Reluarea zborurilor și deficitul de piloți

Reluarea zborurilor și deficitul de piloți

Orice pilot care nu zboară în mod regulat riscă să își piardă licența. Însă ce se întâmplă când aproape întreaga flotă este blocată la sol? Iar când toate avioanele vor decola din nou, vor mai fi suficienți piloți?

Nils Wulkop tocmai a primit noul program de lucru: „Există un X1 trecut în dreptul fiecărei zile, ceea ce înseamnă că nu voi zbura deloc.” În vârstă de 51 de ani, Wulkop este pilot la Lufthansa de 25 de ani, ultimii zece petrecându-i pe scaunul din stânga al unui Airbus A320.

Înainte de criză, Lufthansa opera 160 de astfel de aeronave cu rază medie de transport. Nu se știe câte dintre ele vor fi repuse în mișcare după încheierea crizei, mai multe exemplare fiind parcate pe termen lung la Teruel, în Spania. 

Nils Wulkop nu a mai urcat la manșa avionului începând din martie. "Nu mi-am imaginat niciodată că așteptarea la sol durează atât de mult", spune căpitanul, căruia îi lipsește foarte mult munca. "Mi-a plăcut să fiu plecat, pentru mine aceste deplasări sunt un fel de relaxare." De mai bine de trei luni, căpitanul nu a mai părăsit zona de nord a Germaniei. "Toți colegii mei sunt fericiți când află că pot zbura din nou", povestește Wulkop. El admite însă că "Lufthansa se află momentan într-o situație grea, care îngreunează planificarea".

ADVERTISING

Deseori, zborurile anunțate nu pot avea loc, deoarece țara de destinație nu a redeschis granițele așa cum era planificat. În iunie, doar câteva dintre cele 280 de avioane operate în mod independent de Lufthansa s-au ridicat de la sol. Din cele 760 de aeronave deținute de grupul Lufthansa, aproximativ 200 vor rămâne permanent la sol. Fiecare al șaptelea post de pilot este în pericol din cauza planurilor vizând reducerea locurilor de muncă, a dezvăluit directorul de resurse umane al companiei germane, Michael Niggemann.

Sute de piloți riscă să ajungă șomeri

Cockpit, Asociația Piloților (VC), nu crede că piloții Lufthansa vor fi concediați. "Unele locuri de muncă pot dispărea, dar credem că personalul va fi cu siguranță necesar, de exemplu prin recalificarea profesională viitoare", subliniază purtătorul de cuvânt al VC, Janis Schmitt. El a fost lovit mai greu, căci a lucrat anterior pentru fosta filială Air Berlin Luftfahrtgesellschaft Walter (LGW), ce a zburat pentru Eurowings și care nu cu mult timp în urmă a intrat în faliment.

ADVERTISING

"Estimăm că în Germania există până la 22.000 de piloți comerciali și profesioniști, dintre care peste 1200 se confruntă în prezent cu un risc de șomaj imediat", se teme Schmitt.

Doar la LGW existau 160 de piloți, 100 la TCN (Thomas Cook), la Sun Express (companie ce va intra și ea în faliment) aproximativ 300 - 400, iar la TUIfly este vorba despre circa 300 de piloți.

"Există un mare semn de întrebare în ceea ce privește Eurowings, unde vorbim de câteva sute de persoane. Probleme sunt și la Condor, care se află, de asemenea, într-un mediu de afaceri dificil", spune Schmitt.

Asociația piloților European Cockpit Association (ECA) avertizează: "Mii de alți piloți vor îngroșa în curând rândurile șomerilor europeni." Însă atât Nils Wulkop, cât și fostul său coleg de la LGW rămân încrezători. "Sunt optimist. Lufthansa era totuși numărul unu în Europa înainte de criză", spune Wulkop. "Mai am 14 ani înaintea mea" - piloții trebuie să se retragă la 65 de ani – "și aceste lucruri nu mă afectează în mijlocul carierei". La urma urmei, cursurile de pregătire a pilotului - ce durează opt ani - sunt atât de scumpe încât angajații și angajatorii evită să își schimbe locul de muncă, respectiv să aprobe concedieri. 

ADVERTISING

În prezent, simulatoarele de zbor sunt închise

"În momentul de față, toată branșa este în pericol, dar marile companii aeriene au un set de contracte și mecanisme de securitate", spune Schmitt. "Practic, presupun că se va reveni la vechiul nivel al numărului de pasageri în doi sau trei ani și atunci va fi nevoie de oameni. Întrebarea este, desigur, ce faci cu personalul între timp", a afirmat purtătorul de cuvânt al piloților.

Mulți piloți blocați la sol își pun aceeași întrebare, ce ar putea fi de o importanță crucială pentru întreaga industrie. "Spre deosebire de alte profesii, piloții au nevoie de experiență permanentă în zbor pentru a-și menține licențele și a fi disponibili pe piața locurilor de muncă. Aceasta este o cerință legală", explică ECA.

Piloții trebuie să facă dovada a trei decolări și aterizări cel târziu la fiecare 90 de zile, lucru aproape imposibil în vremurile coronavirusului. Ar fi suficiente orele în simulator, dar și acestea sunt în mare parte închise. 

Licența lui Janis Schmitt, care deocamdată nu poate zbura din cauza pierderii locului de muncă, este valabilă până în martie 2021. "După aceea, va trebui să o extind în privat. Mă vor ajuta probabil Agenția Federală pentru Ocuparea Forței de Muncă sau un nou angajator, altfel va trebui să plătesc totul singur", se teme Schmitt. "Costurile se pot situa cu ușurință în jurul sumei de 2.000 de euro. Mulți bani pentru un pilot șomer."

Model de aeronavă ca înlocuitor

Când zborurile de linie vor fi repornite pe scară largă, toți piloții vor trebui să treacă mai întâi prin trei-patru zile de antrenament în simulator. "Va fi un blocaj mare când toți piloții vor fi nevoiți să își reînnoiască licențele și să se califice din nou, procesul putând dura câteva luni sau chiar un an", avertizează purtătorul de cuvânt al Cockpit. 

Multe companii aeriene, dar și călătorii ar putea avea de suportat restricții suplimentare în loc să se bucure de reluarea călătoriilor. Nils Wulkop vrea doar să se întoarcă în cabina de pilotaj. "Când obții o sumă relativ mare de bani fără a face nimic, te simți cam ciudat", spune el.

Andreas Spaeth


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇