A început la Anvers, Belgia, summit-ul industriei europene, desfășurat la BASF, cea mai mare întreprindere chimică din lume.
Industriași din aproape 20 sectoare industriale, reprezentând 7,8 milioane de lucrători în Europa, și-au unit forțele cu sindicatele europene și liderii europeni pentru a aborda preocupările stringente cu privire la situația critică în care a ajuns industria europeană.
Nicăieri în altă parte a Europei nu este mai evidentă lupta pentru competitivitatea industriei decât superclusterul industriei chimice din marile porturi Anvers și Rotterdam, unde sunt fabricate materialele care se regăsesc în orice alte produse, de la turbine eoliene la dispozitive electronice și autovehicule, scrie Bloomberg.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a participat și ea la o discuție cu ușile închise, cu liderii industriașilor europeni, care avertizează asupra pierderii competitivității companiilor din UE cu consecințe dezastruoase mai ales în sectoarele strategice, mari consumatoare de energie: Industria chimică și a materialelor de construcții, metalurgie.
De subliniat că întâlnirea de la Anvers a avut loc la doar o zi după ce ministrul francez de Finanțe, Bruno Le Mair, împreună cu ministrul german al Economiei, Robert Habeck, au anunțat că vor prezenta un plan care să reducă din reglementări, norme și birocrație care împiedică dezvoltarea afacerilor din industrie.
Participanții la summit au emis și „Declarația de la Anvers”, susținută de o gamă largă de sectoare, care subliniază importanța critică a clarității, predictibilității și încrederii în politica industrială a Europei.
„Declarația de la Anvers”
Așa numita ”Declarație de la Anvers” poate fi citită AICI.
Mai jos, câtva idei emise:
„Industriile de bază din Europa se confruntă cu provocări istorice: cererea este în scădere, investițiile pe continent stagnează, producția a scăzut semnificativ și fabricile sunt amenințate de faliment. Dorim să trecem la transformarea companiilor noastre. Pentru aceasta, avem nevoie urgentă de acțiuni decisive pentru a crea condițiile pentru un climat de afaceri mai puternic în Europa.”
„Fabricile sunt închise, producția oprită și oamenii trimiși în șomaj. Europa are nevoie urgent un plan de acțiune”, se mai arată în declarație.
„Declarația de la Anvers” conturează o cale de urmat. Plasând Acordul Industrial European pe primul plan al agendei strategice a Europei, UE ar deschide calea către o Europă rezistentă, competitivă și durabilă. Acesta este singurul mod de a arăta restului lumii că Green Deal funcționează pentru toți,” a spus Martin Brudermüller, președintele CEFIC, patronatul industriei chimice europene.
Avertismentul industriașilor privind lipsa de competitivitate a Europei față de concurenții din China și SUA vine la doar câteva luni după ce UE a finalizat reglementările climatice pentru toate sectoarele economice, de la producerea energiei la transporturi, cu obiectivul de a reduce emisiile de carbon cu 55% până la sfârșitul deceniului.
Iar și mai recent, blocul comunitar a convenit ca reducerea să ajungă la 90% până în 2040.
În același timp, criza energetică din Europa și subvențiile de care beneficiază companiile din SUA și China pun sub semnul întrebării viitorul industriei europene.
De altfel, întregul continent se află într-o perioadă prelungită de stagnare, relansarea economică lăsându-se așteptată.
„Această provocare enormă vine în momentul în care atât companiile mari, cât și IMM-urile se confruntă cu cea mai severă recesiune economică din ultimul deceniu, cererea este în scădere, costurile de producție cresc și investițiile se îndreaptă spre alte meleaguri”, se arată în „Declarația de la Anvers”.
Citeşte integral articolul ”Declarația de la Anvers”: industria europeană se trezește din pumni. Ursula von de Leyen a participat la o întâlnire cu ușile închise cu marii industriași pe Curs de Guvernare