Finalul unui caz tulburător: Elizabeth Holmes, fondatoarea Theranos, a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru fraudă

Finalul unui caz tulburător: Elizabeth Holmes, fondatoarea Theranos, a fost condamnată la 11 ani de închisoare pentru fraudă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elizabeth Holmes, fondatoarea companiei Theranos, considerată cândva o tânără prodigioasă şi comparată adesea cu Steve Jobs, a fost condamnată vineri de un tribunal din California la 11 ani şi trei luni de închisoare pentru fraudă. S-a dovedit în instanță că ea a înşelat investitori celebri susţinând că a descoperit o tehnică revoluţionară în domeniul analizelor medicale, relatează Reuters. Înainte de a pronunţa sentinţa, judecătorul a spus că acest caz este „tulburător din mai multe puncte de vedere”.

Elizabeth Holmes a devenit miliardară la 30 de ani, iar compania sa Theranos a fost evaluată la un moment dat la 4,5 miliarde de dolari, pentru ca în numai patru ani să cunoască falimentul. Acum în vârstă de 38 de ani, Elizabeth Holmes îşi va petrece următorii 11 ani la închisoare. Un judecător districtual din San Jose a pronunţat vineri sentinţa, după ce în ianuarie, la capătul unui proces care s-a întins pe durata a trei luni, juraţii au găsit-o vinovată pentru trei capete de acuzare formulate pentru fraudă şi un cap de acuzare pentru conspiraţie.

ADVERTISING

Îmbrăcată într-o bluză închisă la culoare şi o fustă neagră, Elizabeth Holmes şi-a îmbrăţişat părinţii şi partenerul după pronunţarea sentinţei. În timpul audierii, ea a plâns în timp şi a povestit că a fost „devastată” de eşecurile sale şi a spus că acum ar face multe lucruri diferit, dacă ar avea ocazia.

„Am simţit o ruşine profundă pentru ceea ce au păţit oamenii, pentru că eu am dat greş”, a mărturisit ea.

Fosta miliardară ar putea fi încarcerată în aprilie, după ce probabil va rămâne în libertate pe cauţiune pe durata apelului. Procurorii ceruseră 15 ani de închisoare, în timp ce avocaţii apărării au cerut arest la domiciliu.

UN CAZ „TULBURĂTOR”

Înainte de a pronunţa sentinţa, judecătorul a spus că acest caz este „tulburător din mai multe puncte de vedere” şi s-a întrebat ce a motivat-o pe Holmes, care părea o antreprenoare „strălucită”, să denatureze adevărul despre compania sa în faţa investitorilor. „Acesta este un caz de fraudă în care o companie interesantă a mers înainte cu mari aşteptări, dar a sfârşit prin a fi distrusă de neadevăruri, declaraţii false, pur orgoliu şi minciuni”, a spus judecătorul Edward Davila. „Tragedia în acest caz este că doamna Holmes este genială”, a conchis el.

ADVERTISING

Ideea de afacere i-a venit lui Elizabeh Holmes când avea 19 ani şi făcuse numai un an de facultate. Voia să revoluţioneze modul în care se fac analizele de sânge. Ceea ce promitea compania ei era o tehnologie ce ar fi urmat să permită efectuarea simultană, într-un timp record, a sute de analize pentru care ar fi fost nevoie de doar câteva picături de sânge. Numai că aparatul său miniaturizat nu a funcţionat şi atunci compania s-a bazat în secret tot pe aparate convenţionale, ale altor companii, pentru a efectua analizele pacienţilor, au declarat procurorii.

O LOVITURĂ DE IMAGINE

Holmes le-a spus investitorilor că a încheiat parteneriate cu marile lanţuri de magazine alimentare pentru a construi centre de testare în incinta acestora. De asemenea, a susţinut că tehnologia companiei ei a fost aprobată de firmele farmaceutice şi a fost folosită pe câmpurile de luptă din Afganistan, având o colaborare cu Pentagonul. Niciuna dintre aceste afirmaţii nu s-a dovedit a fi adevărată.

ADVERTISING

Însă tânăra reuşise să convingă personalităţi de marcă de seriozitatea proiectului ei. În 2014, revista „Forbes” o desemna cea mai tânără milionară care şi-a făcut singură averea, cu mijloace proprii. Imaginea ei de persoană care munceşte din greu, care nu pleca în concedii şi care nu părea să aibă o viaţă personală a convins. Şi-a atras admiraţia la cel mai înaltă nivel. Era invitată la conferinţe de top, era primită peste tot şi chiar Joe Biden s-a întâlnit cu ea când era vicepreşedintele SUA. Comparată cu Steve Jobs, tânăra avea grijă să-şi cultive această imagine şi apărea în public îmbrăcată simplu şi sobru, cu bluze de culoare neagră, pe gât, la fel ca fondatorul Apple.

Gloria şi start-up-ul ei au început să se prăbuşească în 2015, după ce o serie de articole apărute în „The Wall Street Journal” au pus la îndoială tehnologia cu care ea susţinea că va revoluţiona lumea medicală. Compania Theranos a fost închisă trei ani mai târziu, în 2018.

„CULTURA EXAGERĂRII”

Sentinţa pronunţată vineri a încununat o saga ce a durat ani de zile, a captivat publicul şi a generat dezbateri aprinse despre „cultura exagerării” din Silicon Valley, scrie „The New York TImes”. Ea vine, de asemenea, în contextul unui alt scandal despre care se discută mult zilele acestea şi care îl are în centru tot pe un tânăr antreprenor, Sam Bankman-Fried, fondatorul bursei de criptomonede FTX. Compania lui a cerut falimentul săptămâna trecută şi face obiectul mai multor investigaţii federale şi de stat, prejudiciile fiind uriaşe.

Elizabeth Holmes, care de când au început problemele judiciare are un fiu de un an şi este însărcinată cu al doilea, şi-a cerut scuze investitorilor, pacienţilor şi angajaţilor Theranos. Ea a spus că a încercat să îşi realizeze visul prea repede şi să facă prea multe lucruri deodată. A încheiat cu un citat din poetul Rumi şi cu promisiunea de a face bine în lume, în viitor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇