HoReCa cere iar redeschiderea restaurantelor la interior: Riscăm să avem 80.000 de șomeri pe care va trebui să îi întrețină statul

HoReCa cere iar redeschiderea restaurantelor la interior: Riscăm să avem 80.000 de șomeri pe care va trebui să îi întrețină statul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, susține că statul se va trezi în curând cu aproximativ 80.000 de șomeri pe cap, dacă nu redeschide mai repede restaurantele și nu sprijină industria osptalității așa cum a promis că o va face.

Într-o conferință de presă a Consiliului Național al Patronatelor Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNPIMMR), Daniel Mischie a prezentat impactul pe care pandemia l-a avut până acum asupra sectorului HoReCa.

”Astăzi, în urma analizei noastre, din cei 45.000 de operatori, 15.000 nu vor mai redeschide.

ADVERTISING

Iar numărul riscă să crească în fiecare zi în care autoritățile mențin această măsură strâmbă.

Să ținem cont și de faptul că 200.000 de colegi lucrează direct în această industrie (a ospitalității – n.red.) și 200.000 de industrii orizontale care asigură produse și servicii.

Riscăm ca circa 30% dintre salariații din aceste ramuri ale industriei să nu își mai găsească de muncă. Iar după expirarea șomajului tehnic, ei riscă să rămână fără loc de muncă.

Și astfel, pratic, vor deveni beneficiari de șomaj pe care îl va achita statul român”, a precizat Daniel Mischie.

Pentru a evita o astel de situație, restaurantele ar trebui redeschise, inclusiv la interior, susține Mischie.

ADVERTISING

În plus, acei întreprinzători care nu respectă regulile impuse de pandemie ar trebui aspru sancționați. Unora ar trebui să li se suspende chiar autorizația de funcționare pentru o anumită perioadă de timp, susține președintele HORA.

Criteriile

”Iată care sunt cele trei criterii în baza cărora solicităm deschiderea restaurantelor:

  1. Economic. Nu mai știm ce să le spunem nici clienților și nici angajaților noștri cu privire la principiile în baza cărora funcționează HoReCa. Și nu mai sunt fluxuri financiare. Pe noi ne-ar ajuta foarte mult să se achite cât mai curând Măsura 2. Sunt bani care vor fi direcționați către satisfacerea unor costuri fixe.
  2. Social. Atât antreprenorii, cât și clienții au nevoie de industria ospitalității. Vorbim aici și de nevoia de a comunica, de a ne simți bine și de a face în viață ceva frumos. Să te duci la restaurant nu înseamnă doar să mânânci, ci și să te încarci cu energie pozitivă.
  3. Cel al respectului față de lege. Am ajuns să cerem reglementări ca aceia din industrie care nu respectă legea – cazuri exploatate mult de către media – să fie sancționați consistent, cu ridicarea pentru o anumită perioadă a autorizației de funcționare.
ADVERTISING

În același timp, ne-am dori, spre exemplu, ca noțiuni ca ”terasă” să fie corect definite în lege. Terasta nu reprezintă un perete și un carton, ci spațiul care are o anumită suprafață vitrată”, a mai spus Mischie.

Puteți urmări declarațiile lui Daniel Mischie în materialul video următor, începând cu minutul 13:

Sprijin de 20%

Potrivit președintelui HORA, Ministerul Economiei n-ar trebui să întârzie nicio zi în implementarea programului de sprijin pentru industria ospitalității pe care s-a angajat să îl implementeze.

”Urmărim cu mare atenție programul prin care mai mulți operatori din industrie ar urma să primească un sprijin de 20% (din diferența dintre cifra de afaceri pe 2019 și cea din 2020, în baza OUG 224/2020, publicată în Monitorul Oficial în ultima zi din 2020 – n.red.).

Până la finele lunii ianuarie ar trebui să fie gata ghidul pentru derularea acestui program, dar și platforma pe care să se poată înscrie operatorii (...)

Iar cei care se califică trebuie să primească în 30 de zile cei 20%. Banii sunt necesari pentru a achita parte dintre costurile fixe și pentru a asigura un flux financiar.

Există și un program pe care HORA îl derulează cu CEC Bank și prin care – dacă ești calificat în acest program – te poți duce și poți solicita acești bani mai devreme”, a mai spus Daniel Mischie.

Acesta le-a solicitat primăriilor din țară să îi sprijine pe operatorii din industria ospitalității care au activitate susținută. Mai exact, acelora care au avut autorizație de funcționare anul trecut, să li se elibereze o nouă autorizație pentru 2021 doar în baza unei cereri, fără a mai fi nevoie de prezentarea unui întreg dosar cu documente.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇