Patria Bank: Profit net de 7,2 milioane lei, la finalul trimestrului III 2021, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului 2020

Patria Bank: Profit net de 7,2 milioane lei, la finalul trimestrului III 2021, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului 2020
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rezultatele financiare ale Patria Bank la 30 septembrie 2021, aferente primelor trei trimestre din an, prezintă un profit net de 7,2 mil. lei, în creștere cu 20% față de aceeași perioadă a anului 2020, survenit în principal din evoluția favorabilă a veniturilor operaționale, dar și dintr-o contracție a costurilor operaționale ce a condus la un Rezultat Operațional cu 66% mai mare (+12,2 mil. lei) la septembrie 2021 față de septembrie 2020. 

Consolidarea nivelului de profitabilitate, cu rezultate pozitive în primele nouă luni ale anului 2021, reprezintă cumulul deciziilor strategice pe care Banca le-a implementat, concretizându-se în urmatoarele repere financiare atinse la 30 septembrie 2021:

  • Credite nou acordate în valoare de peste 762 mil. lei în cursul anului 2021, ceea ce a condus la o creștere a portofoliului de credite performante cu 16%, respectiv 265 mil. lei comparativ cu decembrie 2020. 
  • Îmbunătățirea structurii bilanțiere a băncii prin creșterea ponderii creditelor nete în total active la 56% de la 52% în decembrie 2020, cât și creșterea indicatorului credite/depozite clientelă de la 66% la sfârșitul anului 2020 la 72% la septembrie 2021. 
  • Majorarea veniturilor operaționale cu 9% la septembrie 2021 față de septembrie 2020 pe toate componentele din structură, această evoluție incluzând un impact negativ în veniturile din dobânzi de aproximativ 7 milioane lei din scăderea indexului de dobândă ROBOR, evoluție inversată începând cu trimestrul IV al anului 2021. 
  • Optimizarea și reducerea cheltuielilor operaționale cu 1,7 mil. lei, adica cu 2% în primele nouă luni din 2021, față de perioada similară din 2020. 
  • Evoluția favorabilă a rezultatului operațional la septembrie 2021 (creștere de +66% vs. septembrie 2020), în contextul comportamentului bun la plata al clienților, a permis băncii să accelereze reducerea ratei NPE prin înregistrarea de cheltuieli suplimentare cu ajustările de depreciere și să includă cheltuieli suplimentare cu impozitul amânat cauzate de expirarea pierderilor fiscale istorice, raportând astfel la septembrie 2021 o crestere a profitului net de +20% vs. septembrie 2020 
  • Menținerea unei baze de capital solidă evidențiată de nivelul Ratei Fondurilor Proprii în jurul nivelului de 20%, atât la nivel individual, cât și consolidat la nivelul Grupului Patria Bank. 
ADVERTISING

“Rezultatele confirmă tendința pozitivă înregistrată în ultimii doi ani și demonstrează capacitatea noastră de a ne adapta rapid la contextul pieței, prin oferirea de servicii clienților noștri în orice condiții și într-un mediu aflat în schimbare rapidă, cât și viziunea solidă asupra direcției noastre și a creșterii urmărite. Vom continua strategia de a ajunge la cât mai mulți români prin digitalizarea produselor și serviciilor, folosind în același timp rețeaua de sucursale pentru a deservi clienții în interacțiune directă, personală, cea mai potrivită pentru consultanță și relaționare strânsă cu aceștia.

Viziunea noastră este să devenim tot mai sustenabili și să avem toți stakeholderii - clienții, colegii, acționarii și comunitățile în care acționăm - implicați și mulțumiți de serviciile noastre. Continuăm să promovăm incluziunea financiară, drept element cheie pentru dezvoltarea individuală și a comunităților, și ne concentrăm pe a oferi servicii într-un mod tot mai simplu și ușor de utilizat. Menționez aici noua platformă de înrolare clienți, 100% online, Patria de Oriunde, care evoluează rapid, se bucură de un feedback pozitiv din partea clienților și prin intermediul căreia vom lansa anul viitor și produse de creditare.”, a menționat Burak Yildiran, CEO Patria Bank.

ADVERTISING

Versiunea integrală a Raportului privind rezultatele financiare aferente Trimestrului III 2021 ale Patria Bank SA, împreună cu situațiile financiare individuale și consolidate pentru perioada încheiată la 30.09.2021, întocmite în conformitate cu IFRS adoptate de UE, este accesibila pe website-ul băncii la: https://www.patriabank.ro/despre-patria/investitori/rezultate-si-rapoarte/rapoarte-financiare sau pe website-ul Bursei de Valori București începând cu data de 15.11.2021. Situațiile financiare la 30.09.2021 nu sunt auditate sau revizuite. 

Pentru detalii suplimentare: pr@patriabank.ro, +40 724 288 851

Despre Patria Bank 

Patria Bank este o bancă românească dedicată creșterii gradului de bancarizare în România și susținerii antreprenorilor si afacerilor locale. Listată la Bursa de Valori București, Patria Bank are o prezență fizica națională și ofera produse si servicii bancare de baza 100% online tuturor romanilor, oriunde s-ar afla acestia.

ADVERTISING

Grupul Patria Bank are ca acționar majoritar Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) si BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).