Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, schema de garantare a accesului la credite pentru capital de lucru şi investiţii pentru companiile mari, a anunţat, joi, Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului.
A fost adoptată astfel o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Eximbank, care transformă banca în administrator de schemă de garantare pentru acest program.
"Un alt program de sprijin din cadrul Planului de investiţii şi relansare economică este programul de facilitare a accesului la credite pentru capital de lucru şi investiţii pentru companiile mari, companiile care nu sunt IMM-uri.
Astfel, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Eximbank, care transformă această bancă în administrator de schemă de garantare pentru un astfel de produs.
Practic, se creează cadrul legal prin care Eximbank poate să administreze această schemă de garantare pentru credite pentru investiţii şi capital de lucru pentru companii mari cu cifră de afaceri de peste 20 de milioane de lei", a declarat Dancă.
Planul de relansare economică a României: partea rea și partea bună
El a adăugat că numărul estimat al beneficiarilor care pot avea acces la acest produs, care iniţial a fost notificat la Comisia Europeană cu un plafon de garanţii de 8 miliarde de lei şi cu posibilitatea suplimentării, este de 600 de companii, cu o cifră de afaceri de aproximativ 580 de miliarde de lei şi un număr de salariaţi de 1,7 milioane.