Eurostat a făcut o comparație între trei indicatori care sunt utilizați pentru stabilirea nivelului de trai între 36 de țări europene: PIB pe cap de locuitor și Nivelul consumului individual real (AIC) ponderat cu nivelul relativ al prețurilor.
Astfel, în 2023, Luxemburg și Irlanda au înregistrat cele mai ridicate valori ale PIB/loc, situându-se cu 139% și 111% peste media UE. La polul opus se află Bulgaria, cu un PIB/loc de doar 64% din media UE.
La PIB/locuitor România a ajuns să se situeze la egalitate cu Polonia, cu 80% din media UE.
În cazul consumului individual real (AIC), rezultatele au fost mai omogene, dar cu diferențe totuși semnificative între statele membre UE.
Din punct de vedere al consumului individual real, România se situează la 89% din media UE, cu un punct procentual peste Spania, care se situează la 88% din media UE.
În graficul de mai jos, de remarcat statele în care PIB/capita e mai mare (sau cel mult egal) decât consumul individual real:
Luxemburg a înregistrat cel mai ridicat nivel de AIC pe cap de locuitor din UE, cu 38% peste media UE, precum și cel mai ridicat nivel al prețurilor, cu 52% peste media UE.
A fost urmată de țara AELS (țările de liber schimb) Norvegia, cu un AIC pe cap de locuitor cu 26% peste media UE.
În timp ce Luxemburg și Irlanda s-au remarcat printre statele membre ale UE în ceea ce privește PIB-ul, acest lucru a fost mai puțin evident în cazul AIC.
Acest lucru se datorează angajaților transfrontalieri care contribuie la PIB în Luxemburg, în timp ce cheltuielile lor de consum sunt înregistrate în conturile naționale ale țării de reședință.
Irlanda, având al doilea cel mai ridicat nivel al PIB pe cap de locuitor din UE, a avut un AIC pe cap de locuitor cu 6% sub media UE.
România are cel mai mic nivel al prețurilor din UE
Italia, Spania, Estonia, Cipru, Malta și Slovenia au avut un nivel de preț cu mai puțin de 10% sub media UE, urmate de Portugalia, Grecia, Cehia, Letonia și Slovacia, cu mai puțin de 20% sub media UE.
Lituania și Croația au avut un nivel de preț situat cu mai puțin de 30% sub media UE, urmate de Ungaria, Polonia și țara candidată Serbia, cu niveluri de preț cu mai puțin de 40% sub această medie. Țările candidate Albania și Muntenegru, urmate de statul membru UE Bulgaria, țara candidată Bosnia și Herțegovina au avut un nivel cuprins între 40-50% din medie.
România a avut niveluri de preț între 50-60% din media UE.
Citeşte integral analiza Unde a ajuns prosperitatea României față de media UE: 80% la PIB/capita, 89% la consum, 54% la prețuri pe Curs de Guvernare