PSD: Termocentrala Mintia a fost vândută cu 91 de milioane euro, după investiții de 150 de milioane de euro

PSD: Termocentrala Mintia a fost vândută cu 91 de milioane euro, după investiții de 150 de milioane de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Purtătorul de cuvânt la PSD, Ştefan Radu Oprea, susține că este de neînţeles de ce ministrul Energiei a ales această metodă de „privatizare” a Termocentralei Mintia, prin închiderea ei. 

„Termocentrala Mintia a fost vândută prin administrator judiciar cu 91 de milioane de euro. Asta după ce au fost investiţi în retehnologizare cel puţin 150 de milioane de euro. Primim asigurări din partea ministerului de resort că sunt impuse condiţii drastice pentru ca o nouă capacitate de producţie de 800 MW, mai verde, să ia locul vechilor grupuri care funcţionau pe bază de cărbune. De neînţeles este de ce a ales ministrul această metodă de «privatizare» prin închiderea termocentralei.

ADVERTISING

Cu toţii ştim că cel mai ieftin cumperi activele unei afaceri falimentate. Investitorii care au călcat pragul Ministerului Energiei, atunci când Termocentrala Mintia era în funcţiune, nu au fost buni, se pare că trebuia, mai întâi, încheiată retehnogizarea grupului de 235 de MW şi banii românilor să fie risipiţi”, a scris Ştefan Radu Oprea pe Facebook

El s-a întrebat dacă nu puteau fi accesaţi banii din Fondul de Modernizare pentru transformarea Termocentralei într-un proiect prietenos cu mediul.

„Asta în timp ce ar fi produs energie cu grupul proaspăt retehnologizat, aşa ca în Germania, pănă când centrala pe gaze sau parcurile fotovoltaice ar fi fost construite. De neînţeles este de ce în plină criză energetică închizi capacităţi de producţie fără să pui ceva nou în loc. Din păcate singurul răspuns pe care îl vom primi este că economia de piaţă este crudă că se întâmpla şi falimente, mai ales când liberalizarea ei se produce haotic”, a completat Oprea.

ADVERTISING

Ce spune ministrul Energiei despre această tranzacție

Anterior, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a transmis că se vor face investiții în termocentrala Mintia.

”Ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus anumite condiții investitorului cu scopul de a relansa producția de energie în Mintia. Astfel, cumpărătorul, Mass Global Energy Rom are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să finalizeze investiția de realizare a unei capacități energetice noi cu o putere instalată de minimum 1.290 MWH, din care minimum 800 MWH în bandă pe gaz și energie regenerabilă. Demararea investițiilor va fi posibilă după acordarea de către autorități a avizelor și autorizațiilor necesare”, potrivit înțelegerii semnate de statul român.

ADVERTISING

Ministrul spune, în postarea de pe Facebook, că investitorii au luat act de interdicția de a demola centrala veche pe bază de cărbune și vor construi una nouă, pe terenul liber din incinta Termocentralei Mintia. Se vor face investiții în următorii ani în valoare de peste 1 miliard de euro în dezvoltarea capacității de producție și în același timp adaptarea la noile standarde europene pentru trecerea la producția de energie electrică din surse regenerabile.

„Da, facem investiții așa cum am promis, pentru modernizarea sistemului energetic din România, ca să avem surse noi, moderne și nepoluante care să producă energie. România va deveni independentă energetic”, a încheiat Virgil Popescu.

Cine a cumpărat Termocentrala Mintia

Termocentrala Mintia, deţinută de Complexul Energetic Hunedoara S.A., a fost cumpărată, prin licitaţie publică, de către Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producător global de energie, a anunţat vineri Prefectura Hunedoara. Este prima investiție a acestui grup în România.

Cumpărătorul are obligația ca până la 31 decembrie 2026 să realizeze o capacitate energetică nouă, în bandă, pe gaz și energie regenerabilă. Termocentrala Mintia este compusă din terenuri și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.

Centrala dispune în prezent de 5 grupuri energetice destinate producției de energie electrică și termică.

Termocentrala Mintia a intrat în procedură de insolvență în noiembrie 2019 și este în conservare din vara anului 2021, în lipsa investițiilor necesare pentru a putea respecta prevederile Uniunii Europene de mediu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇