Iohannis și Cîțu au discutat cu noul șef OMV explozia prețurilor din energie

Iohannis și Cîțu au discutat cu noul șef OMV explozia prețurilor din energie

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a primit joi, la Palatul Cotroceni, delegația OMV Group, condusă de Alfred Stern, noul CEO OMV Group. Printre teme de discuție a fost și creşterea puternică de preţuri ale gazelor naturale şi energiei electrice.

„Cu ocazia întrevederii, conducerea OMV Group a prezentat strategia de dezvoltare a companiei în România pentru perioada următoare, dar şi rezultatele activităţii curente, respectiv iniţiative de responsabilitate socială. OMV Group şi-a exprimat angajamentele de a rămâne un partener de încredere pe termen lung pentru statul român.

Discuţiile s-au derulat în jurul provocărilor şi oportunităţilor generate de procesul de tranziţie energetică. Unul dintre subiectele importante ale întrevederii a fost creşterea puternică de preţuri ale gazelor naturale şi energiei electrice, aspect îngrijorător în condiţiile în care România este un producător important de gaze naturale în regiune”, anunță Administrația Prezidențială.

ADVERTISING

Potrivit sursei citate, Klaus Iohannis a subliniat rolul determinant pe care îl au gazele naturale şi exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră în tranziţia către energia verde, în conformitate cu Pactul Ecologic European şi cu orizontul pachetului european Fit for 55.

„Regiunea Mării Negre este şi trebuie să rămână un pol de stabilitate regională şi un perimetru strategic pentru securitatea naţională. România dispune de un real potenţial în domeniul producerii gazelor naturale a cărui valorificare poate şi trebuie să asigure independenţa energetică.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a declarat susţinerea pentru parteneriatul dintre OMV Petrom şi Societatea Naţională Romgaz în proiectul offshore Neptun Deep, esenţial atât pentru furnizarea de energie securitară, cât şi pentru atingerea obiectivelor privind tranziţia energetică. Finalizarea negocierilor dintre compania americană ExxonMobil şi Societatea Naţională Romgaz creează premise încurajatoare pentru implicarea producătorului naţional ca partener activ în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră şi pentru intrarea în linie dreaptă a proiectului.

ADVERTISING

Preşedintele României a reiterat, totodată, necesitatea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei, bazate în mare măsură şi pe surse regenerabile, importante pentru mixul energetic asumat de România în contextul noilor ambiţii europene privind neutralitatea energetică”, potrivit comunicatului de presă al Președinției.

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat implicarea activă a OMV Petrom în rândul comunităţilor locale, prin proiecte socio-educative de asigurare a eficienţei energetice la nivelul unor unităţi şcolare.

„Pe fondul situaţiei actuale de pe piaţa gazelor naturale, Preşedintele României a exprimat necesitatea protejării consumatorilor vulnerabili şi a economiei în ansamblul său, ca urmare a creşterii accentuate a preţurilor”, arată Administrația Prezidențială.

ADVERTISING

Cu delegația OMV s-au întâlnir și premierul Florin Cîțu și ministrul Energiei Virgil Popescu. Cîțu a scris ulterior pe Facebook că se bucură că OMV investește în continuare în România, dar și că e nevoie de eforturi suplimentare ca ”greul” să nu pice doar în cârca românilor.

”Mă bucur că OMV Petrom continuă investițiile în România, nu doar pentru creșterea producției, dar și pentru reducerea emisiilor de carbon. Contextul internațional este unul complicat și e nevoie de eforturi suplimentare pentru a face față valurilor de scumpiri. E clar că greul nu poate fi transferat doar consumatorilor și de aceea e important să discutăm toate variantele, cu toți partenerii. Este esențial să luăm măsuri care să funcționeze pe termen mediu și lung”, a scris pe Facebook Florin Cîțu.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇