Coaliția discută creșterea de taxe, mediul de afaceri avertizează ca „măsurile fiscale disperate” vor avea efect de bumerang

Coaliția discută creșterea de taxe, mediul de afaceri avertizează ca „măsurile fiscale disperate” vor avea efect de bumerang
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consultații fiscali atrag atenția că modificarea taxelor, fără măsuri de consolidare fiscală, riscă să nu rezolve problema bugetului, dar să creeze alte dezechilibre.

Totodată, spun ei, măsurile fiscale disperate vor crea o prăpastie între mediul de afaceri şi stat.

„Modificarea sistemului de taxe, un subiect care recent a luat amploare în spaţiul public, este inevitabilă pe fondul unei tot mai probabile depăşiri a ţintei de deficit bugetar pentru acest an, situaţie care ar putea duce la pierderea unor fonduri europene şi la creşterea costului de împrumut pentru stat.

ADVERTISING

Reducerea surselor de finanţare ar avea impact imediat în creşterea economică. Însă situaţia actuală are rădăcini adânci într-o perioadă lungă în care schimbările de taxe şi impozite s-au făcut ad hoc, fără analize, fără studii de impact şi, practic, au subţiat baza de impozitare, afectând echitatea fiscală.

Cu alte cuvinte avem o problemă sistemică ce nu poate fi rezolvată cu câteva reglaje, ci printr-o abordare diferită care să vizeze atât sistemul de taxare, cât şi administrarea fiscală, politica bugetară, salarizarea în sectorul public, pensiile, modul în care sunt cheltuiţi banii publici, pentru că în caz contrar, ne vom confrunta din nou cu aceleaşi probleme ca cele care trebuie rezolvate astăzi”, consideră Daniel Anghel, liderul serviciilor fiscale şi juridice PwC România.

ADVERTISING

Potrivit acestuia, situaţia finanţelor publice este bine cunoscută, de aici şi obiectivele asumate prin PNRR la capitolul reforma fiscală, care au scopul de a remedia problemele actuale. În acest context, reprezentantul PwC aminteşte că Banca Mondială (BM) a livrat un raport de analiză a sistemului fiscal la finalul anului trecut, care ar fi trebuit să fie publicat şi pus în dezbatere publică la acel moment.

La rândul său, Andreea Negru, preşedinta Asociaţiei pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA), atrage atenția că eventuale taxe şi impozite noi ar trebui introduse de anul viitor şi corelate cu reduceri de cheltuieli bugetare. În caz contrar, spune ea, „măsurile fiscale disperate vor crea o prăpastie între mediul de afaceri şi stat”.

ADVERTISING

„Comunitatea de afaceri are nevoie de un cadru fiscal stabil şi echitabil pentru a se simţi susţinută în eforturile sale. Astăzi vorbim de noi taxe şi impozite ce vor fi introduse în economie pentru atenuarea escaladării deficitului bugetar. Cu toate acestea, Guvernul trebuie să îşi asume o abordare echilibrată", a precizat aceasta printr-un comunicat.

Andreea Negru a subliniat, în context, că faptul că se caută bani la buget nu mai reprezintă pentru nimeni o noutate iar întreg mediul de afaceri aşteaptă să vadă de unde se taie şi unde se cresc taxele.

„Vorbim de ani de zile de predictibilitate şi de nevoia unei strategii fiscale coerente. Introducerea de taxe şi impozite surpriză în dorinţa de a aduna mai mulţi bani la buget nu va face altceva decât să adâncească prăpastia dintre privat şi stat, va constrânge mediul de afaceri să ia măsuri pentru a contracara efectele imediate şi, evident, nu vor avea efectul scontat al colectării", se menţionează în document.

În aceste condiţii, Andreea Negru a pledat pentru stabilitatea fiscală în cadrul întregului an fiscal, crucială pentru dezvoltarea şi prosperitatea mediului de afaceri.

Liderii coaliției de guvernare au reluat luni după-amiază discuţiile privind măsurile fiscale care să ducă la reducerea deficitului bugetar, existând încă mai multe contre între liberali și social-democrați.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇