Gazprom promite să satisfacă cererea europeană de gaze

Gazprom promite să satisfacă cererea europeană de gaze
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gazprom se angajează să satisfacă cererea europeană de gaze şi doreşte să atingă o piaţă echilibrată, previzibilă, a declarat directorul pentru exporturi al grupului rus, Elena Burmistrova.

Vorbind într-un mesaj înregistrat la conferinţa Flame Gas and GNL de la Amsterdam, Elena Burmistrova a spus că, spre deosebire de contractele spot şi pe termen scurt, contractele pe termen lung, legate de petrol, cu condiţii take-or-pay sunt cele care pot realiza echilibru şi predictibilitate, transmite Reuters.

ADVERTISING

Rusia furnizează o treime din gazul european, iar intenţiile ei de aprovizionare sunt esenţiale într-un moment în care preţurile spot de pe continent au crescut, lovind gospodăriile şi întreprinderile.

Rusia a spus că îşi îndeplineşte în totalitate obligaţiile contractuale, dar Agenţia Internaţională pentru Energie şi unii politicieni europeni au sugerat că Moscova poate face mai mult. Moscova neagă folosirea gazului ca armă politică.

"Voi spune din nou, nu ne interesează nici preţurile scăzute record, nici preţurile record ale gazelor. Acestea din urmă duc la degradarea cererii de gaze în Europa, ceea ce este în mod clar împotriva intereselor noastre ca producător şi furnizor de gaze. Vrem să vedem o piaţă echilibrată şi previzibilă, în care noi şi clienţii noştri ne putem dezvolta cu succes afacerea", a precizat Burmistrova.

ADVERTISING

Livrările către partenerii europeni au crescut cu 13%

Din ianuarie până la jumătatea lunii octombrie, livrările către partenerii europeni au crescut cu peste 15 miliarde de metri cubi sau cu 13%.

Strategia de afaceri pe termen lung a Gazprom se bazează pe evaluările cererii potenţiale efective în Rusia şi pe pieţele cheie de export, prin urmare, nu este uşor pentru companie să susţină o trecere la modele de indexare în centre şi de comerţ pe termen scurt, a spus oficialul.

”Întotdeauna am susţinut contracte pe termen lung cu condiţii de tip take-or-pay şi vom continua să facem acest lucru. Industria noastră este cu capital intensiv şi are un ciclu lung de investiţii şi numai astfel de contracte pe termen lung pot oferi încredere… . (şi) să facă piaţa echilibrată şi previzibilă, prin urmare profitabilă pentru investitori.”

ADVERTISING

Rusia trimite gaze către Europa de Vest pe mai multe rute diferite, inclusiv prin Belarus şi Polonia, folosind conducta Yamal-Europe, care are o capacitate anuală de până la 33 de miliarde de metri cubi.

Yamal-Europe, care trimite în mod normal gaz spre vest, prin Polonia, în Germania, a rămas blocată miercuri, după ce cererile de transport de gaze către vest prin aceasta în Germania au fost retrase brusc, au arătat datele de pe site-ul operatorului său german.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇