Fondul ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investiții în acțiuni românești, depășește 500 milioane lei în active totale și 28 de mii de investitori

Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Înființat în 2012, fondul ETF BET Patria – Tradeville este administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră a Grupului Patria Bank, și este primul fond de tip Exchange Traded Fund din România. Acesta este în prezent unul dintre cele mai mari ETF-uri înființate în regiunea Europei Centrale și de Est.
Fondul investește în cele mai importante 20 de acțiuni listate la Bursa de Valori București (BVB), având că strategie replicarea structurii și performanței indicelui principal al bursei, BET. Prin strategia sa, ETF BET Patria – Tradeville oferă publicului o alternativă simplă și modernă de a investi la bursă și de a beneficia de performanțele celor mai importante companii românești listate.

Activele nete totale ale fondului (reprezentând dimensiunea acestuia) au crescut cu 30,3% în ultimele 12 luni, de la 385,6 milioane lei la 11 iulie 2024 până la 502,6 milioane lei la 11 iulie 2025. În ultimii trei ani încheiați la data de 11 iulie 2025, activele nete totale ale ETF BET Patria – Tradeville au crescut cu 690,4% (reprezentând o creștere de aproape 8 ori).

Numărul de investitori în fondul ETF BET Patria - Tradeville era de 28.849 la finalul lunii iunie 2025, în creștere cu 23,4% în ultimele 12 luni și cu 366,2% în ultimii trei ani încheiați la 30 iunie 2025.
"Fondul ETF BET Patria - Tradeville continua să fie un instrument de referință pentru persoanele care vor să beneficieze de performanțele bursei, și de creșterea și profiturile celor mai importante companii românești. Atingerea unui activ de 500 milioane lei reprezintă un moment semnificativ în istoria fondului și demonstrează importanță investițiilor administrate pasiv pentru publicul investitor din România. ", a declarat Răzvan Pașol, director general al SĂI Patria Asset Management.

Performanță adusă de fond investitorilor, măsurată ca și variație a valorii unității de fond, a fost de +6,7% în ultimele 12 luni încheiate la 11 iulie 2025, într-o perioadă dificilă pentru economie și societate în România. Investiția la bursă este recomandată pe termene lungi. Fondul a generat un câștig pentru investitori de +75,4% în ultimii trei ani și de +304,4% în ultimii zece ani încheiați la 11 iulie 2025.
Dividendele încasate de fond de la emitenții acțiunilor din portofoliu sunt reînvestite de către acesta și contribuie la creșterea performanțelor sale. Fondul nu plătește impozit pe dividende, fiind în măsură să reînvestească integral valoarea dividendelor brute încasate. Acest avantaj fiscal important nu se aplica persoanelor fizice care investesc direct în acțiuni tranzacționate la bursă sau fondurilor de investiții nerezidente.

Fondul ETF BET Patria - Tradeville este listat la Bursa de Valori București (BVB) din anul 2012 și se tranzacționează la bursă cu simbolul TVBETETF. Investiția în fond sau ieșirea din acesta se realizează prin orice intermediar autorizat să tranzacționeze la BVB, prin cumpărarea sau vânzarea de unități de fond la bursă, după o procedură similară cu investiția în orice acțiune sau alt instrument listat. Investiția minimă în fond reprezintă prețul unei unități de fond la bursă (o valoare de aproximativ 31,5 lei la data de 11 iulie 2025). Investitorii care utilizează serviciile SSIF Tradeville de tranzacționare la bursă pot realiza investiții recurente în ETF BET Patria - Tradeville prin achiziții automate în fiecare lună, de exemplu.
Investitorii în fond nu plătesc niciun cost direct către fond sau administratorul acestuia, aceștia plătind doar comisioanele de tranzacționare către intermediarul prin care realizează tranzacții la bursă.
Fondul beneficiază de serviciile de furnizor de lichiditate ale SSIF Tradeville SA, care asigură lichiditatea pentru investitorii care vor să cumpere sau să vândă unitățile de fond la bursă. Depozitarul fondului este BRD - Groupe Societe Generale.

Informații suplimentare despre ETF BET Patria - Tradeville sunt disponibile pe siteul web al societății de administrare, SĂI Patria Asset Management, la adresa www.patriafonduri.ro.

Despre Patria Asset Management www.patriafonduri.ro

SAI Patria Asset Management SA, o Societate de Administrare a Investițiilor autorizată de ASF, administrează șase fonduri deschise de investiții: ETF BET Patria - Tradeville (BVB: TVBETETF), fond listat ce are drept obiectiv replicarea indicelui principal al Bursei de Valori București, BET; ETF Energie Patria - Tradeville (BVB: PTENGETF), fond listat ce are drept obiectiv replicarea indicelui sectorial BET-NG al BVB dedicat sectorului energie și utilități aferente; Patria Obligațiuni, fond specializat în instrumente cu venit fix denominat în lei; Patria Euro Obligațiuni, fond specializat în instrumente cu venit fix denominat în Euro; Patria Global, fond diversificat în lei; și Patria Stock, fond diversificat în lei cu specializare în acțiuni. Compania operează și platforma de tranzacționare prin internet online.patriafonduri.ro pentru fondurile Patria Obligațiuni, Patria Euro Obligațiuni, Patria Global și Patria Stock.

SĂI Patria Asset Management face parte din Grupul Patria Bank. Grupul are că acționar majoritar Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Bancă de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW) și BSTDB (Bancă de Dezvoltare a Regiunii Marii Negre). Din Grupul Patria Bank mai fac parte Patria Bank SA și Patria Credit IFN SA.

Informații suplimentare

Denumirile indicilor BET și BET-NG sunt protejate că marca înregistrată aparținând BVB, iar fondurilor ETF BET Patria - Tradeville și ETF Energie Patria - Tradeville le-a fost acordată o autorizație ne-exclusivă de utilizare a indicilor BET, respectiv BET-NG, pentru crearea unor produse financiare pe baza unui contract de licență încheiat de SĂI Patria Asset Management cu Bursa de Valori București.

Informații suplimentare despre fondurile Patria Asset Management sunt disponibile în prospectele acestora, în documentele cu informații esențiale și în celelalte documente ale fondurilor, disponibile pe siteul www.patriafonduri.ro. Performanțele anterioare nu prevăd profiturile viitoare. Performanță viitoare face obiectul impozitării care depinde de situația personală a fiecărui investitor și care se poate schimba în viitor. Investiția în fonduri presupune și riscuri, incluzând riscul ca performanță țintită să nu fie atinsă sau investiția să producă o pierdere că urmare a condițiilor specifice piețelor și instrumentelor în care investesc fondurile. Riscurile învestiției pot include și alte riscuri precum riscul de credit, riscul de lichiditate, riscul de contraparte, riscul operațional sau riscul de durabilitate.