Compania Romcontrol, prima firmă independentă de inspecție de mărfuri din România, împlinește 70 de ani de activitate

Imagine-WhatsApp-2023-11-22-la-12.47.49_622789f7

În România, durata medie de viaţă a unei firme este de doar 10 ani. În acest context tot mai turbulent, compania Romcontrol S.A. aniversează 70 de ani de la înființare.

„70 de ani înseamnă o viață de om.  Pentru o companie, mai ales una din România, să atingi 70 de ani de activitate e o adevărată performanță. Cum reușim să rezistăm în aceste condiții de maximă imprevizibilitate? Peste 40% din personalul nostru de astăzi are, fiecare în parte, mai mult de 20 ani experiență în Romcontrol S.A. Oamenii chiar sunt cea mai importantă valoare a companiei și încurajăm crearea de echipe multigeneraționale care să transmită celor mai tineri experiența acumulată în timp. Aceasta este o altă valoare de bază a organizației care ne ajută să oferim clienților servicii pe măsura nevoilor lor, pliate pe particularitățile acestora. Suntem flexibili, fără a face rabat de la calitate”, declară Cristian Paul, CEO ROMCONTROL S.A.

ADVERTISING

Compania Romcontrol a fost de-a lungul timpului un pionier în multe domenii de inspecție în România și continuă să fie. În ultima perioadă, echipa creează proiecte pentru industria de reciclare, unde a făcut pași importanți, la fel și în industria alimentară de retail. Toate aceste noi direcții se derulează în paralel cu principalele obiecte de activitate.

Povestea ROMCONTROL începe cu 1953, odată cu înființarea Oficiului de Control al Mărfurilor, punându-se astfel bazele industriei de control calitativ și cantitativ din România. Serviciile de inspecție a mărfurilor, produselor, echipamentelor și expertizele vamale au fost cele care au asigurat strandardul ridicat și renumele internațional în relațiile de import-export ale României. Începând din 1984, firma a fost condusă de inginerul Viorel Paul și a cunoscut cea mai mare ascensiune, care a adus extinderea pe plan internațional.

ADVERTISING

În 1991, Romcontrol a devenit societate pe acțiuni. Cei 35 de evaluatori au realizat peste 10.000 de rapoarte de evaluare. Underwriter Laboratories, Gafta, Fosfa sunt doar câteva dintre acreditările și certificările cele mai importante deținute de-a lungul timpului. Din 2002, ROMCONTROL S.A. a devenit prima organizaţie de inspecţie din România acreditată de către RENAR ca organism de inspecţie de tip A, total independentă faţă de părţile implicate. Compania nu a avut niciodată datorii la stat sau la parteneri.

În 2023, compania numără peste 100 de profesioniști în cele 18 agenții din principalele orașe din țară, oferind avantajul strategic al singurei rețele cu acoperire națională. Compania este prezentă pe piața produselor petroliere și petrochimice, metale și minereuri, cereale și furaje, asigurând controlul produselor în România și în principalele porturi din Europa și Africa de Nord. Deține trei laboratoare proprii (București, Constanța, Galați) ceea ce asigură o poziție importantă în inspecția de mărfuri și evaluări.

ADVERTISING

Dezvoltarea viitoare a organizației are la bază menținerea gradului de competitivitate, investiția în inovație și racordarea la cele mai noi tehnologii.

ROMCONTROL SA este o companie 100% românească de control, neutră şi independentă, cu capital integral privat, cu o experienţă de 70 de ani în domeniul inspecţiei de mărfuri și o cifră anuală de afaceri de peste 12 milioane RON.

ROMCONTROL SA este singura organizaţie de inspecţie din România cu acoperire naţională, prin sediile şi resursa umană disponibile. Compania a fost înființată în 1953 și este prima organizaţie de inspecţie din România acreditată de către RENAR, cu acreditări care acoperă o paletă largă de servicii de inspecție calitativă, cantitativă, de evaluare și expediting care ajută la reducerea riscurilor și creșterea eficienței operaționale.

Romcontrol SA este firma care deține numărul de înregistrare 1 din 1991.

Mai multe informații pot fi găsite pe www.romcontrol.ro.