Ministerul de Finanțe a anunțat o nouă ediție de titluri de stat Fidelis, care se va desfășura între 6-16 iunie. Titlurile de stat vor avea dobânzi de până la 8,35% la emisiunile în lei și de până la 6,50% la cele în euro. Ediția din iunie vine și cu o premieră pentru donatorii de sânge, care pot cumpăra titluri de stat cu scadența la 2 ani, la o dobândă de 8,35%.
Iată care sunt dobânzile la titlurile de stat Fidelis, ediția din iunie 2025:
Titluri de stat în lei:
- 8,35% - cu scadența la 2 ani, pentru donatorii de sânge
- 7,35% - cu scadența la 2 ani
- 7,70% - cu scadența la 4 ani
- 7,95% - cu scadența la 6 ani
Titluri de stat în euro:
- 3,90% - cu scadența la 2 ani
- 5,60% - cu scadența la 5 ani
- 6,50% - cu scadența la 7 ani
În premieră, tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2025, va avea o dobândă de 8,35%, cu scadența la 2 ani. Donatorii-investitori beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Facilități pentru cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS:
- posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă
- veniturile obținute ca urmare a deținerii titlurilor sunt neimpozabile
- flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
În 2025, până în luna iunie, au fost lansate patru ediții de titluri de stat Fidelis. Potrivit Ministerului Finanțelor, suma totală investită a fost de 9,2 miliarde de lei, fiind înregistrate 97.822 ordine de subscriere. De asemenea, s-au înregistrat 13.827 de donatori - investitori, suma totală investită de aceștia fiind de peste 1.039 milioane de lei.