma căreia să evite tarifele prin limitarea fluxurilor de fentanil în Statele Unite, relatează Reuters.
Tarifele sunt programate să intre în vigoare marţi la ora 12:01 a.m., ora Washingtonului (7:00, ora României). Canada şi Mexicul se vor confrunta cu tarife de 25%, energia canadiană fiind taxată cu 10%.
Canada va răspunde imediat
Canada va răspunde imediat cu tarife pentru bunuri americane în valoare de 30 de miliarde de dolari, a avertizat premierul canadian Justin Trudeau, potrivit CNN.
„Astăzi, după o pauză de 30 de zile, administraţia Statelor Unite a decis să procedeze la impunerea unor tarife de 25 % asupra exporturilor canadiene şi a unor tarife de 10% asupra energiei canadiene. Permiteţi-mi să fiu clar fără echivoc - nu există nicio justificare pentru aceste acţiuni”, a declarat Justin Trudeau.
„Deşi mai puţin de 1% din fentanilul interceptat la frontiera SUA provine din Canada, am lucrat fără încetare pentru a aborda acest flagel care afectează atât canadienii, cât şi americanii.
Am pus în aplicare un plan de frontieră în valoare de 1,3 miliarde de dolari, cu elicoptere noi, oameni pe teren, mai multă coordonare şi resurse sporite pentru a opri fluxul de fentanil. Am clasificat cartelurile criminale transnaţionale drept organizaţii teroriste, am lansat celula operaţională comună de informaţii şi creăm o forţă comună Canada-SUA de luptă împotriva criminalităţii organizate”, a mai spus Trudeau.
Datorită acestei activităţi - în parteneriat cu Statele Unite - confiscările de fentanil din Canada au scăzut cu 97% între decembrie 2024 şi ianuarie 2025, ajungând la un minim aproape de zero, de 0,03 kilograme confiscate de Vama şi protecţia frontierelor din SUA.
„Canada nu va permite ca această decizie nejustificată să rămână fără răspuns. În cazul în care tarifele americane intră în vigoare în această seară, Canada va răspunde, începând de mâine la ora 12:01 a.m. EST, cu tarife de 25% împotriva a 155 de miliarde de dolari de produse americane - începând imediat cu tarife pentru produse în valoare de 30 de miliarde de dolari şi cu tarife pentru restul de 125 de miliarde de dolari de produse americane în termen de 21 de zile.
Tarifele noastre vor rămâne în vigoare până când acţiunea comercială a SUA va fi retrasă, iar în cazul în care tarifele americane nu vor înceta, suntem în discuţii active şi continue cu provinciile şi teritoriile pentru a aplica mai multe măsuri netarifare.
În timp ce îndemnăm administraţia SUA să-şi reconsidere tarifele, Canada rămâne fermă în apărarea economiei noastre, a locurilor noastre de muncă, a lucrătorilor noştri şi pentru o înţelegere echitabilă”, a spus Trudeau.
Tarif dublu pentru importurile din China
De asemenea, preşedintele Donald Trump a semnat, luni, un ordin prin care a dublat tariful suplimentar pentru toate produsele chinezeşti de la 10 la 20 la sută, relatează CNN.
Trump a declarat că tarifele, menite să aducă China la masa discuţiilor pentru a limita fentanilul care ajunge în Statele Unite, vor fi mărite deoarece ţara comunistă nu a făcut suficient pentru a opri fluxul de droguri ilegale. Tariful de acum de 20% prevalează în faţa oricăror alte tarife existente pentru bunurile chinezeşti, a precizat Casa Albă.
„Am stabilit că RPC (Republica Populară Chineză) nu a luat măsuri adecvate pentru a atenua criza drogurilor ilicite prin acţiuni de cooperare în vederea aplicării legii, iar criza descrisă în Ordinul executiv 14.195 nu s-a diminuat”, a scris Trump, în ordinul său.
Taxele pentru importuri impuse de Trump sunt semnificative - cele mai mari din istoria SUA-China.
Tarifele iniţiale, care au intrat în vigoare la 4 februarie, au afectat bunuri importate în valoare de 1,4 trilioane de dolari. Este mai mult decât triplul valorii de 380 de miliarde de dolari a bunurilor străine care au fost afectate de tarife în timpul primului mandat al lui Trump, conform estimărilor Tax Foundation.
China a ripostat deja cu o taxă de 15% pe anumite tipuri de cărbune şi gaze naturale lichefiate şi cu un tarif de 10% pe ţiţei, utilaje agricole, maşini de mare putere şi camionete.
China răspunde cu tarife suplimentare
China a ripostat rapid la noile tarife americane, anunțând creșteri de 10%-15% ale taxelor la import care acoperă o serie de produse agricole și alimentare americane și impunând anumite restricții la export și investiții unui număr de 25 de firme americane, potrivit Reuters.
Astfel, importurile de carne de pui, grâu, porumb și bumbac cultivate în SUA se vor confrunta cu un tarif suplimentar de 15%. Tariful pentru sorg, soia, carne de porc, carne de vită, fructe de mare, fructe, legume și produse lactate va fi majorat cu 10%.
Vin și alte tarife, din aprilie
Trump a mai anunţat și că tarife reciproce vor intra în vigoare la 2 aprilie şi pentru ţările care impun taxe pentru produsele americane.
Directorii executivi şi economiştii spun că acţiunea, care acoperă importuri anuale ale SUA în valoare de peste 900 de miliarde de dolari de la vecinii săi din sud şi din nord, ar reprezenta un eşec serios pentru economia nord-americană puternic integrată.
Acțiunile americane o iau la vale
Imediat după declarațiile lui Trump, indicii bursieri americani şi-au accentuat scăderea.
Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 1,58%, indicele S&P 500 a scăzut cu 1,78%, iar indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 2,47%.