Poștașii vor citi contorul la lumină

Poștașii vor citi contorul la lumină
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania Naţională Poşta Română a anunţat vineri că a câştigat licitaţia organizată de E-Distribuţie Muntenia pentru citirea contoarelor clienţilor casnici şi micilor consumatori ai furnizorului de energie electrică. Valoarea ofertată pentru cele trei acorduri-cadru este de 21,85 milioane lei, fără TVA.

„Compania Naţională Poşta Română a câştigat licitaţia organizată de E-Distribuţie Muntenia pentru citirea contoarelor clienţilor casnici şi micilor consumatori ai furnizorului de energie electrică. Acordurile-cadru semnate între Poşta Română şi E-Distribuţie Muntenia prevăd asigurarea serviciului de citire pentru contoarele consumatorilor casnici şi micilor consumatori din regiunile: Muntenia – pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu, Banat – pentru judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, dar şi Dobrogea – pentru  judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea”, a anunţat Poşta.

ADVERTISING

Serviciile prestate de către operatorul naţional de servicii poştale vor fi asigurate pentru o perioadă de 24 de luni.

Poşta Română a fost desemnată câştigătoare în urma etapelor de licitaţie electronică, în faţa altor şase companii concurente, specializate în prestarea acestui tip de servicii.

Valoarea ofertată pentru cele trei acorduri-cadru este de 21.855.000 lei, fără TVA.

 “Sunt bucuros să anunţ, astăzi, că, prin câştigarea unui contract de o asemenea anvergură, Poşta Română îşi confirmă, încă o dată, rolul de actor important în societatea românească, atunci când vine vorba de sprijinirea domeniilor esenţiale, cum este şi cel al distribuţiei de energie către populaţie.

ADVERTISING

Faptul că angajaţii Poştei Române vor citi contoarele de energie electrică din fiecare gospodărie, în următorii doi ani, vine ca un lucru firesc, dacă ne gândim la posibilităţile de acoperire teritorială pe care o deţinem prin reţeaua factorilor poştali, adevăratul capital al companiei noastre”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română.

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇