Guvernul a declarat situație de criză pe piața petrolului. Ce prevede ordonanța pentru carburanți

Guvernul a declarat situație de criză pe piața petrolului. Ce prevede ordonanța pentru carburanți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a aprobat, joi, ordonanța de urgență prin care a declarat situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, benzină și motorină, în perioada 1 aprilie – 30 iunie.

Ordonanța instituie măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză.

Potrivit Guvernului, perioada de aplicare a acestor soluții poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult trei luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situația de criză. "Impactul implementării actului normativ va fi evaluat periodic, pentru a permite ajustarea măsurilor, în funcție de evoluțiile pieței", se precizează într-un comunicat al Executivului, citat de Agerpres.

Măsurile privind carburanții:

  • declararea stării de criză pe piaţa petrolului şi/sau a produselor petroliere până la 30 iunie (cu posibilitatea prelungirii);
  • limitarea marjei comerciale: între 1 aprilie şi 30 iunie, în cazul benzinei şi motorinei, marja comercială nu poate depăşi marja medie aplicată de respectivul operator economic în 2025:
  • condiţionarea exportului de obţinerea unei autorizaţii. Astfel, exportul de benzină şi motorină, precum şi livrarea acestora în interiorul Uniunii Europene, sunt posibile numai cu autorizarea prealabilă în scris a Ministerului Economiei şi a Ministerului Energiei.
  • reducerea conţinutului obligatoriu de biocombustibil, aşa încât conţinutul de biocombustibil al benzinei comercializate pe piaţă poate fi redus temporar de la 8% în prezent la minimum 2% pe durata măsurilor de protecţie.
  • aplicarea de amenzi între 0,5% și 1% din cifra de afaceri pentru depășirea plafonului de adaos comercial.

Ordonanţa de urgenţă privind criza carburanţilor a fost introdusă pe agenda suplimentară a şedinţei de Guvern de joi. Proiectul a suferit mai multe modificări, iar în ultima variantă se propun măsuri până la data de 30 iunie 2026, faţă de 6 luni cât era în proiectul iniţial.

De asemenea, adaosul comercial practicat va fi limitat ”la cel mult valoarea medie anuală a adaosului comercial practicat pentru aceste produse în anul 2025”. Iniţial, Guvernul intenţiona să plafoneze adaosul comercial la cel mult 50% din media adaosului comercial înregistrat în ultimele 12 luni calendaristice.

Ordonanța conține și unele modificări privind piața gazelor naturale. Scopul acestora este:

- Eliminarea ambiguităților juridice și a riscului de interpretare neunitară;
- Asigurarea delimitării corecte a atribuțiilor instituțiilor publice;
- Evitarea unor disfuncționalități în implementarea mecanismului de alocare a gazelor naturale;
- Prevenirea apariției unor dezechilibre între participanții la piață;
- Reducerea riscului de litigii generate de aplicarea neclară a prevederilor legale.

În lipsa acestor intervenții legislative, ar fi existat riscuri privind asigurarea continuității în aprovizionarea consumatorilor și blocaje operaționale în piața gazelor naturale, se menționează în comunicatul guvernului.

Principalele modificări cu privire la gazele naturale:

- Instituirea unui mecanism clar de repartizare proporțională a cantităților disponibile, în funcție de consumul estimat al clienților fiecărui furnizor;
- Introducerea unor prevederi detaliate privind defalcarea cantităților pe categorii de consum;
- Stabilirea unor reguli explicite de calcul, inclusiv: determinarea stocurilor minime, calculul diferențelor între consumul estimat și cantitățile alocate, recalcularea cantităților în funcție de evoluția consumului;
- Reglementarea unui mecanism de recalculare și ajustare periodică, pe baza datelor transmise de operatorii din piață;
- Instituirea unor obligații privind transmiterea și actualizarea datelor între producători, furnizori și autoritățile competente.

Ordonanță fără avizul CES

Ordonanța a fost adoptată cu aviz negativ de la Consiliul Economic și Social. CES a emis un aviz nefavorabil, în ședința de miercuri. Din cele 37 de voturi exprimate, 34 au fost pentru un aviz negativ, potrivit Antena3. Avizul este obligatoriu, dar are doar rol consultativ.

Tot miercuri a avut loc și şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, fără prezenţa sindicatelor.

Acestea au boicotat ședința, acuzându-l pe Bolojan de „dispreț”, „lipsă de respect” și „atitudine superficială”.

În schimb, liderii de sindicat au ales să se întâlnească, miercuri dimineață, cu președintele PSD, Sorin Grindeanu.

Acesta a declarat că principala nemulţumire a sindicatelor este lipsa dialogului real cu premierul, iar în urma discuţiilor pe care le-a avut cu liderii de sindicat au decis împreună o formă periodică de consultare, iar cerinţele lor să fie susţinute şi transmise la nivelul coaliţiei de către PSD.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇