Economia la zi: Deficitul comercial crește puternic, Roborul urcă și mai mult

Economia la zi: Deficitul comercial crește puternic, Roborul urcă și mai mult
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Economia României nu se află într-o situație prea bună, săptămâna debutând cu două vești proaste: deficitul comercial a crescut puternic în acest an, iar Roborul se apropie cu pași repezi de 6,9%.

Așadar, deficitul comercial al României a crescut la 12,7 miliarde de euro în primele cinci luni ale anului, cu 3,8 miliarde de lei, sau peste 40%, mai mult decât în perioada similară a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Spre comparație, anul trecut în perioada ianuarie - mai, România a înregistrat un deficit comercial de peste 8,836 miliarde de euro.

ADVERTISING

În primele cinci luni din acest an, exporturile au crescut cu 23,5%, până la 36,9 miliarde de euro, iar importurile cu 28,1%, la 49,6 miliarde de euro.

România a exportat cel mai mult maşini şi echipamente pentru transport, în valoare de 15,7 miliarde de lei, mărfuri manufacturate - 6,9 miliarde de lei, alimente şi animale vii - 3,2 miliarde de lei.

Cele mai mari importuri au fost tot din categoria maşini şi echipamente - 16,1 miliarde de lei, produse manufacturate - 9,7 miliarde, precum şi combustibili minerali - 5 miliarde.

ADVERTISING

Roborul își continuă creșterea

Indicele ROBOR la 3 luni, care se foloseşte la calcularea dobânzilor la creditele de consum în lei (acordate înainte de 2019), a urcat luni la 6,87% pe an, de la 6,79% pe an vineri.

Un nivel mai mare a fost înregistrat pe 29 iulie 2010, respectiv 6,92%, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,06%, de la 7% pe an.

ADVERTISING

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), în funcție de care sunt calculate ratele creditelor acordate după 2019, acesta este de 2,65% pe an.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇