Pană majoră în sistemul de tranzacții de 1,9 trilioane de dolari pe zi al Băncii Centrale Europene

Pană majoră în sistemul de tranzacții de 1,9 trilioane de dolari pe zi al Băncii Centrale Europene
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat joi că sistemul său, care gestionează tranzacţii în valoare de 1,9 trilioane de dolari pe zi în întreaga regiune, înregistrează o pană majoră, lăsând băncile şi companiile să evalueze impactul potenţial al situaţiei.

Banca Greciei, una dintre cele 24 de bănci centrale care utilizează acest sistem, a declarat că, din cauza defecţiunii, transferurile interbancare nu sunt în prezent posibile, relatează Reuters.

BCE a anunţat că un canal de urgenţă rămâne deschis pentru „plăţi foarte critice”.

Platforma pan-europeană TARGET 2 Securities (T2S), utilizată pentru finalizarea tranzacţiilor în numerar şi titluri de valoare în cele 24 de ţări din zona euro, împreună cu băncile centrale şi BCE însăşi, a raportat o defecţiune în canalele de comunicare, fără a oferi mai multe detalii.

Potrivit unor surse apropiate situației, comunicaţiile au fost întrerupte, iar statutul tranzacţiilor de la momentul penei rămâne neclar.

Problema a afectat comunicaţiile critice dintre depozitarii centrali de titluri de valoare (CSD), infrastructura de bază a pieţelor financiare. Participanţii la piaţă comunică în mod obişnuit cu T2S prin intermediul CSD-urilor sau al băncilor centrale.

Michael Thomas, partener în cadrul echipei de servicii financiare Hogan Lovells şi expert în structura pieţei, a declarat că întreruperea funcționării sistemului de decontare ar putea avea multe consecințe.

„În lanţurile de tranzacţii, unde fiecare etapă depinde de finalizarea celeilalte, o întrerupere poate afecta întreaga serie de tranzacţii. Cu cât întârzierea este mai mare, cu atât impactul asupra lichidităţii din sistemul financiar este mai mare, deoarece numerarul nu poate fi utilizat din cauza incapacităţii de a finaliza tranzacţiile cu titluri de valoare”, a spus el.

Potrivit site-ului BCE, problemele anterioare ale sistemului T2S din ultimii doi ani au fost, de obicei, rezolvate relativ rapid. Pana de joi a fost raportată la ora 07:30 GMT şi continua încă la ora 15:40 GMT.

„Eurosistemul ia toate măsurile necesare pentru a rezolva incidentul cât mai curând posibil”, a declarat BCE, promiţând o actualizare ulterioară la ora 16:00 GMT.

Pieţele europene de acţiuni, valută şi obligaţiuni păreau să funcţioneze normal, potrivit datelor LSEG.

Decontarea tranzacţiilor durează două zile lucrătoare, ceea ce înseamnă că eventualele perturbări ar putea deveni vizibile la începutul săptămânii viitoare.

Un trader din Londra a declarat că echipa sa nu are un precedent pentru o astfel de pană, BCE fiind sub o presiune extremă pentru a restabili operaţiunile înainte de termenul limită de la ora 16:00 GMT.

Depozitarii centrali de titluri de valoare, precum Clearstream, au anunţat pe site-ul lor că decontarea titlurilor de valoare în euro va fi întârziată. Alţii, precum Euroclear, nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii. O sursă familiară cu situaţia a declarat că unii clienţi Euroclear ar putea întâmpina întârzieri în procesarea tranzacţiilor lor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇