Năsui face bilanțul primelor ”trei zile lungi” la Ministerul Economiei: Cu ce ”cartofi fierbinți” trebuie să jongleze și de ce întârzie ajutorul pentru români

Năsui face bilanțul primelor ”trei zile lungi” la Ministerul Economiei: Cu ce ”cartofi fierbinți” trebuie să jongleze și de ce întârzie ajutorul pentru români
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După trei zile în funcţie, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, face un bilanţ al activităţii de până acum şi vorbeşte despre lucrurile pe care şi-a propus să le facă în perioada următoare.

Ministrul spune că va duce la bun sfârșit toate programele deja începute, printre care schemele de ajutor de stat acordat mediului privat în contextul pandemiei, şi precizează că, “pe viitor, sunt soluții pentru a face lucrurile mult mai eficient”.

“După primele 3 zile în ministerul Economiei pot să vă spun că sunt foarte multe lucruri de făcut.

Nu am mai scris pe Facebook în ultimul timp pentru că am avut zile foarte lungi la minister. Am intrat cu dorința de a face reforme, dar și să duc la bun sfârșit toate programele deja începute. Pe principiul că nimeni nu trebuie să sufere pentru că s-a schimbat guvernul.

ADVERTISING

Schemele de ajutor și întârzierile

Principalul cartof fierbinte al acestor zile a fost administrarea schemelor de ajutor de stat în contextul pandemiei. Prioritatea zero a ministerului trebuie să fie sănătatea economiei. Mediul privat a suferit enorm din această criză și greul nu s-a terminat. Până acum greutățile economice au fost resimțite doar de către cei din mediul privat.

Sunt 3 scheme principale de ajutor de stat în contextul pandemiei, acordate prin OUG 130. Prima prin care statul dă 2.000 de euro (microgranturi). A doua prin care statul dă 15% din cifra de afaceri a anului 2019 (capital de lucru). A treia prin care statul dă până la 200.000 de euro pentru investiții. Toate aceste scheme sunt prin fonduri europene, statul român dând numai partea de cofinanțare”, scrie Năsui pe Facebook.

ADVERTISING

El precizează că în prima seară în funcţie a făcut public stadiul schemelor, care va fi actualizat săptămanal pe site-ul ministerului, cu menţiunea că “sunt întârzieri majore și e corect ca românii care au aplicat pentru aceste scheme să fie informați corect”.

Ministrul asigură că Schema 1 “funcţionează bine” şi toți cei care au aplicat și au fost admiși vor primi banii, existând în schimb un blocaj mare pe Schema 2.

“Sunt 18.000 de solicitări care nu au fost încă procesate. Deblocarea acestui proces este prioritatea noastră principală acum. Ieri am fost la STS să discutăm despre îmbunătățirea platformei astfel încât angajații Ministerului Economiei să trebuiască să facă cât mai puține operațiuni manuale. Trebuie să recunosc că STS-ul este o instituție a statului român deosebit de profesionistă și foarte bine condusă.

ADVERTISING

Obiectivul lor principal este reușita vaccinării, iar lucrul acesta este normal. Avem, însă, și sprijinul lor pentru îmbunătățirea platformei de ajutoare de stat, lucru care ar trebui să mai deblocheze o parte din schema 2. Pentru a depăși restul blocajelor, avem mai multe idei despre cum putem suplimenta forța de muncă care se ocupă de procesare”, scrie Năsui.

În ceea ce priveşte Schema 3, urmează să apară pe site-ul ministerului clarificări la nelămurilele solicitanţilor, mai precizează Năsui.

“Pe viitor, sunt soluții pentru a face lucrurile mult mai eficient. Deocamdată, însă, lucrăm cu ce avem. Am spus la audieri că e nevoie de predictibilitate și continuitate. Nu putem să schimbăm roata la mașină din mers. Ducem la bun sfârșit aceste scheme, dar avem grijă să facem mai bine pe viitor.

Nu voi susține să se mai facă aceste scheme de ajutor de stat în felul în care au fost făcute până acum. Nu mai trebuie statul să dea punctaje și să decidă cine primește și cine nu primește finanțări. Există soluții de piață, dar despre asta vorbim altă dată”, continuă Năsui.

O sumă colosală pentru HORECA, mai ales într-un an infernal bugetar

El informează că schema de ajutor de stat pentru Horeca, de 500 de milioane de euro, a fost trimisă pentru avizare şi susţine că va încerca ca aceasta să fie finanțată din fonduri europene în viitor.

“Este o sumă colosală, mai ales într-un an infernal bugetar. Mă voi lupta ca măsura să fie finanțată pe fonduri europene. Nu de alta, dar cu banii aceștia puteam începe cea mai puternică reformă anti-sărăcie și pro-dezvoltare: Zero taxe pe salariul minim. Ca să avem un ordin de mărime, impactul aplicării ei în agricultură ar fi sub 1 miliard de lei.

Pentru o măsură care ar scoate din sărăcie zeci de mii de români, e foarte puțin. Din păcate o vom aplica abia din 2022 într-un sector care nu e încă ales, dar sper eu să fie cel al agriculturii. Nu de alta, dar s-ar preta foarte bine. Și de acolo o extindem în tot restul economiei”, explică ministrul.

Năsui mai precizează că speră să se găsească o soluție şi pentru operatotii care, deși au fost închiși forțat în timpul pandemiei, nu sunt eligibili în cadrul acestui program.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇