Blocaj în Portul Constanța? Trei nave care asigură alimentarea cu combustibil a vapoarelor aparțin unor firme rusești

Blocaj în Portul Constanța? Trei nave care asigură alimentarea cu combustibil a vapoarelor aparțin unor firme rusești

Din cele patru vapoare care asigură alimentarea cu combustibil a navelor în Portul Constanța, trei sunt deținute de firme rusești. Una dintre companii face parte din grupul Gazprom Neft, pus sub sancțiuni de UE și SUA.

Gazprom Neft figurează printre companiile cărora li s-au impus sancțiunile stabilite de statele occidentale la 15 martie, însă importul de petrol de la gigantul rus și activitățile navelor de bunkeraj (furnizarea de carburant pentru alimentarea vaselor maritime) nu au fost interzise până acum.

Statele membre UE au ajuns, luni, la un acord privind interzicerea majorităţii importurilor de ţiţei din Rusia, iar această decizie va afecta alimentarea navelor care intră în Portul Constanța, relatează Info Sud-Est.

Rușii dețin monopolul în port

Potrivit Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, nouă firme care operează aici au licență pentru servicii de bunkeraj, iar acestea folosesc patru nave care au dreptul să transporte combustibilul pentru vapoarele din Portul Constanța.

Trei dintre cele patru nave sunt deținute de companii rusești:

Bellona – deținută de Lukoil – Marine Bunker;
Deltaoil – deținută de Balkan Marine Bunker Assets;
Unicom 3 – Gazpromneft Marine Bunker Balkan S.A.

ADVERTISING

Activitatea de alimentare cu carburant a navelor din Portul Constanța ar putea fi afectată, întrucât companiile rusești dețin monopolul aproape total asupra navelor de bunkeraj, iar noul pachet de sancțiuni anunțat de UE vizează și interzicerea importului de petrol rusesc pe mare.

Surse citate de Info Sud-Est au declarat că în lipsa navelor de bunkeraj disponibile ar crește foarte mult timpul de așteptare pentru alimentarea cu combustibil a navelor, ducând la blocarea portului și la întârzieri importante ale transporturilor.

Potrivit legislației, statul român nu poate interveni pentru a asigura activitatea de bunkeraj, întrucât piața serviciilor de alimentare a navelor este privată.

Aproape 3.000 de nave au alimentat cu combustibil în Portul Constanța în ultimii cinci ani. În 2021 au alimentat 614 nave, iar anul acesta, până la 30 aprilie, au alimentat 155 de nave, potrivit datelor Biroului Vamal de Frontieră Constanța.

Cine se ocupă de bunkeraj în Portul Constanța

Trei dintre cele patru nave de bunkeraj care acționează la Constanța aparțin unor companii rusești.

Lukoil Marine Bunker este o companie înregistrată la Moscova, conform informațiilor deținute de Serviciul federal rus de Impozite, și face parte din gigantul rus Lukoil.

ADVERTISING

Balkan Marine Bunker Assets face parte din GPN Foreign Assets Management, companie înregistrată în Sankt Petersburg la aceeași adresă cu GPN Proiect LTD, companie care deține acțiuni și la Gazpromneft Marine Bunker Balkan.

Gazpromneft Marine Bunker Balkan S.A. este deținută de companiile Gazpromneft Marine Bunker (99,9%) și GPN Proiect LTD (0,01%), înregistrate în Sankt Petersburg.

Combustibilul pe care îl vinde Gazprom Neft este produs la rafinăriile companiei de la Moscova și Omsk.

Ministerul Transporturilor: serviciul de bunkeraj se face în condiţii de siguranţă

În acest moment, în portul Constanţa, din cele trei barje licenţiate pentru efectuarea serviciului de aprovizionare combustibili la nave, doar două mai efectuează acest serviciu. A treia barjă şi-a încetat activitatea când a fost instituit embargoul față de navele ruseşti, a transmis marți, într-un comunicat, Ministerul Transporturilor.

"Cele două barje pot efectua aprovizionarea navelor cu combustibili în rada portului Constanţa (în afara portului, n.r.)", se arată în comunicat.

În prezent, în portul Constanţa sunt licenţiate nouă companii pentru aprovizionarea cu combustibili şi ulei la nave. "Firmele licenţiate pot alimenta navele la cheu cu ajutorul cisternelor, cu motorină, iar Oil Terminal poate alimenta prin conducte şi cu păcură. Având în vedere că portul Constanţa nu reprezintă un punct nodal de aprovizionare cu combustibili pe rutele navelor, considerăm că nu vor fi blocaje în acest sens, în situaţia dată. Un punct nodal de aprovizionare a navelor cu combustibili (aşa cum sunt porturile Istanbul din Turcia sau Pireu din Grecia) aprovizionează zilnic zeci sau sute de nave, în timp ce în portul Constanţa ne referim la 600 de nave pe an", au precizat reprezentanții ministerului.

ADVERTISING

În contextul noilor sancţiuni stabilite de statele UE la începutul acestei săptămâni, reprezentanții Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța aprecizază că aprovizionarea cu combustibili la nave în Portul Constanţa nu poate fi afectată şi se va desfăşura în continuare în condiţii optime.

Vasile Dîncu: "Probabil că este numai o problemă de timp"

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat că România respectă în totalitate procedurile decise la nivel european în legătură cu investiţiile ruseşti, precizând că situaţia din Portul Constanţa va fi rezolvată şi este numai o problemă de timp până se va întâmpla acest lucru, relatează News.ro.

Vasile Dîncu a fost întrebat, marţi, la Constanţa, ce ştie despre faptul că trei din cele patru vapoare care alimentează cu combustibil navele din Portul Constanţa sunt deţinute de companii ruseşti.

"Nu este un subiect pe care să îl cunosc eu în acest moment, nu mă ocup de Ministerul Transporturilor. Sper că se iau măsurile, conform deciziilor europene, legate de modul în care ne raportăm la investiţiile ruseşti în toată Europa. Cred că sunt proceduri prin care se elimină dependenţa asta şi a facilita, să spunem, capitalului rusesc să producă bani în Europa. Acest lucru se întâmplă, conform unor proceduri", a spus el.

"România respectă în totalitate aceste proceduri şi probabil că este numai o problemă de timp, dacă mai există asta. Aţi văzut că şi dependenţa de gaz şi de petrol nu poate fi din primul moment eliminată, este un program stabilit de Uniunea Europeană şi noi respectăm foarte bine pentru că la noi există foarte puţine investiţii ruseşti care, să zicem, să fie puse sub embargo", a adăugat ministrul Apărării.

Cel mai important port la Marea Neagră

De la începerea războiului în Ucraina, la 24 februarie, și după blocada impusă de Moscova asupra porturilor ucrainene, Portul Constanța a devenit un punct strategic la Marea Neagră, fiind un nod important pentru exporturile de cereale din Ucraina.

Peste 240.000 de tone de cereale din Ucraina au fost exportate prin portul Constanța, de la începutul războiului, a anunţat ministrul de Externe Bogdan Aurescu în Consiliul de Securitate ONU, de la New York.

În aprilie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că "Portul Constanţa a devenit cel mai important port la Marea Neagră".

Portul Constanța a devenit cel mai important port la Marea Neagră! Fluxul de mărfuri transportate a crescut constant de...

Publicată de Sorin Grindeanu pe Luni, 11 aprilie 2022

Guvernul a alocat în luna aprilie 200 de milioane de lei pentru operaţionalizarea infrastructurii de transport feroviar din Portul Constanţa, având ca obiectiv creșterea rapidă a capacității de operare din port. În lunile iulie și august sunt așteptate noile recolte de cereale din România, iar fluxul de operare în port atinge nivelul maxim.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇