Cîţu spune că a găsit o soluție pentru a prelungi amânarea ratelor la bănci

Cîţu spune că a găsit o soluție pentru a prelungi amânarea ratelor la bănci
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că a găsit o soluţie care să permită românilor care au fost şi sunt încă afectaţi de criză să poată să beneficieze în continuare de amânarea ratelor la bănci.

”Am avut, pentru că ştiu că este tot de interes public, discuţii, în toată această perioadă şi se consolidează referitor la amânarea ratelor la bănci. Ştiţi foarte bine că există o decizie a EBA, Autoritatea Bancară Europeană, care spune că se pot amâna aceste rate până la 9 luni, dar, în acest moment, am găsit o soluţie, zic eu, pe care o vom prezenta, prin care vom putea să prelungim pentru anumite categorii această facilitate.

ADVERTISING

Sper ca în zilele următoare să avem detaliile. O să venim şi cu această ordonanţă public, dar vreau să îi asigur pe români că am lucrat în această perioadă şi ne apropiem de o soluţie care să permită celor care au fost şi sunt încă afectaţi de această perioadă de criză să poată să beneficieze în continuare, sau alţii care au fost afectaţi mai târziu să beneficieze de această facilitate", a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

ADVERTISING

El a adăugat că detaliile acestui act normativ vor fi prezentate în zilele următoare.

"Este o soluţie care intră în acel şablon pe care ni l-a dat Autoritatea Bancară Europeană", a menţionat premierul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇