Shein dă în judecată Temu în America. Cele două companii se acuză reciproc de furt de proprietate intelectuală și contrafaceri.
Gigantul de fast-fashion Shein acuză că retailerul Temu i-a furat design-urile şi a construit un imperiu folosind contrafacerea, încălcarea proprietăţii intelectuale şi frauda, transmite CNBC.
Procesul, înregistrat la tribunalul federal din Washington, D.C., vine în timp ce Shein este vizat de acuzaţii similare din partea unei game largi de mărci şi artişti independenţi, inclusiv Levi Strauss şi H&M.
În plângerea sa, Shein susţine că Temu, deţinută de PDD Holdings , doar pretinde că este o piaţă online legitimă, deoarece îşi încurajează vânzătorii să fure modelele altor mărci şi apoi îi împiedică să elimine produse de pe platformă, chiar şi după ce au recunoscut încălcarea legii.
”Temu îi atrage pe consumatorii americani să descarce şi să folosească aplicaţia sa mobilă cu promisiuni de preţuri extrem de mici. Dar Temu nu profită din vânzarea acestor produse, care au preţuri atât de mici încât Temu trebuie să subvenţioneze fiecare vânzare, pierzând bani la fiecare tranzacţie”, se spune în plângerea depusă.
”Numai încurajându-şi vânzătorii să încalce drepturile de proprietate intelectuală ale altora şi să vândă mărfuri contrafăcute sau sub standard, Temu poate spera să minimizeze pierderile masive pe care le subvenţionează”, adaugă Shein.
Replica Temu
Ca răspuns, un purtător de cuvânt al Temu a spus că ”îndrăzneala Shein este de necrezut”.
”SHEIN, îngropată sub propriul său munte de procese în materie de proprietate intelectuală, are tupeul să inventeze acuzaţii împotriva altora pentru comportamentul necorespunzător pentru care ei sunt cei daţi în judecată în mod repetat”, a spus purtătorul de cuvânt de la Temu.
Cei doi giganţi online au luat cu asalt industria de retail cu produsele lor la preţuri ultra-scăzute şi cu capacitatea de a răspunde tendinţelor mult mai rapid decât concurenţii lor consacraţi.
Pe parcurs, cei doi au adunat un munte de critici legate de modul cum îşi tratează angajaţii, legăturile lor cu guvernul chinez şi presupusa utilizare a design-urilor altor mărci.
Anul trecut, Temu a dat în judecată Shein din cauza preocupărilor legate de drepturile de autor şi a acuzaţiilor că foloseşte ”intimidarea în stil mafiot a furnizorilor”, pentru a-i forţa să accepte acorduri de exclusivitate.
Temu s-a prefăcut că este Shein pe X
În plângerea Shein de acum, compania a acuzat Temu că cel puţin unul dintre angajaţii săi a furat ”secrete comerciale valoroase”, care identificau cele mai bine vândute produse Shein, împreună cu informaţiile interne privind preţurile.
”Înarmată cu aceste informaţii furate, Temu şi-a îndrumat apoi vânzătorii să copieze acele produse Shein şi alte cele mai bine vândute produse Shein şi să vândă versiuni copiate pe site-ul web şi aplicaţia mobilă Temu”, se spune în plângere.
”Pentru a face publicitate versiunilor contrafăcute ale produselor Shein, Temu a reprodus imagini practic identice cu drepturi de autor ale produselor Shein şi le-a folosit sau i-a instruit pe vânzători să le folosească”.
Compania ajunge până la a spune că Temu s-a prefăcut că este Shein pe reţeaua X (fosta Twitter), într-un efort de ”a direcţiona greşit clienţii departe de platforma Shein către platforma Temu”.
Reclamaţia include o captură de ecran a unui anunţ Google sponsorizat de Temu, care are Shein în titlu, dar Temu ca adresă web.
”Pentru a înşela şi mai mult consumatorii, Temu i-a instruit pe cei care influencerii online să pretindă în mod fals că produsele Temu, care sunt adesea contrafaceri ale produselor Shein, sunt mai ieftine şi de calitate superioară decât bunurile Shein autentice”, se spune în plângere.
Reclamaţia de 80 de pagini a Shein include mai mult de o duzină de exemple de haine şi modele pe care Temu le-ar fi copiat.
Shein a cerut instanţei să dea o decizie în favoarea sa şi să introducă un ordin care ar interzice Temu să folosească informaţiile confidenţiale ale Shein.