Daea anunță încă 30 de milioane de euro de la Comisia Europeană: E o sumă corectă pentru fermierii români

Daea anunță încă 30 de milioane de euro de la Comisia Europeană: E o sumă corectă pentru fermierii români
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Agriculturii Petre Daea a anunţat că i-a fost comunicat, marţi, că România va primi compensaţii pentru fermierii afectaţi de importurile de cereale din Ucraina decise de către Comisia Europeană în valoarea de 29.730.000 euro.

„Astăzi am primit proiectul de regulament al Uniunii Europene. E prima dată când pun mâna pe un document care spune cifra exactă. Putem interpreta şi dumneavoastră şi ceilalţi care a fost decizia Uniunii Europene privind sumele date României. Spuneam că suma, în primă fază, este o sumă mică şi am solicitat schimbarea formulei de calcul.

ADVERTISING

Iată că astăzi avem comunicarea că suntem beneficiarii celor 29.730.000 euro, o sumă mult mai importantă şi eu zic corectă din punct de vedere al calculelor, ceea ce acordă pe de o parte un sprijin real pentru fermierii români, pe de altă parte o analiză corectă a eforturilor pe care le-a făcut Ţara Românească, ştiind ce înseamnă culoarele de solidaritate şi impactul fluxului de cereale pe piaţa României”, a declarat Petre Daea, la Digi 24.

Chestionat dacă este vorba despre alte 30 milioane euro, pe lângă cele 10 milioane euro sau dacă le cuprinde şi pe acestea, ministrul Agriculturii a răspuns: „Nu. Avem 30 milioane euro în plus, pe lângă 20 până acum. Iată că sunt 50 (milioane euro - n.r.) până la această dată. Suntem pregătiţi cu actul normativ şi când va apărea suma în Jurnalul Oficial, atunci dăm drumul şi la actul normativ al ţării, în aşa fel încât banii să ajungă cât mai repede la fermieri”.

ADVERTISING

Întrebat dacă suma de 30 milioane euro va fi dublată de la bugetul de stat, cum a spus liderul PSD Marcel Ciolacu, Daea a replicat: „Da, este această soluţie care este prevăzută în regulament, respectiv ca să se suplimenteze de la bugetul de stat”.

„Vom analiza această situaţie în funcţie de cererile pe care le au fermierii şi vom decide ca atare. Important este că avem baza juridică şi avem şi această sumă de la Uniunea Europeană. O sumă care spun eu că este corect stabilită pentru fermierii români şi, din acest punct de vedere, iată că avem şi confortul decizional pentru a putea să venim cu sprijinul pentru fermieri”, a completat ministrul social-democrat.

ADVERTISING

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că, în luna mai, Guvernul va dubla şi veni cu această sumă, Petre Daea a explicat că va fi cerută situaţia stocurilor la porumb, floarea soarelui şi rapiţă, o trimitere a situaţiei pe judeţe, iar apoi va fi efectuată o analiză în acest sens.

„Vă spun că analizăm, imediat de mâine solicităm ca să vedem care sunt stocurile de produse, la cele trei produse – porumb, floarea soarelui şi rapiţă, iar în funcţie de stocurile respective vom decide. Analiza urmează să o facem pe parcursul solicitării stocurilor şi a trimiterii situaţiei de la judeţe. Lucrurile acestea sunt şi vor fi tot timpul în dinamică, cu o atitudine corectă, exactă şi necesară pentru fermierii români”, a conchis Daea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇