Statul va subvenționa facturile de gaz cu 25% și un procent mai mic din cele de curent pentru milioane de români

Statul va subvenționa facturile de gaz cu 25% și un procent mai mic din cele de curent pentru milioane de români

Premierul a anunțat, la finalul ședinței de guvern de miercuri, că a discutat cu miniștrii atât despre plafonarea prețului la gaze naturale, cât și despre modalitățile în care clienții casnici și non-casnici ar putea beneficia de o compensare a facturilor la energie, în perioada următoare.

Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, statul ar putea plăti 25% din factura de gaze a milioane de români. În plus, ar putea achita și 18 bani pentru fiecare kilowatt consumat. Dar numai în anumite condiții.

Primul care a vorbit despre aceste strategii a fost Florin Cîțu.

„Am avut o ordonanță în primă lectură.

Am mandadat Ministerul Muncii, Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor să vină cu o formă finală. Vreau să fie completată forma și schema cu compensarea clienților non-casnici, în special IMM-uri.

Avem deja instrumentele, dar vreau să stabilim care este cea mai bună modalitate de a acorda aceste compensații, astfel încât consumatorii casnici și non-casnici să nu plătească integral valoarea facturii (...)

Am discutat despre plafonarea prețului la gaze. Domnul ministru (al Energiei - n.red.) și Consiliul Concurenței vor discuta cu Comisia Europeană. Sunt mai multe soluții la care ne gândim.

Important pentru mine este să distorsionăm cât mai puțin piața. Pentru că ar dispărea motivația de a investi. Dar trebuie să recunoaștem că ne aflăm într-o situație specială.

Am discutat și despre un proiect pe termen mediu pentru creșterea capacității de producție (de energie – n.red.) și a productivității”, a precizat Florin Cîțu.

Briefing de presă la finalul ședinței de guvern din 15 septembrie #SedintaDeGuvern #FlorinCitu #VirgilPopescu #RalucaTurcan #PalatulVictoria

Briefing de presă la finalul ședinței de guvern din 15 septembrie #SedintaDeGuvern #FlorinCitu #VirgilPopescu #RalucaTurcan #PalatulVictoria

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 15 septembrie 2021

Întrebat de jurnaliștii prezenți la conferință ce s-a schimbat din luna august, când spunea că nu va plafona prețuri pe piața energiei, Cîțu a susținut că tendința (de plafonare – n.red.) este una europeană, de care și România trebuie să țină cont.

”Compensarea nu ajută la scăderea costurilor. Plafonarea ajută, dar pe termen scurt. Singura soluție pe termen lung e creșterea capacității de producție

Și ați văzut că am fost de acord să nu luăm 90% din profitul companiilor din energie, care au spus că vor să vireze doar 50% din bani, iar restul să îi folosească pentru investiții. Singura condiție a fost să se monitorizeze, iar banii să fie într-adevăr folosiți penru investiții”, a mai spus Florin Cîțu.

Popescu: Aproape 13 milioane de români vor beneficia de compensație de 18 bani per kilowatt

„Am venit cu proiect de OUG in primă lectură pentru compensarea consumatorilor casnici. Am discutat înainte și cu reprezentanții IMM-urilor. Să vină cu profilul celor care au nevoie de sprijin.

Astăzi am prezentat în Guvern schema pentru subvenționarea consumatorilor casnici. Am plecat de la ideea că avem un preț minim de referință oferit de către o companie (Hidroelectrica – n.red.). Este 64 de bani.

Și avem un preț mediu, care este în jur de 82 de bani pe kW, cu toate taxele incluse. Sunt mulți mari furnizori care dau sub acest preț, pentru data de 1 noiembrie.

Această diferență de 18 bani va fi subvenționată.

Avem consumatori în tranșe:

  • consumatori care raportează între 30 și 200 de kW, unde sunt circa 5.172.193 de gospodării dintr-un total de circa 8 milioane și aproape 13 milioane de români care vor beneficia de acest ajutor pentru energia electrică. La finalul fiecărei luni, se va semnaliza pe factură acest discount și se vor scădea banii direct din taxe și impozite
  • cei care consumă sub 30 de kW și ceilalți consumatori vulnerabili nu vor beneficia, ci vor fi acoperiți de legea consumatorului vulnerabil
  • peste 200 de kw nu mai vorbim despre consum mediu și oameni cu venituri medii (și nu se vor acorda compensații)”, a explicat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

De asemenea, acesta a prezentat modul în care Guvernul vrea să le compenseze românilor facturile la gaze.

„Am venit cu proiect de OUG in primă lectură pentru compensarea consumatorilor casnici. Am discutat înainte și cu reprezentanții IMM-urilor. Să vină cu profilul celor care au nevoie de sprijin.

Astăzi am prezentat în Guvern schema pentru subvenționarea consumatorilor casnici. Am plecat de la ideea că avem un preț minim de referință oferit de către o companie (Hidroelectrica – n.red.). Este 64 de bani.

Și avem un preț mediu, care este în jur de 82 de bani pe kW, cu toate taxele incluse. Sunt mulți mari furnizori care dau sub acest preț, pentru data de 1 noiembrie. Această diferență de 18 bani va fi subvențioantă”, a precizat Virgil Popescu.

Pentru mai bine de 2,3 milioane de gospodării, statul ar putea plăti un sfert din factura la gaze

De asemenea, acesta a explicat cum propune Guvernul să le compenseze românilor cheltuielile la gaze.

”Aici vizăm 2.326.351 de gospodării din 3.600.000. Avem alte tranșe. Adică avem consumatori care raportează un consum anual:

  • de la 100 la 300 de m3 (garsonieră)
  • de la 300 și 600 m3 (apartament 2 camere)
  • de la 600 și 900 de m3 (apartament cu 3 camere)
  • de la 900 și 1100 m3 (apartament cu 4 camere cu suprafață de până în 1000 m3)
  • de la 1100 la 1200 m3 (apartament cu 4 camere sau casă individuală)

Pentru aceste categorii de români, cu venituri (spunem noi) până în zona medie, se va acorda compensație în sumă fixă de 25% din valoarea facturii.

Funizoriim, atât la gaze cât și la energie electrică, vor trece acest discount diferențiat în factură. Vor întocmi niște borderouri. Pe care le vor prezenta la ANAF, în declarațiile de taxe și impozite. Și sumele li se vor scădea direct din declarațiile de la taxe și impozite. Nu dorim ca cineva să fie pus pe drumuri sau românii să se ducă după vreo adeverință”, a spus Popescu.”, a mai spus Virgil Popescu.

Potrivit ministrului Energiei, textul ordonanței urmează să fie postat pe site-ul ministerului pe care îl conduce. Și există posibilitatea ca în 2 săptămâni ea să fie adoptată.

Nu rămânem fără gaze la iarnă, spune ministrul Energiei

La o zi după ce Asociația Energia Inteligentă (AEI) a atras atenția că există riscul să rămânem fără gaze la iarnă, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că așa ceva e exclus.

„Am văzut tot felul de discuții că vom rămâne fără gaze. Infirm categoric. Avem stocurile la 70% din capacitatea maximă. Când am avut aproape de capacitate maximă, am rămas cu o treime din el în pământ. Stocarea implică niște costuri care se adaugă la prețul gazului. Trebuie să faci cu atenție această balanță.

Acum avem 2,1 miliarde de m3 de gaze. Și se va face injectare și vom ajunge la 2,4 mld de m3. Din cîte am văzut la bursa de la Viena, piața dă semne de revenire.

În plus, nu putem compara situația României cu cea a Spaniei. Noi suntem producători, ei sunt importatori.

România e interconectată cu Ungaria, Bulgaria și Ucraina. Gazul poate intra prin toate cele 3 țări. Capacitatea noastră de interconecatre e mult mai mare decât acum 6-7 ani”, a precizat Virgil Popescu.

Acesta a mai spus că nu este adeptul plafonării prețului la gaze. Pentru că o astfel de măsură poate distorsiona piața și riscă, într-adevăr, să cauzeze o criză de resursă.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇