Cât de ușor își pot găsi studenții și absolvenții un loc de muncă?

Cât de ușor își pot găsi studenții și absolvenții un loc de muncă?

Doar până pe 13 august studenții, absolvenții și tinerii cu până la 3 ani experiență mai pot aplica la oportunitățile din cadrul Târgului Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți, cel mai complex eveniment de recrutare online pentru juniori.  Tinerii pot aplica la peste 700 de joburi și programe de internship din cadrul a 26 de companii de top.

Târgul de joburi se desfășoară online, astfel este accesibil tuturor indiferent de locația în care se află. Cele mai multe joburi disponibile sunt în București, Cluj Napoca, Timișoara, Blaj și Zalău. 

ADVERTISING

Cât de ușor își pot găsi tinerii un loc de muncă?

Dacă anul 2020 a fost unul dificil pentru juniorii care își căutau un job, anul 2021 este unul favorabil pentru cei aflați la început de carieră.

Pentru absolvenții generațiilor trecute putem considera că aceștia și-au găsit cu usurință un loc de muncă după absolvirea facultății – 57% dintre cei care au participat la studiul Hipo.ro realizat la începutul verii au declarat că erau deja angajați sau și-au găsit un job în primele 3 luni de la absolvire

ADVERTISING

În ceea ce privește durata procesului de angajare (căutarea jobului, interviuri etc) pentru 56% dintre ei procesul a durat sub 3 luni de zile

Absolvenții facultăților cu profil tehnic și economic sunt cei mai doriți candidați anul acesta, potrivit Raportului Hipo – Piața forței de muncă, interes care se reflectă și în domeniile care au cele mai multe joburi la Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți:

  • IT Software & Hardware
  • Inginerie 
  • Customer Support – Client service
  • Contabilitate Finanțe 
  • Marketing 
ADVERTISING

“Cred că este un moment oportun pentru tinerii care își caută un job vara aceasta. Companiile sunt interesate să recruteze juniorii, lucru care se reflectă și în numărul de oportunităț disponibile. Ținând cont de domeniile și pozițiile diverse disponibile, cu siguranță, orice student sau absolvent își poate găsi jobul potrivit la Târgul Virtual.” Ancuța Popa, Project Manager, Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți.

În plus, cei care își creează un cont pe Hipo sau au un CV completat în proporție de 50% sunt automat înscriși în tragerea la sorți pentru un voucher eMAG de 1000 RON.

Ediția cu numărul 15 reunește companii de top de la nivel național la Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți

Austrian Business Agency – Work in Austria, Bosch Romania, British American Tobacco,  Deloitte România, Emerson, Evalueserve, GEP, Gi Group România, Grupul Enel, Ipsos Interactive Services, Nestle România, P&G, Tech Machindra, TBI Bank, TELUS International, TenarisSilcotub, Valoris Center, Veeam Software, Vodafone România, BDO România, Bookster, dalli group, GF Casting Solutions, NOBEL, Pharmafarm (Consortiul Gedeon Richter), Ziarul Bursa.

Până pe 13 august, tinerii cu o experiență profesională de 0-3 ani pot accesa pagina evenimentului Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți pentru cele mai cool  joburi și programe de internship oferite de companiile participante.