Economia mondială va depăși pentru prima dată 100.000 de miliarde de dolari, în 2022

Economia mondială va depăși pentru prima dată 100.000 de miliarde de dolari, în 2022
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Economia mondială va depăși pentru prima dată 100.000 de miliarde de dolari anul viitor, iar China va avea nevoie de ceva mai mult timp decât se credea până când va depăși Statele Unite ca prima economie a lumii.

Este una dintre concluziile dintr-un raport citat de Reuters.

Compania britanică de consultanță Cebr a prezis că China va deveni prima economie mondială în dolari în 2030, cu doi ani mai târziu decât se preconiza în raportul World Economic League Table de anul trecut.

India pare că va depăși Franța anul viitor și apoi Marea Britanie în 2023, pentru a-și recăpăta locul de a șasea economie mondială, a precizat Cebr.

ADVERTISING

"Problema importantă pentru anii 2020 este modul în care economiile mondiale fac față inflației, care a ajuns acum la 6,8% în SUA", a declarat vicepreședintele Cebr, Douglas McWilliams.

"Sperăm că o ajustare relativ modestă va aduce sub control elementele netransitorii. Dacă nu, atunci lumea va trebui să se pregătească pentru o recesiune în 2023 sau 2024".

Raportul a arătat că Germania este pe cale să depășească Japonia în ceea ce privește producția economică în 2033. Rusia ar putea deveni o economie de Top 10 până în 2036, iar Indonezia pare să fie pe drumul cel bun pentru locul nouă în 2034.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇