Continental Hotels deschide patru noi hoteluri renovate și reamenajate integral

Investiția totală se ridică la suma de 6,85 de milioane de euro. Hotelurile sunt situate în București, Sibiu și Constanța.
Continental Hotels deschide patru noi hoteluri renovate și reamenajate integral
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Continental Hotels, cel mai mare lanț hotelier românesc, anunță rebranduirea a patru hoteluri din portofolul companiei.

În urma acestui proces, Continental Forum Constanța a avut deschiderea pe 19 mai, Continental Forum București pe 30 mai, în timp ce MyContinental Sibiu va fi deschis în luna iulie, iar MyContinental București va fi deschis publicului larg în toamna acestui an.

Lucrările de renovare și reamenajare a celor patru hoteluri Continental Forum București, Continental Forum Constanța, MyContinental București și MyContinental Sibiu se vor întinde pe o durată totală de aproximativ opt luni, investiția ridicându-se la suma de 6,85 de milioane de euro.

ADVERTISING

Noile hoteluri, care au funcționat prin prisma unui contract de management sub un alt brand hotelier până în iulie 2020, vor întregi portofoliul de branduri hoteliere proprii ale Continental Hotels.

2021 este an aniversar pentru Continental Hotels. Pentru că împlinim 30 de ani de activitate pe piața din România, am dorit, printre altele, să marcăm acest moment și prin rebranduirea acestor patru hoteluri, în trei orașe importante din țară. Încrederea pe care o au clienții noștri în noi, câștigată de-a lungul timpului prin serviciile de calitate, ne-a dat acest imbold de a merge înainte și de a accepta provocările unui an, și așa, destul de greu printr-o nouă provocare: aceea de a continua să îmbunătățim serviciile noastre printr-un rebranding curajos intr-un mediu foarte ostil pentru industria actuală a turismului. Ne bucurăm mult că am reușit să ducem acest plan la bun sfârșit.

Radu Enache, CEO Continental Hotels
ADVERTISING

Continental Forum București, deschis pe 30 mai, este un hotel de patru stele, cu 161 de  camere, 7 săli de conferință și restaurant Continental Bistro. Hotelul este situat în centrul orașului (vecinătatea Parlamentului României) și permite clienților săi acces rapid și ușor către toate punctele de interes din oraș.

Datorită poziționării excelente și serviciilor de cea mai bună calitate, hotelul are potențialul de a se încadra în topul celor mai bune hoteluri din București.

MyContinental București, hotel de trei stele plus, cu 250 de camere, 8 săli de conferință, restaurant MyBistro și cofetărie Tekaffe, este situat în apropierea Gării de Nord oferind acces rapid către diverse obiective turistice din capitală.

MyContinental-Bucuresti-2

Hotelul va reintra în toamna acestui an în circuitul foarte competitiv al hotelurilor economice, oferind calitatea recunoscută a lanțului hotelier.

ADVERTISING

Continental Forum Constanța, hotel de patru stele deschis pe 19 mai, pune la dispoziția turiștilor 154 de camere, restaurant Continental Bistro, 3 săli de conferință și un salon de evenimente private.

Continental-Forum-Constanta

Pe lângă serviciile de cea mai bună calitate oferite clienților, localizarea excelentă permite accesul rapid la cea mai renumită plajă din Constanța și la numeroase alte atracții turistice precum Piața Ovidiu, Portul Turistic sau Edificiul Roman cu Mozaic, precum și la situl arheologic pe care-l adăpostește hotelul prin amenajarea zonei cu vestigiile Bazilicii bizantine ridicate peste fostul Amfiteatru roman al Tomisului.

MyContinental Sibiu se va deschide în luna iulie și va funcționa sub un standard de trei stele cu 195 de camere, 6 săli de conferință și restaurant MyBistro, fiind situat în centrul orașului, aproape de obiective turistice importante precum Piața Mare, Muzeul Național Brukenthal, Piața Mică și celebrul pod al Minciunilor. Teatrul Național Radu Stanca este la doar două minute de hotel.

MyContinental-Sibiu

Toate cele patru hoteluri reprezintă hoteluri care au activat pe piață sub un alt brand hotelier până în luna iulie 2020. Ele au fost renovate și reamenajate integral conform standardelor proprii Continental Hotels.

Despre Continental Hotels

Continental Hotels SA are o tradiție de 30 de ani pe piața turistică din România. Încă de la început, obiectivele companiei au avut în vedere furnizarea de servicii hoteliere pentru segmentul turismului de afaceri.

În prezent, Continental Hotels este cel mai mare lanț hotelier românesc ce acoperă piața de lux, business și economy, oferind, în același timp, o gamă completă de servicii și pentru segmentul MICE.

Portofoliul Continental Hotels cuprinde următoarele branduri hoteliere proprii: Grand Hotel Continental (5 stele), Continental Forum (4 stele), Continental (3 stele), Hello Hotels (2 stele), MyContinental (3 stele) precum și cele de food & beverage: Concerto Restaurant, Balkan Bistro, Bistro Continental, MyBistro, Mondo Restaurant, Victoria Club, Tekaffe, Cofetăria Continental.

Orașele în care Continental Hotels este prezent sunt: București, Arad, Oradea, Sibiu, Constanța, Tîrgu Mureș, Drobeta Turnu Severin și Suceava, totalizând peste 1860 de camere în 8+4 unități hoteliere.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.continentalhotels.ro.