Ministerul Finanțelor lansează între 4 și 11 iulie a șasea ediție a Programului FIDELIS, care aduce randamente atractive la titlurile de stat în lei și euro, și introduce pentru prima dată o tranșă specială în euro dedicată donatorilor de sânge, cu dobânzi preferențiale.
Această ediția FIDELIS oferă investitorilor posibilitatea de a subscrie în titluri de stat denominate atât în lei, cât și în euro, prin intermediul băncilor partenere (BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercialã Românã, B.R.D. – Groupe Société Générale, Alpha Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank) și cu listare pe Bursa de Valori București.
- Statul s-a împrumutat masiv de la populație în 2025 - 2 miliarde de euro doar prin titlurile Fidelis
Programul 2025 continuă să demonstreze încrederea românilor în aceste instrumente financiare, cu o sumă totală investită de peste 10,74 miliarde lei de la începutul anului, în cadrul a peste 115.000 de ordine de subscriere, precizează Ministerul Finanțelor.
Un element inedit al acestei ediții îl reprezintă tranșa specială dedicată donatorilor de sânge, care pot beneficia acum de titluri de stat în euro, cu o dobândă de 4,40% pe o maturitate de 2 ani, pe lângă tranșa în lei cu dobândă de 8,25%.
De asemenea, pragul minim de subscriere pentru donatori a fost redus semnificativ, de la 5.000 lei la 500 lei, cu un plafon maxim de 100.000 lei.
Dobânzile oferite pentru titlurile în lei sunt:
- 7,25% pentru scadența la 2 ani
- 8,25% pentru donatori la 2 ani
- 7,70% la 4 ani
- 7,95% la 6 ani
Pentru titlurile în euro, dobânzile sunt:
- 3,40% la 2 ani
- 4,40% pentru donatori la 2 ani
- 5,50% la 5 ani
- 6,30% la 7 ani
Titlurile FIDELIS oferă investitorilor flexibilitate, posibilitatea de vânzare anticipată pe bursă și venituri neimpozabile, fiind astfel o opțiune atractivă de economisire și investiție pe termen mediu și lung. Valoarea nominală este de 100 lei, respectiv 100 euro, iar pragul minim standard de subscriere este de 5.000 lei sau 1.000 euro.